Colecţia de nuvele „Cartea scurtelor iubiri eterne” (traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu) a fost publicată la Editura Polirom în anul 2016.
Un articol de Andrei Crăciun|27 octombrie 2017
Scumpe domnule Makine, mă văd nevoit să vă scriu din nou, în regim de urgență, fiindcă tocmai v-am citit Cartea scurtelor iubiri eterne. Mă preocupă, ca să nu spun că mă înspăimântă, starea la zi a moștenirii culturale bolșevice.
Cartea dumneavoastră – care este în definitiv o critică târzie, dar nu lipsită de importanță a Uniunii Sovietice – m-a luminat, chiar în ziua când s-a scurs un secol de la 25 octombrie 1917, cu privire la ce a lipsit cel mai mult acolo, la Est de Dumnezeu. Cel mai mult a lipsit iubirea.
Toate personajele dumneavoastră se salvează prin iubire. M-am simțit în mod deosebit legat de unul dintre ele: Dmitri Ress, omul onest care nu suportă tribunele și minciuna și lașii, omul care ajunge în lagăr de unde se întoarce cu o incurabilă boală a plămânilor. El, cel supranumit de prietenii lui, în bătaie de joc sau poate că nu, Poetul.
Da, Poetul, deși nu ne lăsați decât câteva pagini scrise despre el, este din galeria acelor mari personaje care spun adevăruri fundamentale despre totalitarism (și despre post-totalitarism). Critica lui este radicală. Ea este radicală și justă.
Scumpe domnule Makine, aș vrea să tipăresc aceste câteva pagini despre povestea Poetului și să le presar din avioane, ca pe manifeste, până la Vladivostok, și dincolo de el. Nu sunt nebun – știu bine că adevărul nu are o bună propagandă.
Și că, până la urmă, așa cum splendid ne-ați lăsat demonstrație: iubirea, ea și numai ea, poate să ne facă îndurabilă viața chiar și într-un imens lagăr cum a fost raiul socialist, îndurabilă chiar și pe ruinele lui.
Cum să presari, deci, din avioane iubire? Nu există revoluție pentru o asemenea utopie.
Aș vrea, totodată, să călătoresc adânc în inima dumneavoastră și să-l întâlnesc acolo pe Poet și să îi dau această neîndurătoare dare de seamă: nu s-a limpezit lumea.
Tot trei mari categorii de oameni trăiesc pe pământ. Cei care preferă confortul de turmă, zeflemiștii, care trăiesc din iluzia că zeflemeaua îi poate salva de lipsa curajului, și rebelii adevărați, cei care se opun nedreptății chiar și cu prețul vieții.
Ei, i-aș mai spune Poetului, au rămas atât de puțini – o sectă de muribunzi care sprijină, și mai departe, pe umerii lor pământul, dacă nu și cerul.
Cartea dumneavoastră – care este în definitiv o critică târzie, dar nu lipsită de importanță a Uniunii Sovietice – m-a luminat, chiar în ziua când s-a scurs un secol de la 25 octombrie 1917, cu privire la ce a lipsit cel mai mult acolo, la Est de Dumnezeu. Cel mai mult a lipsit iubirea.
