O piesă de teatru scrisă de Regele Mihai şi Regina Ana, la Radio România Actualităţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-piesa-de-teatru-scrisa-de-regele-mihai-si-regina-ana-la-radio-romania-actualitati/

Radio România Actualităţi (RRA) va difuza în premieră, în cadrul proiectului Teatrul Naţional Radiofonic, „Alegerea”, piesa de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana, pe 25 octombrie, chiar de ziua regelui.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2016

Audiţia va avea loc, în prezenţa Alteţei Sale Regale Pricipesa Maria a României, joi, 20 octombrie, la ora 12:00, la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune, din foaierul Sălii Radio, Str. General Berthelot nr. 60-64.

Spectacolul se înscrie în programul evenimentelor dedicate aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai, pe 25 octombrie 2016, zi în care se va difuza, în premieră, la ora 23:05, la Radio România Actualităţi.

Din distribuţie fac parte: Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, George Mihăiţă, Marius Bodochi, Dorin Andone, Marius Călugăriţa, Marcelo Cobzariu şi Daniela Ioniţă Marcu.

Piesa Alegerea constituie o tulburătoare meditaţie despre om, despre spiritul şi pasiunile lui, despre ispitele de tot felul care-l încearcă şi despre locul fiinţei umane în univers. Personajele alegorice rostesc replici filosofice, încărcate de semnificaţii, astfel încât textul devine o confesiune, redactată cu luciditate, sensibilitate şi fină capacitate de sesizare a slăbiciunilor firii omeneşti, dar şi a zonei de lumină care există în fiecare dintre noi.

Piesa Alegerea a fost publicată în volumul Un război, un exil, o viaţă, povestite de Majestatea Sa Regina Ana a României, scris de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, cu un Cuvânt înainte de Majestatea Sa Regele Mihai I al României (volum apărut în 2000, la Editura Humanitas, reeditat în 2004 şi 2008).

Adaptarea radiofonică realizată de Ion Andrei Puican păstrează caracterul simbolic şi filosofic al textului dramatic, iar viziunea regizorală amplifică ideile piesei, aşezându-le într-un context sonor sugestiv şi atent alcătuit.

Marii actori prezenţi în distribuţia spectacolului radiofonic, prin excepţionala lor capacitate de transfigurare, prin vocile extrem de bine individualizate, reuşesc să redea profunzimea ideilor cuprinse în text, să ni le apropie, să ne îndemne la reflecţie.

Foto: Regele Mihai şi Regina Ana – facebook

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.