O scrisoare inedită expediată de Camus lui Sartre, descoperită în Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-scrisoare-inedita-expediata-de-camus-lui-sartre-descoperita-in-franta/

O scrisoare inedită expediată de Albert Camus lui Jean-Paul Sartre, ce confirmă prin tonul ei amical excelentele relaţii dintre cei doi intelectuali francezi, redactată cu doar câteva luni înainte de ruptura lor din 1952, a fost descoperită de curând în Franţa.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

Deja, în 2013, un mic bilet expediat lui Sartre de către Camus, descoperit din întâmplare, reprezentând totodată singurul document cunoscut până anul trecut rămas din corespondenţa dintre cei doi filosofi, a dezvăluit noi informaţii despre relaţiile dintre cei doi, din care istoria a reţinut o ceartă de proporţii, după publicarea volumului „L’homme révolté”, criticat de Sartre. Acel bilet data probabil din perioada 1943-1948, notează Mediafax.

Însă scrisoarea descoperită recent, autentificată de un expert, este mult mai lungă.

Începând cu formula „Dragul meu Sartre”, scrisoarea, semnată de Camus, se încheie prin formula amicală „Strângeri de mâini”. Autorul romanului „Străinul” îi recomanda lui Sartre o actriţă, Aminda Valls. „Este o bună prietenă cu Maria (Casares, o actriţă celebră, n.r.) şi cu mine, republicană spaniolă, de o omenie minunată”, spunea Camus.

La începutul anului 1951, Jean-Paul Sartre pregătea regia pentru spectacolul pus în scenă pe baza dramei sale „Le Diable et le Bon Dieu”, care a fost jucat pentru prima dată la Teatrul Antoine pe 7 iunie 1951. Maria Casares a jucat în acel spectacol rolul Hilda. Aminda Valls nu a făcut parte din distribuţia spectacolului.

„Această scrisoare a fost achiziţionată de un colecţionar de autografe din anii 1970 şi păstrată de atunci, într-o ramă, deasupra şemineului său”, a dezvăluit pentru AFP Nicolas Lieng de la Librăria Le Pas Sage, specializată în literatura secolului XIX şi XX, căruia colecţionarul i-a încredinţat de curând acea scrisoare.

Jean-Paul Sartre şi Albert Camus

Jean-Paul Sartre şi Albert Camus

„Scrisoarea a fost vândută unui colecţionar privat francez, aflat în posesia uneia dintre cele mai frumoase colecţii Camus, în urmă cu o săptămână”, precizează Nicolas Lieng.

Scrisoarea nu este datată, însă ea a fost scrisă probabil în martie sau aprilie 1951, cu câteva luni înainte de cearta finală a celor doi filosofi. Camus evoca în acea scrisoare „atitudinea respingătoare a lui François Mauriac” după moartea lui André Gide, pe 19 februarie 1951.

Aceea a fost de asemenea perioada în care Jean-Paul Sartre scria în Les Temps Modernes, în martie, omagiul său literar intitulat „Gide Vivant”.

Scrisoarea a fost redactată, aşa cum precizează Camus, din apartamentul său din Rue Madame, în care a locuit din 1950 până în 1954.

La şase luni după acea scrisoare, editura Gallimard a publicat „L’homme révolté”, o operă de Albert Camus, criticată dur de Jean-Paul Sartre, aflată la originea rupturii relaţiilor dintre cei doi. Scriitorul existenţialist a distrus după aceea toată corespondenţa sa cu Albert Camus.

Foto: Camus şi Sartre – wikipedia, facebook

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.