O vara foarte instabila, un nou film de Anca Damian, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-foarte-instabila-film-de-anca-damian/

În toamna aceasta, in cinematografele din intreaga ţară, va avea loc premiera celui mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vara foarte instabila.

Un articol de Andrada Văsii|5 octombrie 2013

În toamna aceasta, în cinematografele din întreaga țară  va avea loc premiera celui mai recent titlu semnat de Anca Damian, O vara foarte instabila.  Filmul este o introspecție ironică, presărată cu umor negru, despre relatiile moderne, sub influența poveștilor lui Pirandello – o poveste-în-poveste – unde personajele devin conștiente că se află într-un film. Aș spune că se află la intersecția dintre filmul de artă și cel de comedie… Foarte modern, foarte contemporan“, spune Anca Damian.

Filmul vine după marele succes al titlului Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy.

Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România şi în ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.

Ana Ularu joacă în filmul „O vara foarte instabila“

În urma acestei recunoaşteri internaţionale, Anca Damian şi-a unit eforturile cu scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, laureat al Premiului Hennessy şi Premiului Rooney pentru literatura irlandeză, pentru a transpune în film povestirea A Very Unsettled Summer/O vara foarte instabila.

Filmul vorbit aproape integral în limba engleză spune povestea lui Daniel, un scotian care, dintr-un joc de-a ficțiunea, e prins între doua femei, între dragoste și pasiune. Ziua foarte călduroasă și perturbațiile atmosferice violente din timpul nopții marchează fundalul acestei povești urbane, plasată într-un oraș continental.

O vara foarte instabila Anca Damian - regizor

Anca Damian este regizorul filmului O vara foarte instabila

În rolurile principale joacă actorii: Ana Ularu (Hârtia va fi albastră, Periferic, The Borgias, Sunt o babă comunistă, Serena) , Jamie Sives (Urzeala tronurilor, Clash of the Titans, Valhala Rising, Wilber Wants to Kill Himself, Triage), Diana Cavaliotti (Amintiri din Epoca de Aur, Intâlniri încrucisate, Restul e tăcere), Kim Bodnia (Pusher, Love Is All You Need).

Citiţi şi: VIDEO A intrat în producţie „Muntele magic“, cel mai recent film al Ancăi Damian, autoarea lui „Crulic“

Filmul este o coproducţie Romania/Cehia/Suedia/Marea Britanie fiind produs de Aparte Film (România) şi Maur Film (Cehia), in coproducție cu Filmgate si Film I Vast (Suedia), Faction North (Marea Britanie), Studio Video Art (Romania), Abis Studio, Sharf Studio cu sprijinul Ministerului Culturii din România și  Cehia, cu sprijinul financiar al GoodYear și cu participarea HBO Romania, BBC și DR Broadcasting.

Info: 

Premiera filmului va avea loc în data de 1 noiembrie, în cinematografele din întreaga ţară.

Foto credit: O vara foarte instabila

 

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.