O voce de aur – Hariclea Darclée
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-voce-de-aur-hariclea-darclee/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

Un articol de Georgeta Filitti|28 martie 2017

Teatrele lirice din Europa, America, Rusia o solicită cu insistenţă dar adevărata confirmare va veni de la Scala din Milano unde interpretează rolul Himenei din Cidul de Massenet. Avea atunci 30 de ani. O perioadă relativ lungă (1893-1918) artista s-a aflat în deplinătatea capacităţii sale vocale.

Haricleea Darclée a cântat concomitent în ţară şi străinătate. Era vremea de neuitat, la belle époque, şi despre Bucureşti se vorbea cu entuziasm ca fiind cel mai muzical oraş din lume. Şi cine urmăreşte programele muzicale, lista oaspeţilor străini şi frecvenţa spectacolelor îşi poate da seama de adevărata dimensiune a acestui fenomen.

Aplaudată, adulată, primind o corespondenţă inflamată de la admiratori (între care regele Portugaliei), cântăreaţa rămâne pentru noi un mit căci înregistări cu vocea ei s-au păstrat doar prin două cântece populare prelucrate de George Stephănescu (Cântecul fluieraşului) şi Tiberiu Brediceanu (Vai, mândruţo, dragi ne-avem!), şi acestea spre sfârşitul vieţii. Patrimoniul casei de discuri Fonotipia, cu unele înregistrări de la începutul secolului XX, a fost distrus în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Vocea H. D., de o excepţională amplitudine, i-a permis să abordeze roluri de la soprană la contraltă. Pentru iubitorii de cifre amintim că artista a avut în repertoriul permanent 58 de roluri create de 31 de compozitori. A fost vorba de premiere absolute (12) şi altele locale, însă la fel de importante.

Puţini cântăreţi din lumea întreagă se pot lăuda cu atâtea roluri de operă create anume pentru ei. Iată, în ordine cronologică, cele care au fost inspirate de minunata voce a brăilencei:

1891,C. Gomez, opera Condor, rolul Odulea, la Teatrul Scala din Milano.

1892,P. Mascagni, opera I Rantzau, rolul Luisa, la Teatrul Pergola din Florenţa. A. Franchetti, opera Cristoforo Colombo, rolurile Isabella d’Aragon, Ikuamota, la Teatrul din Genova.

1893, G.Puccini, opera Manon Lescaut, la Scala din Milano.

1894,P. Vallini, opera Il voto, rolul Mariei, la teatrul din Roma.

1897,Isidor da Lara,opera Amy Robsard, la Opera din Monte Carlo; L. Mancinelli, Hero e Lenadro, rolul Hera, la Opera din Madrid.

1898, P. Mascagni, opera Iris, succesiv la Roma şi în anii următori la Milano şi Bucureşti.

1900, G. Puccini, opera Tosca, rolul Floriei, cu celebra arie Vissi d’arte, scrisă la indicaţiile sopranei, la Operele din Roma, Torino şi Milano. Apoi la Lisabona, Bucureşti şi Monte-Carlo.

1904, Alexis Catargi, opera Enoch Arden, rolul Ammie Lee, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

1909, Ubaldo Pachierotti, opera Eidelberga mia, rolul Catnei, la Teatrul Colon din Buenos Aires; Ettore Panizza, opera Aurora, la acelaşi teatru.

Bucureştiul şi-a avut şi el parte de gloria cântăreţei deoarece aici au avut loc mai multe premiere, între 1891 şi 1910, cu opere de Puccini, Leoncavalo, Mascagni, Meyerbeer, unde ea a deţinut rolul principal.

Decorată de regele Carol I cu ordinul Bene merenti clasa I-a, cu o contribuţie hotărâtoare, după 1921, la întemeierea operei de la Bucureşti, omagiată în lumea întreagă, H.D. a trăit într-o umilită sărăcie în ultimii ani de viaţă. Se spune că în 1939 se afla în cinematograful Marna unde, în antracte, se dădeau fragmente din opera Tosca. A început să fredoneze melancolică, odată cu discul, până când cineva a apostrofat-o: „Taci, babo!”

H.D. şi-a avut un răstimp de glorie rar întâlnit şi a sfârşit penibil. Din fericire, memoria ei a fost readusă în faţa contemporanilor graţie strădaniei unei admirabile urmaşe într-ale muzicii, soprana Mariana Nicolesco. Din 1995, aceasta organizează, la Brăila, Concursul Naţional (din 1997, Internaţional) de canto şi măestrie artistică Haricleea Darclée.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

25
/04
/21

Demonstrațiile studențești începute la Paris în primele zile ale lunii mai din 1968, la un an după ce la San Francisco prinsese contur mișcarea flower power, au împins mai departe istoria într-un moment în care părea înțepenită.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

14
/03
/21

Pe 12 aprilie 1975, la unul dintre cele mai cunoscute spitale pariziene se stingea din viață o artistă care era deja mit. După o agonie care nu prevestea nimic bun, se despărțea de o viață care îi aduse și suferință, și bucurie, și victorii răsunătoare, și înfrângeri dureroase.

28
/02
/21

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.