Odiseea. Povestea lui Jacques-Yves Cousteau, cu Lambert Wilson si Audrey Tautou
https://www.ziarulmetropolis.ro/odiseea-povestea-lui-jacques-yves-cousteau-cu-lambert-wilson-si-audrey-tautou/

„Odiseea“ (2016), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, va avea premiera în cinematografele româneşti în 27 ianuarie. În rolul lui Cousteau îl veţi recunoaşte pe actorul Lambert Wilson, iar actriţa Audrey Tautou va interpreta rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soţie a exploratorului.

Un articol de Petre Ivan|12 ianuarie 2017

Filmul prezintă 30 de ani (perioada 1949 – 1979) din viaţa căpitanului Jacques-Yves Cousteau, faimosul om de ştiinţă, explorator, inventator şi cineast. Personaj extrem de carismatic şi un bun lider de opinie, Cousteau nu a fost lipsit de defecte, în special în ceea ce priveşte viaţa de familie.

Filmul este scris şi regizat de Jérôme Salle şi este o ecranizare a cărţii „Capitaine de La Calypso“, scris de Albert Falco şi Yves Paccalet.    Filmările pentru „Odiseea / L’Odyssée“ au avut loc în locaţii de pe întreg cuprinsul Globului: Croaţia (insula Hvar), Africa de Sud, Antarctica, Ushuaia (Argentina), Brazilia, Bahamas şi, evident, Franţa.

Jacques-Yves Cousteau s-a născut pe 11 iunie 1910, în Franţa. A fost ofiţer în marina franceză, explorator al vieţii subacvatice în domeniul oceanografiei, fotograf, producător de filme şi inventator de aparate submarine. A fost căsătorit de două ori şi a avut câte doi copii din fiecare căsătorie. A murit în data de 25 iunie 1997, la Paris.

În 1943, la turnarea filmului „Epave“, Cousteau inventează, împreună cu un inginer, scafandrul autonom modern, prin modernizarea unei invenţii din secolul XIX. Brevetul pentru această invenţie îl va pune la adăpost din punct de vedere financiar pentru tot restul vieţii.

În 1949, Cousteau înfiinţează „Campaniile Oceanografice Franceze“, iar milionarul irlandez Loel Guinness, descendentul fondatorului berăriei omonime, îi pune la dispoziţie un vechi dragor de mine, botezat Calypso.

Exploratorul pleacă în călătorii avându-i la bord, printre membrii echipajului, şi pe soţia sa, Simone, şi pe fiul mai mic, Philippe.

Printre filmele realizate de Jacques-Yves Cousteau se numără şi serialul „Odiseea submarină a echipei Cousteau“, realizat între anii 1967 şi 1996, 120 de documentare, fiecare de câte 50 de minute. Un serial de mare succes transmis în anii `80 inclusiv de televiziunile din ţările socialiste, printre care şi România.

Foto: Odiseea. Povestea lui Jacques-Yves  Cousteau – facebook

 

 

 

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.