Ohad Naharin, Pippo Delbono și Lev Dodin la FITS 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/ohad-naharin-pippo-delbono-si-lev-dodin-la-fits-2019/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a anunţat pe 27 martie, de Ziua Internaţinală a Teatrului, programul ediţiei din 2019 şi a pus în vânzare primul set de bilete, celelalte două fiind programate pe 18 aprilie, respectiv 14 mai.

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2019

Cea de a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura între 14 și 23 iunie și are ca temă ARTA DE A DĂRUI. Această amplă sărbătoare a artelor spectacolului propune, în cele zece zile, 540 de evenimente, în 75 de spații de joc, la care vor participa 3 300 de artiști și invitați din 73 de țări.  Programul de spectacole FITS 2019 va putea fi consultat pe www.sibfest.ro.

„Avem o b ucurie imensă și un privilegiu deosebit să prezentăm astăzi, chiar de Ziua Mondială a Teatrului, programul de spectacole al acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, pusă sub semnul distinctiv și asumat a ceea ce noi am numit ARTA DE A DĂRUI.
Este reverența noastră în fața unui public minunat și generos care, de 26 de ani, ne însoțește în această călătorie uluitoare prin lumea artelor spectacolului, cu încredere, iubire și pasiune, pe care le primim și i le dăruim, la rândul nostru.
Sper, împreună cu echipa și partenerii Festivalului, că și în acest an vom crea momente de desfătare artistică pentru publicul de toate vârstele și vă așteptăm cu cel mai bun program la Festival!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS.
Printre spectacolele ale căror bilete s-au pus în vânzare se află:
Venezuela – Batsheva Dance Company (Israel), un nou spectacol de superlative în dansul contemporan, în care coregraful Ohad Naharin și dansatorii săi explorează dialogul și conflictul dintre mișcare și conținutul reprezentat de aceasta. „Venezuela” are multiple fațete și pune în joc posibilitățile infinite ale artei coregrafice, împingând totodată publicul să pună sub semnul întrebării propria libertate de alegere.
Izvorul dansului/ Session – Colin Dunne & Sidi Larbi Cherkaoui (Irlanda, Belgia) este o colaborare între doi artiști extrem de diferiți care au pus explorarea sunetului la baza relaționării dintre ei. Granițele dintre mișcare și muzică, dintre văz și auz se transformă în sursă ludică, creând noi modalități de exprimare sonoră între grațios și absurd.
Dama cu camelii/ Li Yaxian – Chongqing Chuanju Theatre (China) propune o reinterpretare a dramei și a sacrificiului unei femei pentru bărbatul pe care îl iubește.
Stelele circului contemporan/ La Galerie – Machine de Cirque (Canada) – Sub îndrumarea regizorului Olivier Lépine, șapte artiști de circ de talie mondială și un multi instrumentist propun o incursiune către granița exterioară a acestei arte, acolo unde limitele se estompează.
Doi în unu/ One, One & One – Vertigo Dance Company (Israel), un spectacol de dans contemporan de excepție, o creație artistică cu o evidentă conștiință socială, de mediu și comunitară, o reflexie a angajamentului continuu de a explora în profunzime natura umană și conexiunea noastră cu natura.
De acum se pot achiziționa și biletele pentru unele dintre spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, programate în cadrul FITS 2019: „Ulciorul sfărâmat” (regia: Dominic Friedel), „Hin und Her” (regia: Alexander Riemenschneider), „Ierusalim” (regia: Bogdan Sărătean), „Un tramvai numit Popescu” (regia: Gavriil Pinte) și două producții care vor avea premieră în perioada imediat următoare – „Ivona, principesa Burgundiei” (regia: Botond Nagy) și „Cui i-e frică de Virginia Woolf” (regia: Andrei și Andreea Grosu).
Printre spectacolele eveniment ale acestei ediții se mai află:
Hamletul lui Dodin/ Lev Dodin’s Hamlet – Maly Drama Theatre -Theatre of Europe, St. Petersburg (Rusia) – O piesă clasică, un nesecat izvor de întrebări: Oare cei care fac rău sunt conștienți că acțiunile lor sunt negative? Sunt ei oare sănătoși sau nebuni? Este posibil ca un nebun să fie conștient de nebunia lui? Ce ne motivează acțiunile: dorința de a face ceva ori imposibilitatea tragică de a face orice altceva?
Dacă nu putem rezolva misterul umanismului lui Hamlet, trebuie cel puțin să-i găsim un sens.
Bucuria/ Joy – Emilia Romagna Teatro Fondazione & Pippo Delbono Company (Italia) – Orice spectacol de teatru poate deveni o călătorie, traversând diferite situații, stări de spirit și percepții, luându-ne prin surprindere. Punerea în scenă a unui spectacol despre Bucurie reprezintă căutarea acelei unice circumstanțe, traversarea unor râuri de sentimente extreme în încercarea de a surprinde, în final, explozia de Bucurie.
Furtuna lui K. / K. Tempest – Matsumoto Performing Arts Centre (Japonia) – bazat pe „Furtuna” lui Shakespeare, considerată o piesă romantică specifică perioadei sale de creație târzie. Kazuyoshi Kushida, autorul acestui spectacol, spune că „Furtuna” pare un basm, iar minunile neînțelese ale planetei și ale universului pot fi revelate doar prin metode teatrale. Spectacolul atinge mai multe teme, cum ar fi magia, trădarea, răzbunarea și familia, iar muzica evocă spiritul insulei fermecate.
Starea de asediu / State of Siege – Théâtre de la Ville, Paris (Franța) este o adaptare după Ciuma, opera lui Camus în care sunt reunite toate temele din scrierile autorului: revoltă și rezistență, libertate și manipulare, curaj și resemnare, umanitate împotriva pasivității, precum și idealul unei lumi în care femeile și bărbații beneficiază de avantajele umanismului asumat. Spectacolul propune întrebări despre prezent, dar și despre viitorul societăților noastre: ce fel de orașe și de comunități umane trebuie construite pentru viitor, cum putem conecta multiplele diversități, cum ne putem reconecta cu natura, respectând-o și preluând din ea forța de a fi umani?
Peer Gynt – Dramaten, The Royal Dramatic Theatre of Sweden (Suedia) – reprezintă o combinație unică și amețitoare între satiră, suprarealism și saga. Spectacolul de față, bazat pe o adaptare semnată de Michael Thalheimer, aduce în fața publicului o nouă versiune asupra vieții excepționale a lui Peer Gynt. Michael Thalheimer este unul dintre cei mai renumiți regizori europeni, fiind cunoscut pentru producțiile sale intense bazate pe texte clasice și animate de imagini și sentimente puternice.
Dans la infinit/ R.O.O.M./Mirror in the Mirror – Noism1, RYUTOPIA Residential Dance Company (Japonia), un spectacol de dans în care un bărbat și o femeie trăiesc în dimensiuni diferite și împărtășesc temeri, dorințe și sentimentul de singurătate.  Această metodă, de a stabili mai întâi spațiul, deci a permite acestuia să imprime cerințe mișcării corporale, nu invers, este una dintre cele mai importante născociri ale Zeami Motokiyo.

25
/03
/14

Noul său film, (pseudo)documentarul „Al doilea joc“, împinge obsesiile cineastului Corneliu Porumboiu spre o zonă extremă, aproape autodistructivă (judecat prin prisma legăturii cu publicul).

25
/03
/14

„Părerea mea proprie și personală este că politicienii își mint proprii alegători, fiindcă promit multe și duc la îndeplinire decât puține lucruri.” Sună familiar? Nu e un citat exact, ci mai degrabă un colaj din mai multe exprimări „degajate” din studiourile de televiziune.

25
/03
/14

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” desfăşurat la Sibiu în perioada 5 – 6 aprilie sub egida asociaţiei culturale BIS aduce pe scena culturală sibiană conceptul de teatru comunitar într-un spectacol de comedie inedit. Actorii joacă teatru, câinii latră şi sibienii aplaudă spectacolul, dragostea şi simţul civic într-o iniţiativă de conştientizare a faptului că “Măretia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi judecate după felul în care tratează animalele."

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

25
/03
/14

Teatrul Național din București va susține la Budapesta două reprezentații cu spectacolul ”Doua loturi”, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00. Cu ocazia turneului din capitala Ungariei, TNB a programat o reprezentație a spectacolului şi pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.

24
/03
/14

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai talentaţi cineaşti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la Bucureşti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”.

24
/03
/14

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes. Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

23
/03
/14

În noul spectacol după ,,Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar șansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturisește actorul.

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.