În februarie, Opera Comică pentru Copii vă provoacă la… dans! Dacă zilele de luni şi de marţi sunt dedicate spectacolului de balet „Don Quijote”, serile de vineri revin unui alt balet care s-a bucurat de un mare succes de public: „Minuniţă şi vrăjitoarea”, o poveste inspirată de un basm popular românesc.
Un articol de Petre Ivan|12 februarie 2014
În februarie, Opera Comică pentru Copii vă provoacă la… dans! Dacă zilele de luni şi de marţi sunt dedicate spectacolului de balet „Don Quijote”, serile de vineri revin unui alt balet care s-a bucurat de un mare succes de public: „Minuniţă şi vrăjitoarea”, o poveste inspirată de un basm popular românesc.
Micii şi marii spectactori sunt aşadar invitaţi să se bucure în zilele de vineri ale lunii (14, 21, 28 februarie – de la ora 17.00) de întâmplările pline de haz prin care trece Minuniţă.
Regia şi coregrafia este semnată de Mihai Babuşka, artist a cărui carieră a fost puternic marcată de colaborarea cu Opera Naţională Bucureşti, dar şi de cea cu trupa de dans clasic şi contemporan „Fantasio” din Constanţa (creată de Oleg Danovski), în calitate de prim solist.
A dansat în toate rolurile majore ale baletului clasic pe scene din ţară şi străinătate, fiind aplaudat în Austria, Germania, Franţa, Olanda, Belgia, SUA, Japonia, Grecia ş.a.
Scenografia spectacolelor este realizată de Viorica Petrovici, asistent de coregrafie este Cătălin Caracaş, iar colajul muzical este conceput de Alexandru Istrate.
Foto cu Opera Comica pentru Copii şi Minuniţă şi vrăjitoarea – Opera Comică pentru Copii