Opera Naţionalã Bucureşti sãrbãtoreşte 160 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-sarbatoreste-160-de-ani-de-la-premiera-absoluta-a-operei-la-traviata/

Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte miercuri, 6 martie (ora 19.00 ) împlinirea a 160 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata.

Un articol de Andrada Văsii|5 martie 2013

Opera Naţională Bucureşti (ONB) sărbătoreşte miercuri, 6 martie (ora 19.00), alături de iubitorii genului liric, împlinirea a 160 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai populare opere din lume.

Rolul frumoasei curtezane Violetta Valéry va fi interpretat de soprana Irina Iordăchescu, una dintre cele mai apreciate soliste ale ONB, în vreme ce tenorul Cristian Mogoşan, invitat special, va da viaţă personajului Alfredo Germont.

Cea mai cunoscută operă verdiană, La Traviata, este inspirată dintr-o poveste reală, pe care scriitorul Alexandre Dumas-fiul a folosit-o în romanul său de succes Dama cu camelii, publicat în anul 1848.

La Traviata (aceeaşi poveste care a generat un roman, o piesă de teatru, filme) este Violetta, o persoană care a existat. Există un monument funerar al acestei legende care a bântuit saloanele vieţii uşoare a sfârşitului de secol al XIX-lea„, a declarat scenografa producţiei bucureştene, Viorica Petrovici.

Tenorul Cristian Mogoşan, absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco, Laurent Pillo, Margreet Hoing, John Norris, Ion Buzea şi Viorica Cortez. În prezent, artistul este angajat al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi profesor asociat al Academiei de Muzică Gheorghe Dima.

La Traviata
Miercuri, 6 martie, ora 19.00 – ONB
operă în patru acte de Giuseppe Verdi
libretul de Francesco Maria Piave

Dirijor: Vlad Conta
Regia: Cristian Mihăilescu
Scenografia: Viorica Petrovici
Maestru de cor: Stelian Olariu
Coregrafia: Ioan Tugearu

Distribuţia:

Violetta Valery – Irina Iordăchescu
Flora Bervoix – Sidonia Nica
Annina – Cristina Eremia
Alfredo Germont – Cristian Mogoşan (invitat)
Giorgio Germont – Iordache Basalic

Cu participarea balerinilor ONB: David Mannara (debut),
Alina Ştefănescu, Florentina Răducu, Bianca Ungureanu, Beatrice Şerbănescu

 

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.