Opt scriitori, despre dragostea ȋn spaniolă
https://www.ziarulmetropolis.ro/opt-scriitori-despre-dragostea-%c8%8bn-spaniola/

Secolul XIX a reprezentat o perioadă însemnată în istoria literaturii spaniole. Ocupaţia franceză din primele decenii a ştirbit avântul creativ al spaniolilor. În 1833 însă, moartea lui Fernando VII a prilejuit instalarea romantismului prin scriitori ca Ángel de Saavedra sau José Zorrilla. Și cum iubirea a reprezentat dintotdeauna o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru romantici, în anii 1800 au luat naştere numeroase opere valoroase din care se desprind poveşti diafane şi drame psihologice inedite. 

Un articol de Teodora Gheorghe|2 mai 2014

„Dragostea ȋn spaniolă”, apărută la editura Allfa, reunește opt dintre cele mai frumoase proze scurte ale unor autori precum: Vicente Blasco Ibáñez, Benito Pérez Galdós, Juan Valera sau Felipe Trigo.

Deși majoritatea și-au cȃștigat notorietatea prin romane (Vicente Blasco Ibáñez este autorul a 48 de romane, bătȃnd recordul), aceștia au făurit, de asemenea, texte a căror lungime este invers proporțională cu ȋncȃntarea pe care o trezesc ȋn cititor.

Despre dragoste poți vorbi ȋn milioane de cuvinte, dar la fel de grăitor o poți face și ȋn cȃteva pagini ce surprind esența unuia dintre cele mai frumoase și mai controversate sentimente ale oricărui secol: dragostea.dragostea in spaniola

Ȋn această deosebită colecție, opt oameni diferiți zugrăvesc tot atȃtea nuanțe ale iubirii, pendulȃnd ȋntre melancolie răscolitoare și ironie fină, ȋntre fantezie și realitate ȋnduioșătoare.

Pedro Antonio de Alarcón ne invită să pătrundem dincolo de vălul de suspans, ȋn povestea unui judecător care se ȋndrăgostește de o femeie misterioasă.

Nostalgicii copilăriei se pot delecta cu minunatul basm „Pasărea verde”, aparținȃndu-i lui Juan Valera.

Ȋn „Căminul iubirii” de Felipe Trigo, o călugăriță și un fante descoperă lucruri nebănuite despre ei ȋnșiși, cȃnd acesta din urmă ȋși vizitează fetița bolnavă la mănăstire.

„Călătorul” Emilei Pardo Bazán se transformă dintr-un domn manierat ȋntr-un zbir; și de ce n-ar face-o, cȃnd ascunde un asemenea secret?

Cine spune că iubirea nu poate fi exprimată ȋn cuvinte se ȋnșală. „Dragostea ȋn spaniolă” este o carte de care te ȋnamorezi de la primele unduiri ale frazei și pȃnă la ultimul epitet.



22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.