Orchestra Română de Tineret – succes fulminant la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-succes-fulminant-la-berlin/

Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a strălucit într-un program de concert de mare virtuozitate, în prima apariţie a unei orchestre româneşti pe scena Filarmonicii din Berlin, care a stârnit uralele unui public în general destul de reţinut în aprecieri.

Un articol de Liliana Matei|29 iunie 2014

Versiunile pe care le-au oferit celor Trei Dansuri Românești de Theodor Rogalski, Rapsodiei Spaniole de Ravel, alături de Dansul celor șapte voaluri din opera Salomea de Richard Strauss și de magnifica simfonie Patetica de Ceaikovski, au demonstrat clasa de nivel international pe care o are Orchestra Romana de Tineret.

În premieră pentru o orchestră din România, Orchestra Română de Tineret a evoluat pe 24 iunie în cadrul unui concert extraordinar în Sala Filarmonicii din Berlin, ca invitat de onoare în cadrul Festivalului European de orchestre de Tineret de la Berlin – Young Euro Classics. La ediția din acest an, Festivalul Young Euro Classics comemorează 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Cu acest prilej, pe scena festivalul berlinez evoluează între 21 și 29 iunie cinci orchestre de tineret de vârf din întreaga lume, mai precis din Franța, Rusia, România, China și Africa de Sud.

Devenită vedetă de clasă internaţională după ediția din 2012 a prestigiosului festival berlinez, Orchestra Română de Tineret condusă de dirijorul Cristian Mandeal a revenit acum la Berlin ridicând ștacheta performanței artistice la un nou nivel. La finalul concertului, Cristian Mandeal a declarat: ,,În acest loc, pe scena Filarmonicii din Berlin s-au petrecut lucruri fundamentale pentru istoria muzicii din ultimii 50 de ani. Mie mi s-a împlinit un vis cu ocazia acestui concert – cel mai bun din viața mea, alături de această orchestră – stând pe locul unde am avut șansa de a-l observa și studia pe Herbert von Karajan în 1980. Acești copii, care din punct de vedere artistic au depășit de mult anii copilăriei, m-au făcut să mă simt mândru de ei și fericit că am avut șansa de a le fi mentor.”

Din anul 2014, Centrul Național de Artă „Tinerimea Romana” a început să se ocupe de activitatea Orchestrei Române de Tineret, odată cu preluarea conducerii instituției de către Marin Cazacu, inițiatorul orchestrei, care declara emoționat după succesul de la Berlin : A fost momentul de maxim din cariera de 6 ani a acestei orchestra. Au dovedit din nou că pot triumfa pe cele mai celebre scene ale lumii, în fața unui public cunoscător și pretențios. Această orchestră trebuie să fie încurajată, pentru că este o valoare culturală națională.

Orchestra Romana de Tineret, scurt istoric

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov”.

Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni tineri muzicieni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.
Concertele susţinute anual între 2008 şi 2013 în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii ” la Sinaia, Buşteni, Sibiu, Braşov şi Bucureşti au constituit adevărate triumfuri. Apariţiile strălucitoare de pe scena Ateneului Român începând cu anul 2009, în cadrul concertelor December Music Flavours şi Spring Music Flavours, organizate de Lanto Communication, concertul extraordinar “Eurovision – Tineri muzicieni, au fost foarte apreciate de public şi elogiate de critica de specialitate.

Evoluţia impresionantă şi succesele obţinute în aceşti ani au culminat cu prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu“ din 2011 şi 2013, care au confirmat aşteptările acestui proiect.
În noiembrie 2011, Orchestra a devenit membră a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), iar în 28 şi 31 ianuarie 2012 a fost invitată să susţină concerte de mare prestigiu la Paris şi respectiv Strasbourg, în cadrul unui proiect cultural european.

În 2012, pe lângă cele 8 proiecte ce s-au desfăşurat în România, Orchestra Română de Tineret a fost invitată să concerteze în deschiderea primei ediţii de la București a Festivalului Internaţional “Sergiu Celibidache” şi să susţină un concert extraordinar în cadrul prestigiosului Festival Internaţional “Young Euro Classic“ de la Berlin, la data de 4 august 2012.

În vara anului 2013, Orchestra Romana de Tineret a susţinut două concerte extraordinare în Italia, la Roma, pe cea mai prestigioasă scenă de concerte din Italia, Auditorium Santa Cecilia şi la Festivalul de la Ravello, cel mai cunoscut festival de vară din Europa.

Foto: Virgil Oprina

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.