Orchestra titanic – Spectacol în premieră la Teatrul Național București
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-titanic-spectacol-in-premiera-la-teatrul-national-bucuresti/

Sâmbătă 13 ianuarie şi duminică 14 ianuarie, la Sala Pictura vor avea loc, în avanpremieră, primele spectacole cu Orchestra Titanic de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa şi scenografia Andradei Chiriac, cea dintâi premieră a anului 2018 la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|12 ianuarie 2018

Cu acest spectacol, TNB continuă preocuparea pentru zona balcanică, un spaţiu atât de special şi atât de ofertant dramatic, iar regizorul, fin observator al acestui spaţiu ne invită, într-o companie excepţională – distribuţia care îi dă viaţă scenică, la o poveste aflată la graniţa dintre real şi oniric.

Claudiu Bleonţ, Mihai Constantin, Mihai Călin, Richard Bovnoczki şi Tania Popa vă dau întâlnire cu o piesă care s-a bucurat de 30 de montări în toată lumea. Orchestra Titanic este ocomedie filosofică și absurdă despre dorința de evadare în iluzie.

„În Orchestra Titanic, patru personaje aflate într-o gară părăsită și distrusă, o imagine a singurătății și ratării fiecăruia dintre ei, repetă la nesfârșit un posibil scenariu al salvării din această existență lipsită de sens. Ei, de fapt, repetă propria piesă scurtă, cu final previzibil, intrând într-o iluzie pe care și-o alimentează jucând „teatru”.

Un „teatru” văzut ca o salvare posibilă din monotonia unei vieți ratate, un „teatru” ce le poate da, fie și pentru scurt timp, iluzia salvării.

Ironia lui Boicev devine însă și mai puternică odată cu apariția lui Harry, un magician ce le aduce perspectiva salvării printr-o iluzie și mai mare decât teatrul, o iluzie supremă, ce reprezintă trecerea lor în altă dimensiune, în care totul devine posibil.

Spectacolul meu vorbește despre teatru și viață, despre cum ne putem salva, măcar parțial, dintr-o existență frustrantă și anostă, sperând la o altă dimensiune creată prin iluzie. O iluzie pe care ne-o creăm fiecare în intimitate, ca alternativă salvatoare.

Și ce altceva reprezintă teatrul, dacă nu o iluzie ce poate deveni uneori mai reală și mai intensă decât realitatea însăși?” spune Felix Alexa.

Hristo Boicev, cel mai cunoscut şi mai jucat dramaturg bulgar, era declarat dramaturgul anului 1989, cu 40 de montări pe tot teritoriul Bulgariei, iar astăzi este autorul jucat în 40 de ţări de pe cinci continente, multipremiat în ţara sa şi peste hotare. Printre piesele sale cele mai cunoscute se numără Colonelul Pasăre (pentru o distribuție feminină, titlul este Colonelul și păsările sale),Orchestra Titanic, Spitalul comunal (pusă în scenă, în România, de Felix Alexa, la Teatrul Metropolis), monodrama Fenomen, Subteran, Acel lucru, Invazia etc. A dramatizat romanele Zorba grecul de Nikos Kazantzakis și Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald.

Premiera oficială va avea loc în prezenţa autorului şi este programată pentru 16 şi 17 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Pictura.

Următorul spectacol este programat în data de 24 ianuarie.

Foto: Orchestra titanic  – tnb

 

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.