Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timişoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteţi găsi cărţile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul programului cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.
Un articol de Dan Boicea|5 aprilie 2023
Luni, 3 aprilie 2023, începând cu ora 19.30, în Aula Magna a UVT, scriitorul turc a participat la o dezbatere publică moderată de scriitorul Radu Paraschivescu.
„Sunt o persoană norocoasă și păstrez toate volumele mele traduse în alte limbi“, a spus Orhan Pamuk la începutul discuției. Peste 100 de traducători i-au tradus volumele în 63 de limbi.
Iată câteva lucruri pe care le-a spus Orhan Pamuk în cadrul dialogului cu Radu Paraschivescu:
Secretul unui scriitor stă doar în inspirație. Nu există scriitor fără inspirație, la care se adaugă multă muncă și persistență. Cu siguranță ai nevoie de inspirație, dar ea nu vine oricând. Stai la birou, te uiți la o pagină goală, aștepți, aștepți și aștepți. De fapt, secretul în scris este munca și persistența, prin care îngerul inspirației ajunge să vină și să-mi șoptească. El este răbdător și eu îmi iau notițe.
Fiecare roman își insinuează miezul.
Judecata morală este inevitabilă într-un roman, deși încerc pe cât posibil să evit asta. Este contradicția în a fi romancier: cu cât eviți mai mult judecata morală, cu atât ești mai mult un romancier. Însă a evita judecata etică este extrem de greu. Odată ce te îndrepți către etică, care își are baza în viziunea ta morală, atunci scoți o melodramă. Critica socială distruge scriitura.
Totul are legătură cu compasiunea în romane, pentru că ne dorim să reușim să vedem lumea prin ochii altora, vrem să o experimentăm prin ochii altora, să simțim ce le face plăcere, să știm ce gândesc și simt: gelozia, furia, ceea ce trăiesc când se îndrăgostesc. Dorința de a înțelege aceste sentimente este, la bază, compasiune. Iar compasiunea este acea putere umană care face posibilă civilizația.
Eu personal reușesc să supraviețuiesc ca scriitor fericit. Uneori ai combustibilul să trăiești ca să scrii, să trăiești pentru a experimenta viața. Dar unii dintre noi prețuiesc în secret plânsul, găsesc alinarea în asta și așa pot scrie. Își iau energie din a fi puși în postura în care te întrebi „cum ies eu din situația asta?”
Dacă mă gândeam la această carte înainte de pandemie? Cartea „Nights of Plague“ este bazată pe ceva ce în istoria medicală se numește „a treia pandemie de ciumă,” când aproape douăzeci de milioane de oameni în Asia au murit, dar aproape nu au existat decese în vestul civilizației. Asta mi-a atras atenția și m-am întrebat de ce nu scriu o carte despre a treia pandemie de ciumă, dar în Imperiul Otoman. Am luat decizia de a o scrie în 2010 și după ce am citit cărți după cărți pentru cercetare, am ajuns să mă apuc de scris cu trei ani înainte de pandemia Covid-19. Dar cartea este și despre dezintegrarea cronică a Imperiului Otoman, inclusiv ca rezultat al propriei birocrații.
Am citit toate cărțile canonice, cele mai bune cărți din lume. Îi admir pe Tolstoi, Dostoievski, Proust, citesc mereu introducerile cărților tuturor acestor mari scriitori de ficțiune. Dar citesc și în scop profesional foarte mult. Spre exemplu, următoarea mea carte este despre jocurile de cărți, așa că citesc despre jucători de cărți.
Sunt foarte încântat să trăiesc într-o casă mare, cu douăzeci de mii de cărți și să am bibliotecarul doar la mine în minte. Am auzit de o carte despre un protagonist care iubește cărțile și am simțit că este despre mine. Însă, am fost și criticat ca fiind un scriitor prea atașat de citit. E parțial adevărat. Îmi bazez cărțile cel mai mult pe lecturi, deși conțin și discuțiile mele cu oamenii, observațiile asupra lor și intervin prin propria imaginație. Dar nu îmi pot imagina o viață fără lectură, deși cumpăr mai multe cărți decât citesc. Nu este pentru că nu îmi place viața mea, îmi place să fi trăit în aceeași cameră, înconjurat de cărți, pentru aproape 45 de ani deja. Ca scriitor de ficțiune, așa trăiești, singur într-o încăpere.
Orhan Pamuk, Doctor Honoris Causa
Marți, 4 aprilie, de la ora 10.00, tot în Aula Magna, comunitatea academică din UVT i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa renumitului scriitor.
Participanții la evenimente au putut achiziționa volume din opera scriitorului turc, Librăria La Două Bufnițe fiind prezentă cu un stand cu cărțile acestuia, toate publicate de Polirom.
Cele două evenimente au făcut parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Cine este Orhan Pamuk
Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-o zonă înstărită din Nişantaşı. La douăzeci şi trei de ani, Orhan Pamuk hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în peste cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, numărîndu-se printre cei mai tineri laureaţi ai săi, se arată într-o biografie publicată pe site-ul Polirom.
Cărțile laureatului Nobel au apărut limba română în seria de autor dedicată din cadrul colecției de literatură universală „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru), dar și în ediții de buzunar, în îndrăgita colecție „Top 10+”.
Foto: Seba Tătaru
