Ovidiu Iuliu Moldovan într-un portret de Fănuș Neagu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ovidiu-iuliu-moldovan-intr-un-portret-de-fanus-neagu/

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuş Neagu (1932 – 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte – portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ş.a.

Un articol de Liliana Matei|3 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ  În 1983, Fănuş Neagu (1932 – 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte – portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ş.a.

Ziarul Metropolis vă prezintă portretul pe care scriitorul l-a făcut actorului Ovidiu Iuliu Moldovan:

„Pentru că în viața noastră (hai să zicem: artistică) este absolut imposibil de realizat unitatea, atunci trebuie să adâncim disensiunile. Prin urmare, vă anunț sumbru și patetic sub magica lumină a lunii aprilie, plină de rachiuri morbide și cu diavolul dansând la subțioara prigoriilor, că prietenul meu Ovidiu Iuliu Moldovan e pur și simplu un tip iritant.

În ce mă privește, îl iert; colegii s-ar spune au un dinte, un cui, o cruce de răstignire și multe alte daruri frumoase pe care să i le aștearnă sub pernă. Poleit de critici și îmbogățit cu fasoane de adolescent el, Ovidiu, va mai avea de a face cu lumea. Spre mulțumirea publicului de la galerie. (Ah, acolo e lumea iluziei, acolo are francul culoare și vorba o lungă și neiertătoare privire!)

Ovidiu este unul dintre cei mai mari actori pe care i-am văzut în viața mea – și am văzut mulți mari actori.

Inflexiunea vântului sub lună, asfințituri văratice, pălărie de polițist peste o căutătură denunțată de credinți adolescentine, agresivitatea unui trecut prea molcom (ardelean?!) în mormintele de iarbă, dealuri cu vii la Pietroasa și Tîrnavele, țăranii, ostilitate, pepenii, confruntări cu barda între frați, valuri de sudoare, un poet masiv și pueril de crud – ou spart la amândouă capetele – incredibil de puternic, expresiv și exact la locul lui atunci când e pus în cătușe, rege păgân și împărat roman care-și sfâșie imperiul (Caligula), la două zile după ce imperiul îl aruncase câinilor, vinovat de crime abominabile, de o prea dură iubire de sine și de o vitalitate spânzurată mult prea solemn pe toate gardurile. Dar pe toate!

ovidiu-iuliu-moldovan-108131l

Ovidiu Iuliu Moldovan (1942 – 2008)

Om al condiției umane, Ovidiu Iuliu Moldovan imploră disperarea în ajutorul timpului modern. Sisif construindu-și muntele și piatra și pârtia plus jgheabul în care se va odihni în pauza dintre două respirări.

Eu îl iubesc fiindcă există, și pe deasupra fiindcă într-o zi, la Sinaia – era iarnă și ningea incredibil – i-am împrumutat o sanie și o unguroaică tânără. Ca să mi le păstreze. Și de atunci ninge mereu între noi și el îmi rămâne dator cu făpturi din nord plutind hieratic în mari decoruri de teatru.

Miluiască-ne deci bucuria de miazăzi.”

Articolul lui Fănuş Neagu a fost republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Ovidiu Iuliu Moldovan: cinemagia.ro, Simion Buia

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

08
/01
/16

Atunci când era îndrăgostită, lui Edith Piaf i se părea că aceea e prima şi ultima ei iubire, cea care se întâmplă o singură dată. A declarat că a iubit un singur om, pe Marcel Cerdan, dar toată viața l-a așteptat pe Théo Sarapo. În rest, povestea ei a pendulat între triumfuri, căderi, alcool, morfină și spiritism.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

16
/12
/15

În urmă cu aproape două secole și jumătate se năştea la Bonn, în Germania, Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Ziua de 16 decembrie este considerată data de naştere a lui Beethoven, deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.