Palatul Șuțu, Muzeul Aman, Muzeul de Artă Populară își așteaptă vizitatorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/palatul-sutu-muzeul-aman-muzeul-de-arta-populara-isi-asteapta-vizitatorii/

Muzeul Municipiului Bucureşti s-a redeschis pentru public sâmbătă, 23 mai 2020.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2020

Astfel, publicul este așteptat să viziteze muzeele și casele memoriale: Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul „George Severeanu”, Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, Muzeul „Victor Babeș”, Muzeul de Artă Populară „Nicolae Minovici”, Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, precum și Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Vizitarea muzeelor din cadrul MMB, începând cu data de 23 mai 2020, se va face de miercuri până duminică, potrivit programului temporar cuprins între orele 11.00 și 17.00. Intervalul orar 10.00-11.00 și 17.00-18.00 va fi destinat dezinfecției zilnice.

Programul Observatorului Astronomic va fi redus temporar cu două ore și este disponibil la următoarea adresă web: https://www.astro-urseanu.ro/vizitare.html

De asemenea, se va redeschide și Biblioteca Muzeului Municipiului București (cu program de luni până joi, între orele 9.00 și 15.00, cu reguli specifice pentru consultarea cărților).

Pentru siguranță, vizitatorii sunt rugați să urmeze setul de reguli stabilite conform legislației de referință la care ne raportăm în această perioadă (Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2; Legea nr. 55 din 15 mai 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; HG nr. 394 din 18 mai 2020, privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; Ordinul Ministrului Municii și Protecției Sociale și al Ministrului Sănătății nr. 3577/831/2020, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă; Ordinul Ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății nr. 2855/830/2020, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii; Hotărârea Parlamentului României nr. 5 din 20 mai 2020, pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19):

– se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului;
– accesul este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii);
– accesul grupurilor se face la un interval de 10-15 minute, persoanele și grupurile care au realizat programări, telefonic sau prin e-mail, având prioritate și traseu stabilit;
– atât la intrarea în muzeu, cât și în expoziții se vor utiliza dozatoarele cu dezinfectant;
– căile de acces, precum și sensul de circulație în interiorul muzeului au fost diferențiate conform semnalizărilor de separare a fluxurilor: intrare / ieșire și dezinfectate regulat, iar spațiul expozițional este delimitat prin realizarea unor trasee pe care publicul este rugat să le urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului;
– în interiorul muzeului se va păstra distanța de minimum 2 metri între vizitatori, respectiv personalul muzeului; nu se va permite atingerea gadgeturilor;
– vizita va fi limitată la un interval de timp de cel mult 2 ore;

– nu se vor oferi pliante, broșuri și alte materiale informative în format fizic;
– în spațiul expozițional se pot afla concomitent între 10 până la max. 30 de persoane în funcție de muzeul sau casa memorială vizitată. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expozițiile au părăsit muzeul;

– curțile muzeelor se vor folosi drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;
– în perioada stării de alertă nu vor fi organizate evenimente culturale cu participarea publicului, de tipul: vernisaje, lansări de carte, proiecții de filme documentare, sesiuni științifice, conferințe de presă etc. Nu se vor susține ghidaje și ateliere educaționale.

Pentru vizitatorii Palatului Suțu, Muzeul Municipiului București a pregătit o surpriză. Au fost înlocuite exponatele vestimentare din cadrul expoziției permanente „Timpul orașului”, iar piesele și accesoriile prezentate vor reflecta tendințele modei din perioadele medievală, modernă și interbelică. Va putea fi admirat un superb costum de boier, din secolul al XVIII-lea, din catifea cu fir metalic broșat, alături de o rochie de jupâniță, secol XVIII, din catifea, cu fir metalic broșat, purtată ca rochie de mireasă și realizată într-un atelier oriental. Un frac de diplomat, atelier european, ¾ secol XIX, va fi văzut alături de o rochie de plimbare, din tafta, circa 1880. Nu putea lipsi o splendidă rochie de mare gală, din mătase, cu broderie aplicată și mantie, în stil Art Deco, realizată într-un atelier european în jurul anului 1925. Rochia de gală va fi admirată alături de un elegant smocking, specific anilor ’20.

Măsurile sanitare menționate mai sus sunt menite să contribuie la protecția publicului și a personalului instituției. Muzeul Municipiului București mulțumește pentru sprijin tuturor vizitatorilor săi.

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]