Palme d’Or și Grand Prix, în cinematografele din România via Independența Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/palme-dor-si-grand-prix-in-cinematografele-din-romania-via-independenta-film/

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, ediţia cu numărul 69 (11-22 mai) şi-a anunţat în acest weekend câştigătorii. Palme d’Or-ul a fost obţinut de regizorul britanic Ken Loach pentru I, Daniel Blake, peliculă ce va ajunge şi în cinematografele româneşti în această toamnă, distribuită de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2016

Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World (regia: Xavier Dolan), un alt film din Competiția Oficială care va veni în curând și la noi, a primit Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) și Premiul Juriului Ecumenic.

De-a lungul timpul, Independența Film a adus de la Cannes peste 10 filme premiate cu Palme d’Or.

I, Daniel Blake – Palme d’Or Cannes 2016

Daniel Blake este un bătrân din nord-estul Angliei care se îmbolnăvește și are nevoie de asistență socială din partea statului. În timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru a obține acest ajutor, el o întâlnește pe Katie, care ar vrea să scape de la azilul pentru nefamiliști, dar pentru asta trebuie să accepte un apartament la sute de kilometri distanță.

I, Daniel Blake poate fi considerat ”ultimul film de după ultimul film” al lui Ken Loach. În urmă cu câțiva ani, în timp ce lucrau la Jimmy’s Hall (2014), producătorul tradițional al lui Ken Loach anunța că acela ar fi ultimul film al regizorului britanic.

Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World

La decernarea Marelui Premiu, tânărul regizor canadian Xavier Dolan, în vârstă de 27 de ani, abia și-a putut stăpâni lacrimile pe scena Festivalului. (VIDEO – Huffington Post)

Louis (interpretat de Gaspard Ulliel) este un scriitor foarte bolnav întors acasă, după o absență de 12 ani, pentru a-și anunța familia de moartea lui iminentă.

Juste la fin du monde este al șaselea lungmetraj al tânărului regizor canadian. La numai 27 de ani, regizorul, actorul şi scenaristul Xavier Dolan are deja cinci filme regizate, dintre care trei au mai trecut deja pe la Cannes. J’ai tué ma mère / I Killed My Mother a obţinut trei premii în 2009, din care unul pentru tineri realizatori – Prix Regards Jeune, la fel Les amours imaginaires / Heartbeats, în 2010, iar Laurence Anyways a primit Queer Palm, în 2012. Tom à la ferme (2013) a luat premiul FIPRESCI la Veneţia şi a făcut parte din Selecția oficială.

Foto: Palme d’Or, I, Daniel Blake, Juste la fin du monde – Independenta Film

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.