“Pân’ la rai” – Adrian Naidin la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/pan-la-rai-adrian-naidin-la-teatrul-odeon/

“Pân’ la rai”, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediţie excepţională, pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2015

Probabil una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate vreodată în maiestuasa umbră a Mariei Tănase, “Pân’n la rai” se apropie cu bucurie detemele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan.

Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition.

Li se alătură Eugen Amarandei – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și excepționalul percuționist Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.

Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești, pictează sau recită versuri, tremură pentru a ridica sufletul spre ceruri sau se înverșunează, coborându-l în abisuri de iad. Sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori doar șoptește sau îngână rugăciuni. Carismatic și pasional, Adrian Naidin și-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, îmbogățite de o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă.

L-a inspirat cândva pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iarmuzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. Harul său urcă “Pân’n la rai”,amintind din când în când de Maria, o pasăre măiastră încremenită în liniște, care a lăsat să zboare, în urma sa, contururi delicate ale cântecului românesc… De drag de muzică și de drag de ea, artiștii dialoghează păstrând esența filonului tradițional românesc și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului european.

Despre Adrian Naidin

Strălucitor în egală măsură în jazz, în folclor sau în muzică clasică, violoncelistul Adrian Naidin este revelația ultimilor ani în spațiul cultural românesc, după o serie de succese care l-au purtat pe cele mai prestigioase scene, începând cu Teatrul Național din București și continuând cu teatrele și filarmonicile importante din țară. Și-a consolidat locul privilegiat în seria muzicienilor de elită prin recitalurile oferite la reuniuni culturale exclusiviste, printre care Gala UNITER, statut confirmat apoi în colaborări cu artiști de prim rang, printre care Horațiu Mălăele, Ion Caramitru sau Daniela Nane.

La lansarea proiectului “Pân’n la rai” au fost prezenți regizorii și tehnicienii din echipa care a produs proiectul independent “The Necessary Death of Charlie Countryman“ – o producție de suflet al americanului Shia LaBeof, film aspirant la Oscar în 2014. Seduși de Mărioara de la Gorj, înnebuniți de ritmul sacadat al Ciuleandrei și mângâiați de doinele șoptite, producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions au lansat oferta, apoi au inclus “cânticele” pe coloana sonoră a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman”.

Păstrând acest succes în palmares, Compania Adrian Naidin a intrat în studioul de înregistrări în vara anului 2014, și, după prelucrări și masterizări în Statele Unite, albumul “Pân’n la rai” va fi gata de lansare în primăvara anului viitor.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.