Patinajul la superlativ revine: Kings On Ice la București, în toamnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/patinajul-la-superlativ-revine-kings-on-ice-la-bucuresti-in-toamna/

Aşii patinajului artistic rescriu cele mai frumoase momente ale Olimpiadelor pe gheaţă pe 16 noiembrie 2016, în cadrul show-ului Kings on Ice, spectacolul emblemă al elitei patinajului mondial, care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2016

Show-ul face parte din turneul național Kings on Ice în România. O altă reprezentație este deja programată la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, pe 9 decembrie a.c.. Respectând tradiția, patinatorii vor evolua acompaniați de sunetele viorii Stradivarius mânuite de „prințul viorii” Edvin Marton.

Cinci ediții Kings On Ice desfășurate la București cu casa închisă confirmă faptul că publicul românesc nu se satură niciodată de momentele Best-of ale unuia dintre cele mai iubite sporturi din lume. Pe lângă numele deja confirmate pe afiș, Evgeni Plushenko, unul dintre cei mai mari patinatori din istorie, Adelina Sotnikova, prima campioană olimpică din istoria patinajului artistic feminin din Rusia, Brian Joubert, campionul mondial din 2007, Tomáš Verner, aurul la Campionatul European din 2008, noi patinatori urmează a se adăuga componenței galei, fiecare cu un palmares impresionat de victorii repurtate în competiţii nationale şi internaţionale de patinaj artistic.

Piesele de pe “Rock Simphony”, cea mai recentă apariție discografică a lui Edvin Marton vor injecta emoție pură în atmosfera festivă a galei de la Polivalentă. Din Stradivariusul de legendă al lui Marton, clasice precum „Nothing Else Matters”, „Bohemian Rapsody” sau „Vivaldi Storm” impun o forță inegalabilă și un ritm amețitor dansului pe gheață al superstarurilor Kings On Ice. Lunga colaborare dintre Plushenko și Marton se vede în chimia dintre cei doi. O demonstrează ropotele de aplauze de fiecare dată când duo-ul stă împreună sub lumina reflectoarelor.

O producție somptuoasă, îmbogățită permanent cu coregrafii din ce în ce mai spectaculoase, ce sfidează legile gravitației, spectacolul Kings On Icereprezinta chintesența patinajului artistic. De la execuțiile acrobatice ce țin tribunele cu răsuflarea tăiată la grația și fluiditatea secvențelor de balet, show-ul demonstrează de fiecare dată de ce este considerat cel mai impresionat spectacol de patinaj artistic din lume.

Biletele intră în vânzare începând de astăzi și au prețuri promoționale reduse cu 15% până pe 25 iulie inclusiv.  În perioada de presale, în funcție de categorie și distanța față de ring, biletele costă: 106 lei, 148 lei, 225 lei, 301 lei, 361 lei, 386 lei sau 420 lei. De pe 26 iulie, biletele vor avea următoarele preturi: 125 lei, 175 lei, 265 lei, 355 lei, 425 lei, 455 lei sau 495 lei.

Biletele se pot achiziționa online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV).

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.

18
/06
/15

Pe lângӑ un lineup de excepţie curatoriat de pianistul şi compozitorul de jazz Lucian Ban, a patra ediţie a Bucharest Jazz Festival continuӑ seria de evenimente conexe inauguratӑ anul trecut la Hanul Gabroveni. Startul Bucharest Jazz Festival 2015 este dat de vernisajul expoziţiei Now’s the Time – Romanian Jazz Photographers de la Hanul Gabroveni, în seara zilei de 30 iunie.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

15
/06
/15

VLADIMIR LUNGU, dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul RĂZVAN SUMA, recent aplaudat în cea de-a II-a ediţie a turneului său naţional „Vă place tango?” şi un „trio” de mari compozitori – MOZART, HAYDN şi CEAIKOVSKI – compun împreună „afişul” concertului desfăşurat la Sala Radio, vineri, 19 iunie (19.00), eveniment ce punctează închiderea stagiunii ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

13
/06
/15

 Bucharest Music Film Festival va sărbători anul acesta cea de-a X-a ediţie, aducând, în perioada 19 - 28 iunie, în Piaţa "George Enescu" din Bucureşti, concerte live susţinute de artişti precum Virgil Ianţu şi Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico şi Pasărea Rock.