Pe scena mare a TNB, cu Pădurea spânzuraţilor, Radu Afrim scoate istoria din muzeu!
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-scena-mare-a-tnb-cu-padurea-spanzuratilor-radu-afrim-scoate-istoria-din-muzeu/

Un text puternic şi modern, revelat altfel de un regizor care nu se teme de provocări :Pădurea spânzuraţilor, după romanul lui Liviu Rebreanu, în viziunea lui Radu Afrim, este gata de prima întâlnire cu publicul, sâmbătă 15 decembrie 2018, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|14 decembrie 2018

Spectacolul lui Radu Afrim după Padurea spânzuraților a lui Liviu Rebreanu descoperă uriașa poezie a unui text puternic și modern și își propune să se adreseze în primul rând tinerilor de azi. Reinterpretând în stil propriu o operă majoră a literaturii române, regizorul o transpune în universul său imaginativ, atât de specific, îi descoperă sensuri noi, pornind de la premiza că romanul lui Rebreanu nu este un roman de război, ci unul psihologic.

„Nu vreau să pun în scenă cartea lui Rebreanu, vreau să chestionez puțin  ce s-a întâmplat cu noi în suta asta de ani și unde suntem… S-ar putea  să fie ambițios, riscant, kitschos, greșit, dar aș vrea să pun față în față soldații aceia care au luptat pentru ceva atunci, deși mulți nu știau pentru ce luptă, cu niște tineri din zilele noastre, cu niște dialoguri și întrebări … Ce ați făcut în 100 de ani, cine eram noi la vârsta voastră, ce am făcut… Mi se pare că prea vorbim despre istoria noastră recentă ca despre ceva de muzeu. Eu vreau să scot aceşti sodaţi din muzeu, şi această carte, şi să văd dacă există un dialog între oamenii de azi şi cei care au trăit atunci. Este de fapt o comandă de Centenar, Caramitru mi-a sugerat să fac Pădurea Spânzuraților, și Caramitru are mână bună, el mi-a sugerat să fac și Năpasta… Este singura dată când un director de teatru îmi spune ce să fac și pe mine mă ajută… Departe însă de mine festivismul ăsta din jurul Centenarului…” a explicat într-o recentă întâlnire cu presa, regizorul Radu Afrim.

Departe şi de orice formă de naționalism, spectacolul său provoacă la o reflecție lucidă asupra stării nației, la o confruntare clară cu trecutul nostru istoric, un dialog între vocea prezentului și vocea istoriei. O voce surdă, șoptită sau răspicată, insinuantă sau răscolitoare, prin care evenimentele unei lumi sfârtecate de masacre rostesc adevăratul lor nume în fața timpului, o voce care are timbrul specific și intonația regizorului Radu Afrim.

Utilizând întreaga suprafață a uriașei scene a Sălii Mari, scenograful Cosmin Florea și echipa sa creează un spațiu de joc de o rară spectaculozitate, în acord cu viziunea regizorală.

Dau viaţă lumii romanului, dar şi universului afrimian actorii: Alexandru Potocean (în rolul lui Apostol Bologa), Marius Manole, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Vitalie Bichir, Natalia Călin, Ada Galeș, Florin Călbăjos, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea, Liviu Popa, Cristian Bota, Alexandru Chindriș, Octavian Voina, Andrei Atabay, Vlad Galer, Flavia Giurgiu, Cosmin Ilie, George Olar, Ciprian Valea, Tiberiu Enache, Silviu Mircescu, Bogdan Iacob, Vlad Ionuț Popescu, şi li se alătură Lenuța Purja, Teodora Purja, două interprete de valoare ale cântecului popular. Coregrafia este semnată de Andrea Gavriliu. Video mapping:Andrei Cozlac.

Pădurea spânzuraţilor este o montare amplă, profundă, neliniştitoare, semnată de un artist special, al cărui talent a depăşit de multă vreme graniţele ţării, şi care se declară, fără urmă de emfază sau alte atribute legate de provenienţă, pur şi simplu român.

Iar întrebarea tulburătoare sub care se desfășoară evenimentele dramatice evocate în spectacol este una care, sfidând festivismele, obligă la o reflecție mai profundă: Cum ne raportăm noi, cei de azi, la compatrioții noștri de acum 100 de ani !?? … Reflecție care se adresează unui public de toate vârstele.

Premiera spectacolului va avea loc duminică, 16 decembrie 2018, ora 19.00, la Sala Mare. Următoarea reprezentaţie se joacă pe 19 decembrie, cu casa închisă.

Foto: Pădurea spânzuraţilor – facebook

29
/11
/15

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu imensă tristețe despărțirea prematură, după o lungă și curajoasă luptă cu o boală necruțătoare, de colegul MIRCEA ANCA, actor de teatru, de film și televiziune, regizor și profesor.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

27
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „TARTUFFE sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

27
/11
/15

Uniunea Teatrală din România a venit cu câteva precizări, într-un comunicat de presă, ca răspuns la declaraţiile doamnei Aimée Iacobescu, apărute în articolul publicat în Ziarul Ring în data de 25.11.2015, autor Tudor Andrei şi în dezbaterea de la Antena 1 din data de 26 noiembrie.

27
/11
/15

Chiamatemi Francesco (Spuneți-mi Francisc) prezintă drumul pe care l-a parcurs fiul unor imigranți italieni din Argentina pentru a deveni șeful Bisericii Catolice. Filmul va fi lansat în cinematografele italiene la 3 decembrie.

27
/11
/15

Pe 5 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc prima reprezentaţie susţinută de Teatrul Nottara în Sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Această reprezenţie va avea loc sub sloganul „Teatrul Nottara şi invitaţii săi”, adică spectatori vor fi angajaţii teatrului şi cei care ne-au fost alături în această tumultoasă, precum şi invitații Preşedinţiei.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

27
/11
/15

Nicolae Iorga, omorât pe 27 noiembrie 1940, a fost istoric, enciclopedist, critic literar, documentarist, poet, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar, academician român. Păstorel Teodoreanu scria undeva că Iorga „scrie în fiecare zi câte o carte, duminica câte două”.

27
/11
/15

Într-o zi de 27 noiembrie (1940) se stingea din viaţă, în mod tragic, unul dintre titanii culturii româneşti interbelice. După o viaţă dusă pe culmile recunoaşterii universitare, ştiinţifice, sociale şi politice, reputatul om de ştiinţă, Iorga a sfârşit la marginea unei păduri, batjocorit şi împuşcat cu 9 gloanţe.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.

26
/11
/15

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

26
/11
/15

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. "Una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", conform revistei Rolling Stone, împlineşte astăzi 76 de ani. Tina Turner a vândut peste 200 de milioane de albume în cei peste 50 de ani de carieră.

26
/11
/15

Felicia Filip şi Ion Caramitru vor participa la Festivalul dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Opera Comică pentru Copii (27 noiembrie - 1 decembrie). În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

26
/11
/15

Bălţăţeanu, spunea actriţa Maria Filotti, „era un partener ideal, mai ales în sensul de a şti să se adapteze la jocul celuilalt, cu atâta supleţe, încât îi facilita jocul”. În 40 de ani de teatru, a avut noroc şi a jucat toate genurile, mergând din victorie în victorie. S-a născut pe 26 noiembrie 1893, la Drobeta-Turnu Severin.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.