Scurt elogiu cărţii „Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi”, în stilul lui Bohumil Hrabal, şi nu numai.
Un articol de Andrei Crăciun|26 august 2015
Pe vremea când nu eram hrabalian, domnișoarelor, trăiam îndelungi zădărnicii, neștiind ce pot berea, curvele și samizdatul, pe vremea când nu eram hrabalian, mai demult, înainte să iau prima lecție de dans pentru vârstnici, deloc avansat în tainele literaturii, nu înțelegeam nici măcar ce este aceea o satiră, mai târziu, mult mai târziu, cel mai citit om din orașul București, un prieten extraordinar, mi-a spus cu sinceritatea pe care doar prietenii extraordinari o mai practică: “Hrabal e cel mai bun dintre noi”, și asta m-a mirat pentru că prietenul meu e în contra ierarhiilor, și m-a mai înduioșat acel “dintre noi”, căci “ei” sunt scriitorii de dincoace de Cortina de Fier, iar Bohumil Hrabal chiar așa este, cum l-a descris prietenul meu, ba încă și mai mult de atât, pe vremea când nu eram hrabalian nu știam, domnișoarelor, cum poți să treci de la deznădejde la hohot de râs, de la melancolie la speranță și înapoi la lacrimi, fără nicio speranță, într-o singură frază, pe vremea când nu eram hrabalian, domnișoarelor, nici nu știam că se pot scrie romane cu un singur punct, și acela abia la sfârșit, și acela așezat acolo mai mult dintr-o minimă obligație față de punctuație, pe vremea când nu eram hrabalian nu știam nici cât de inutile sunt toate în literatură – structură și personaje principale și personaje secundare și toate celelalte prostii -, pe atunci nu știam că o carte este ca un izvor de apă, sau mai bine de bere, că ea curge și curge și curge și curge și umple halbele fiecărui cititor, și nu se sfârșește niciodată, pe vremea când nu eram hrabalian nu știam ce minunate întâmplări aveau loc pe vremea Imperiului Austro-Ungar, pe când busturile femeilor contau, iar un bust mai mic decât o halbă de bere, chiar așa!, însemna pagubă în casă, domnișoarelor, pe atunci nu știam ce înseamnă fiecare vis, întocmai așa cum e el descris în “Cartea viselor”, pe vremea când nu eram hrabalian nu știam să privesc o femeie așa cum doar un bărbat poate privi o femeie, nu știam – vedeți bine – mai nimic, nici măcar nu zâmbeam citind, citeam mult, citeam încruntat, ca acel doctor care descifra hieroglife în vechiul Egipt, citeam căutând sensurile lucrurilor, pe când acum e limpede că nimic n-are niciun sens, și chiar la timp a apărut Bohumil, cu trenurile lui cu prioritate, cu meseriile lui – telegrafist, impiegat de mișcare, comis voiajor, agent de asigurări, ambalator de hârtie, muncitor în Oțelăriile Unite, muncitor, muncitor!, muncitor ca toți muncitorii, obsedat de posibilitatea de a fi util, extraconjugal, oricărei femei plăcute, deși măritate -, și chiar la timp a apărut Bohumil, și chiar așa îi și spun, pe numele său mic, căci nu o dată am băut împreună exact acea cantitate recomandată de alcool încât să începem să zburăm, să zburăm dincolo de porumbei, dincolo de salonul de la etajul al cincilea, unde, zadarnic, se ascunde însăși moartea, draga de ea, domnișoarelor.
Cartea „Lecții de dans pentru vârstnici și avansați”, în traducerea lui Corneliu Barborică, a fost publicată la Editura ART, în 2015
