Pelicam 2019: cea mai ECO ediție de până acum. Instalații artistice care încurajează reciclarea selectivă
https://www.ziarulmetropolis.ro/pelicam-2019-cea-mai-eco-editie-de-pana-acum-instalatii-artistice-care-incurajeaza-reciclarea-selectiva/

Pelicam, singurul festival de film din România dedicat mediului înconjurător, oferă anul acesta publicului său, în premieră, ocazia de a contribui într-un mod plăcut şi eficient la menţinerea spaţiilor dedicate proiecţiilor şi activităţilor din festival. Pelicam va avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2019

Reciclatul poate fi și distractiv, și asta o vor experimenta cei care vin la festival. O instalație artistică în formă de pește, la umplerea căreia poate contribui oricine: atenție, peștele se hrănește doar cu plastic și va fi amplasat pe malul Lacului Ciuperca, lângă campingul Pelicam, unde seara au loc și proiecții de film.

În toate locațiile festivalului se vor găsi recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în timp ce pentru partea de food a festivalului, se vor folosi doar ambalaje biodegradabile si compostabile (ex: tacâmuri, veselă).Pelicam

Resturile de mâncare si ambalajele cu proprietăți compostabile se vor aduna și descompune în fertilizator organic. Această acțiune este posibilă cu sprijinul prietenilor de la Biodeck, care realizează o gamă largă de produse 100% biodegradabile și compostabile, realizate din plante (amidon de porumb și trestie de zahăr), iar pe partea de reciclare avem sprijinul JT Grup Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea.

Cu fiecare ediție, numărul evenimentelor Pelicam crește, iar în avans de festival sunt organizate proiecții și activități speciale pentru localnici. În săptămâna 11 – 16 iunie, tulcenii vor putea urmări filme în locații inedite, evenimente deschise tuturor celor dornici să experimenteze seri plăcute alături de prieteni și familie – ocazie unică de a viziona documentare premiate, în proiecție unică în România, în aer liber.

De marți până joi: 11-13 iunie, la Centrul Cultural Jean Bart vor avea loc proiecții speciale, pentru copii, unde vor rula filme de animație și documentare (scurtmetraje, lungmetraje) din Franța și SUA, începând cu ora 9. Printre filmele selectate se numără: Petits Malins (Micuții șireți), Le Grand Mechant Renard (Vulpea cea mare și rea), La vie secret du jardin (Viața secretă a grădinii), Une ferme sauvage (Ferma sălbatică). Proiecțiile vor fi însoțite de discuții cu teme educative pornind de la aspecte ilustrate în filmele prezentate, concepute sub forma unei “Ore de Film”. Programul educativ Pelicam este realizat în parteneriat cu Cinemobilul – Caravana Cinematografică.

În serile de joi până duminică (13-16 iunie), începând cu ora 21.00, se vor organiza proiecții de film la Casa Avramide, în Parcul Victoria, pe malul Lacului Ciuperca și la Monumentul Independeței. Tot în weekend, Simion Tănase & Mădălina Grosu, tulceni, vor face un mural pe peretele CFR, la doi pași de Dunăre.

Aceasta este doar încălzirea, iar din 20 iunie vă așteptăm la Tulcea cu și mai multe filme despre mediu și oameni, proiectate în premieră națională la Pelicam, pe marginea cărora vom putea dezbate alături de regizori, producători și specialiști de mediu.

Foto: Pelicam 2019 – www.facebook.com/PelicamIFF

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

09
/10
/20

Cel mai nou film semnat de Marian Crișan, BERLINER, a fost distins cu Premiul ‘Keen Eye’ - Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MIFF) care a avut loc între 1 și 8 octombrie.

08
/10
/20

La aniversarea a 100 de ani de la premiera pe marele ecran a primului film românesc de animație, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest organizează, în perioada 9-15 noiembrie, o amplă retrospectivă dedicată celor mai importante momente din istoria cinematografiei animate autohtone.

07
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Babyteeth” (2019), debutul în cinema al regizoarei australiene Shannon Murphy, are o premisă care poate stârni scepticism: o fată bolnavă de cancer, ai cărei părinţi au o relaţie în criză, se îndrăgosteşte de un traficant de droguri ceva mai mare. Însă regia nu doar că salvează scenariul, dar îl transformă într-un film proaspăt.