Pelicam – trei zile de filme, workshop-uri, expoziții foto și concerte
https://www.ziarulmetropolis.ro/pelicam-trei-zile-de-filme-workshop-uri-expozitii-foto-si-concerte/

Pe 13 iunie începe Pelicam, Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni, cu peste 30 de filme în premieră naţională aliniate la start.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2014

Festivalul Pelicam se deschide cu vernisajul expoziției foto “Delta Dunării, perspective noi”, o călătorie prin Delta Dunării în 40 de cadre semnate de Staffan Widstrand, Magnus Lundgren, Florian Möllers și Cristian Mititelu-Răileanu, în cadrul căreia vor fi prezentate în premieră națională fotografii subacvatice realizate în adâncurile fluviului.

La ora 19.30, la Centrul Cultural Jean Bart are loc deschiderea festivalului cu proiecția filmului La Fête Sauvage / Sărbătoarea sălbatică, o capodoperă a genului documentar de mediu, realizat în 1976 și restaurat complet. Varianta refăcută va putea fi vizionată în premieră mondială la Tulcea. Filmul, care poartă semnătura regizorului Frédéric Rossif, a fost filmat în patru colțuri ale lumii și este un poem în imagini despre viața sălbatică.

Seara de deschidere se încheie cu un concert al celor de la BaBaZuLa  (foto sus) care vin special de la Istanbul pentru Pelicam. Show-urile lor seamănă cu niște ritualuri șamanice și sunt o combinație de multe discipline artistice, deseori încoporând dansuri din buric, costume, poezie, teatru, și desen performativ, oferind publicului un ospăț audio-vizual. Intrarea este gratuită.

Vineri, sâmbătă și duminică au loc proiecțiile filmelor din competițiile Pelicam: lung metraje, scurt metraje, Black Sea Docs și Fresh Perspectives, în cele două spații de desfășurare a festivalului: Centrul Cultural Jean Bart și Muzeul de Artă. Filmele vor fi jurizate, printre alții, de regizorul Cristi Puiu, campionul olimpic Ivan Patzaichin, Michael Stewart – profesorul University College London, Pedro Fuente – directorul festivalului Ecozine Saragoza din rețeaua Green Film Network și antropologul Vintilă Mihăilescu.

“Sunt încântat să vin pentru prima dată la Festivalul Internațional de Film Pelicam și abia aștept să văd filmele excelent selectate. Cred că e grozav că România are un festival care atrage atenția oamenilor asupra mediului de care depindem cu toții. Așa cum știm, comunismul a avut un efect mai dăunător asupra habitatelor decât sistemele occidentale și există încă o moștenire în ce privește lipsa de preocupare. Filmele documentare sunt o formă excelentă de a prezenta probleme complexe printr-o poveste simplă și asigură, așadar, un mediu în care se pune problema despre cum să continuăm să creștem economic fără să omorâm planeta în acest timp”, spune Michael Stewart, director fondator al Open City Docs Fest, antropolog și producător de film, membru al juriului.

Nu uităm nici în acest an copiii pentru care am pregătit câteva proiecții speciale. Programul complet al festivalului poate fi vizualizat pe site-ul Pelicam.

Sâmbătă și duminică au loc și workshop-urile Pelicam, de creație de documentare moderat de regizorul Thomas Ciulei și atelierul de înverzire a industriei de film, ținut de olandezii de la Green Film Making. Între 9 și 15 iunie are loc și “Primul meu film documentar”, un atelier al Asociației Vira, dedicat liceenilor din Tulcea.

Pe toată perioada festivalului poate fi vizionată și expoziția foto a fotografului francez Yann Arthus-Bertrand, cunoscut pentru filmul său Home. Fotografiile care pot fi vizionate la Tulcea au ca temă centrală apa.

Pentru spectatorii din afara orașului, am pregătit un camping eco și biciclete de închiriat. Cei care vin cu cortul la Pelicam avem reduceri la barul festivalului. Festivalul se încheie, duminică, cu un concert Subcarpați, în Piața Civică din Tulcea. Intrarea este liberă!

Toate proiecțiile Pelicam sunt deschise publicului larg, iar intrarea este gratuită.

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.