„Pentru binele tău”, noua premieră a Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-binele-tau-noua-premiera-a-teatrului-odeon/

Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului ,,Pentru binele tău”, De Pier Lorenzo Pisano, în regia lui Zoltán Balázs, în zilele de 12 şi 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio. Piesa „Pentru binele tău” a câştigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2019

Un fiu se întoarce acasă pentru a înfrunta o situație dificilă. Sosirea sa pune în mișcare mecanismul familial, care a fost întotdeauna blocat. Mama, tatăl, bunica, unchiul, toți fac parte dintr-o conspirație bazată pe șantaj. Șantajul dragostei. Ce este cu adevărat familia? Cum se raportează ea la străini? Și mai ales, poți evada din ea, poți să îi supraviețuiești?

„Pentru binele tău”

De Pier Lorenzo Pisano

Traducerea Florin Galiș

Cu: Cezar Antal, Ioan Batinaș, Cătălina Mustață, Paula Niculiță, Simona Popescu, Eduard Trifa, Silvian Vâlcu

Regia Zoltán Balázs (Ungaria)

Decorul Constantin Ciubotariu

Costumele Andrada Chiriac

Muzica și sound design Cezar Antal

Următoarele reprezentații: 29, 30 iunie și 7 iulie

Pe 13 iunie, spectacolul are loc în prezența autorului și este urmat de discuții cu publicul, moderate de Pompilius Onofrei.

Piesa „Pentru binele tău” a câștigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017. A fost prezentată ca spectacol lectură în mai multe orașe din Italia, la Teatr Dramatyczny din Varșovia și Théâtre Ouvert din Paris, care a și publicat-o în colecția Tapuscrit.

S-a lecturat, de asemenea, în deschiderea celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Avignon, în cadrul programului „Forum des Nouvelles Écritures Dramatiques Européennes”. A fost montată, în regia autorului, la începutul acestui an, la Teatro delle Passioni din Modena.

Spectacolul „Pentru binele tău” este produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, ediția a treia, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.

Foto: Pentru binele tău – teatrul-odeon.ro

24
/05
/15

Lungmetrajul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Premiul Un Certain Regard a revenit peliculei islandeze "Hrútar/ Rams",de Grímur Hákonarson.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.

22
/05
/15

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului internaţional „Stradivarius - ENESCU EXPERIENCE”. Turneul, aflat la a 8-a ediţie, este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului.

22
/05
/15

Duminică, 24 mai 2015, dirijorul de origine română Ion Marin va dirija orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu Simfonia a 9-a de Gustav Mahler. Colaborarea cu această orchestră a început în urmă cu 3 ani şi are în vederea realizarea integralelor simfoniilor compozitorilor Gustav Mahler şi Anton Bruckner.

21
/05
/15

Până la finalul stagiunii, repertoriul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, recent reintrată în circuitul public, se va îmbogăţi cu noi titluri. Piese de succes care, în perioada reconstrucţiei teatrului, au avut premiera la alte săli, precum şi alte titluri care au lipsit de pe afiş din același motiv, vor fi (re-) aduse pe scena Sălii Mari - în cel mai mare şi mai spectaculos spațiu de joc ale teatrului.