„Pentru un teatru al umanului” de Giorgio Strehler apare în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-un-teatru-al-umanului-de-giorgio-strehler-apare-in-premiera-in-romania/

Volumul „Pentru un teatru al umanului. Reflecţii, dialoguri, note de lucru” de Giorgio Strehler, postfaţat de George Banu, apare la Editura Centrului Cultural LUMINA, în traducerea semnată de Irina Cerchia, în cadrul proiectului BIBLIOTECA DE ARTE, Seria Amfiteatru.

Un articol de Liliana Matei|4 ianuarie 2021

„Un gest modest, dar profund, de iubire pentru viață, care, prin teatru, arde pe scenele din lumea întreagă”. Iată cum își prezintă autorul propria carte.

Publicată în premieră în România la 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți creatori de teatru din toate timpurile, Pentru un teatru al umanului este o mărturie de credință și o incursiune într-un laborator în care s-au născut creații rămase în istorie. Document unic pentru devenirea artelor spectacolului, celebrul volum al regizorului care a întemeiat Piccolo Teatro la Milano face parte din biblioteca fundamentală a omului de teatru.

Lucrare fundamentală pentru evoluția teatrului din secolul XX, cartea adună în paginile sale însemnări de regie, dialoguri, extrase din conferințe și comunicări susține de celebrul creator în diferite momente. Ele pornesc de la întrebări esențiale pentru creatorii de teatru: Este actorul artist? Care este funcția muzicii în spectacolul de teatru? De ce revenim mereu la clasici?

„Nu sunt credincios. Dar cred în acest teatru «angajament» imperativ cu viața și cu ceilalți, cred în acest teatru unitar, în acest teatru care e scindare de sine și dar absolut. Cred în teatrul care se face «pe scenă» pentru ceilalți și cu ajutorul celorlalți. Și nici concepția mea despre teatru nu e «veselă», ci atentă, severă, exclusivă, dureroasă în aspirația ei la ordine, la cinste, la adevăr. Și dureroasă, se înțelege, și în râs”, scria regizorul.

Giorgio Strehler (1921-1997) a fost unul dintre cei mai importanți creatori de teatru din secolul XX, creația sa marcând un pas important în istoria artelor spectacolului. Născut la Trieste, a urmat Facultatea de Drept a Universității din Milano, dar s-a dedicat exclusiv teatrului, după ce la început a fost actor într-o trupă ambulantă. După intrarea Italiei în război, a ajuns în Elveția mai întâi ca soldat, iar după aceea ca refugiat. Anul 1943 a însemnat punerea în scenă a primelor sale spectacole după texte puțin cunoscute ale lui Luigi Pirandello, împreună cu Gruppo Palcoscenico din Novarra. În 1947, alături de Paolo Grassi și Nina Vinchi,  a pus bazele pentru Il Piccolo Teatro (Teatrul Mic) din Milano, care avea să devină o renumită instituție de spectacol grație numeroaselor succese regizate de el. În decursul timpului, Giorgio Strehler a creat o trupă unică și a semnat regia a peste 250 de montări după texte clasice, dar și după scrieri contemporane. Printre clasicii la care regizorul revenea mereu se numără Carlo Goldoni, William Shakespeare, Luigi Pirandello și Bertolt Brecht.

Celebru pentru creații scenice precum Arlechino, slugă la doi stăpâni, Furtuna, Regele Lear, Livada de vișini, Uriașii munților sau Opera de trei parale, Giorgio Strehler a pus în scenă și spectacole de operă. Premiile și distincțiile care i s-au decernat în timp pentru meritele sale numeroase. Printre ele, titluri ca Mare Ofițer și Cavaler al Marii Cruci a Republicii Italia, Commandeur de la Légion d’Honneur, Grand Officiel de l’Ordre des Ars et Lettres al Republicii Franceze.

08
/11
/14

Joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, publicul bucureștean se va putea întâlni cu Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din România. Cea de-a doua ediție de toamnă a Trialogurilor de la ARCUB va fi moderată de jurnalistul Cezar Paul Bădescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale violoncelistului Adrian Naidin.

08
/11
/14

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Național București, Sala Media, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” împreună cu Editura Academiei Române lansează volumul „PIAȚA TEATRULUI” de Ana-Maria NISTOR. Lansarea are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.

06
/11
/14

Scriitoarea Lydie Salvayre a fost recompensată, miercuri, cu premiul Goncourt pe 2014 - cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său "Pas pleurer", lansat la editura Seuil. Romanul "Pas pleurer" a fost ales cu cinci voturi contra patru obţinute de scriitorul algerian Kamel Daoud, autorul volumului "Meursault contre-enquête".

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.

30
/10
/14

Vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe iubitorii de literatură la lansarea celui mai nou roman al Hertei Müller, “Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”. De asemenea, Ada Milea va susţine un minirecital cu piesele favorite ale Hertei Müller, iar Corina Bernic va prezenta un colaj de filme cu şi despre Herta Müller

30
/10
/14

La Librăria Humanitas de la Cișmigiu au avut loc două lansări de carte ale autorului Vlad Zografi: „Infinitul dinăuntru” și „Toate mințile tale”. Volumele au apărut la Editura Humanitas.

28
/10
/14

Duminică, 26 octombrie, s-a desfășurat prima seară a Festivalului Național de Teatru la Librăria Humanitas București, în cadrul căreia s-au lansat cărțile: "Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese" de Angelo Mitchievici și "În dialog cu anticii" de Alexandra Ciocârlie.