PerformArt 2.0, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/performart-2-0-la-universitatea-nationala-de-muzica-bucuresti/

Proiectul PerformArt – trasee către performanţa muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educaţional-artistice, sau, mai exact, performanţa, perfecţionarea şi direcţionarea în carieră pentru tinerii muzicieni.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2020

Proiectul a debutat, de altfel, cu succes în anul 2019, beneficiind de sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării prin Fondul de Dezvoltare Instituțională şi a fost conceput şi derulat de o echipă de cadre didactice de la Universitatea Națională de Muzică din București, coordonată de compozitorul Cătălin Crețu – directorul de proiect și pianista Cristina Popescu-Stănești – decanul Facultății de Interpretare Muzicală, sprijin ce a continuat şi în 2020.

Ideea s-a născut din nevoia de a remedia o disfuncționalitate a sistemului de învățământ muzical românesc – cvasi-dispariția unor specializări instrumentale: trompetă, corn, trombon, tubă, fagot și contrabas. Există o mare cerere pe piața muncii pentru aceste specializări, dar studenții care ar putea ocupa locurile libere din orchestre sunt insuficienți. Problema pornește chiar de la școlile și liceele de muzică, acolo unde elevii fie nu pot opta pentru aceste instrumente, fie sunt îndrumați de profesori de la alte specializări, fie sunt nevoiți să studieze pe instrumente muzicale vechi, uneori deteriorate.

Pentru remedierea acestor situații s-au organizat ample campanii de conștientizare, consiliere și orientare în carieră, concerte și activități interactiv-educative cu scopul de a revigora interesul elevilor proveniți din zone defavorizate, în special pentru studiul instrumentelor menționate. (despre proiectul din anul 2019 vezi: https://www.unmb.ro/performart/ )

Universitatea Națională de Muzică din București consideră că legătura dintre mediul preuniversitar și cel universitar este esențială pentru formarea tinerilor viitori artiști. Actualul demers (PerformArt 2.0) a vizat dezvoltarea strategiilor inițiate anterior, dar colaborarea s-a extins și către alte școli și licee de muzică din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sudul Banatului, Transilvaniei și Moldovei. În acest sens, 530 de elevi de la 17 licee cu profil muzical din țară au beneficiat anul acesta de îndrumarea atentă a peste 30 de cadre didactice din cadrul Facultății de Interpretare Muzicală, fiind organizate masterclass-uri și workshop-uri pentru toate specializările: instrumente de suflat, instrumente cu coarde, percuție, pian, orgă și canto.

Cadrele didactice implicate în proiectul PerformArt 2.0 au efectuat de asemenea operațiuni de reparare, întreținere și reglaj-acordaj ale unor instrumente uzate sau deteriorare aflate în patrimoniul liceelor partenere.

Nu în ultimul rând, în anul 2020 s-a urmărit dezvoltarea unor mecanisme care să permită prefecționarea cadrelor didactice din școli și licee. În acest scop a fost elaborat un ghid pedagogic ce cuprinde, pe parcursul a 400 de pagini, o serie de articole, studii și eseuri conținând gânduri și sfaturi pentru inițierea și aprofundarea artei interpretării instrumentale și vocale, practici de predare pentru fiecare instrument în parte, recontextualizări muzicale, problematici diverse adresate cititorului prin povești, scrisori sau minuțioase explicații vizavi de legătura dintre sunet, instrument, artistul instrumentist și public. Autorii – cadre didactice experimentate ale Universității Naționale de Muzică din București – au urmărit același înalt țel: deschiderea porților către performanța muzicală clădită pe onestitate, profesionalism și pasiune.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).