Perioada de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Șerban” a fost prelungită
https://www.ziarulmetropolis.ro/perioada-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-a-fost-prelungita/

Perioada de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Șerban” pentru publicistică, presă, critică de film şi cineaşti, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a fost extinsă până pe 27 iunie.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2021

Bursa în valoare de 2.500 de euro, inițiată în memoria regretatului critic de film, va fi acordată și în acest an de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Anul acesta se împlinește un deceniu de la decesul lui Alex. Leo Șerban, unul dintre cei mai apreciați critici de film din România, personalitate unică în peisajul cultural românesc.

„Mă bucur să fiu alături și în acest an de cel mai important festival de film din regiune și să susțin oamenii creativi și talentați din România. Conceptual Lab continuă și în 2021 să fie un promotor și susținător al proiectelor curajoase și un partener important al industriilor creative. Credem că industria cinematografică din România are nevoie de toată atenția noastră iar Bursa „Alex. Leo Șerban” este parte din misiunea noastră de a susține inițiativele artistice”, declară Theo Nissim, fondator Conceptual Lab.

Ajunsă la a șaptea ediție, bursa este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și jurnaliștilor și criticilor de film cu vârsta de până la 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc).

Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului. Acestea pot fi înscrise până pe 27 iunie, prin completarea formularului disponibil pe site-ul festivalului.

Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 20-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează.

Bursierul ediției din 2020 a fost Alexandra Tănăsescu, fondatoarea platformei de jurnalism independent culturaladuba.ro. O mențiune specială pentru un proiect editorial i-a fost oferită criticului de film Victor Morozov, pentru volumul „Peste graniță. Cinema-ul românesc în context transnațional”.

O altă mențiune specială, în valoare de 1.000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor român cu vârsta sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2020. Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiat actorul Cristi Popa, pentru rolul din „Monștri.”  (r. Marius Olteanu).

Bursa „Alex. Leo Șerban”, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF. Dacă la primele trei ediţii, bursa era adresată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative, începând din 2018 se adresează deopotrivă regizorilor și scenariștilor.

***

Cea de-a 20-a ediție a TIFF va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor impuse în contextul epidemiologic actual.

***

Conceptual Lab by Theo Nissim are ca misiune principală susținerea industriilor creative și promovarea proiectelor culturale relevante pentru public. Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF, Festivalul Tânăr de la Sibiu, Ceau Cinema Timișoara, Bucharest International Dance Film Festival sunt câteva din evenimentele în care Conceptual Lab se implică activ în ultimii ani.

 

 

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.