„Pescărușul”, la Teatrul Naţional din Craiova. Un spectacol proaspăt și viu
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-la-teatrul-national-din-craiova-un-spectacol-proaspat-si-viu/

Finalul acestui an a adus la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, la sala „Amza Pellea”, „Pescăruşul”, de A. P. Cehov, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos. Un spectacol proaspăt şi viu, ce merită văzut şi promovat în toate festivalurile.

Un articol de Monica Andrei|16 decembrie 2015

Până când paharul de şampanie l-a expediat eternităţii, la doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov a creat personaje care par nişte umbre, fără detalii ce atrag atenţia. A absolvit cursurile Facultății de Medicină, s-a specializat în chirurgie, obținând și un “brevet de invenție pentru combaterea maladiilor covârșitoare”. N-a profesat. S-a apucat de scris cam pe la finalul liceului – schițe, nuvele și teatru. Devine cunoscut, are succes, şi face atât de mulți bani din ceea ce publică încât își permite să cumpere o moșie lângă Moscova și chiar să-şi întreţină familia din banii câştigaţi.

Citisem undeva, cum, la finalul “Banchetului”, Socrate vrea să-şi convingă auditoriul să admită că geniul tragediei este acelaşi cu cel al comediei. Adevărat! Poţi fi banal în mii şi mii de feluri, genial mai rar sau deloc. Astăzi nu mai scrie nimeni tragedie, ca gen dramatic, iar pentru a scrie comedie, puţini ştiu ce înseamnă să creezi un contrast în replică, să scrii pentru actor şi să-l faci pe spectator să râdă. Beţi şi incapabili să-l urmărească pe filosof, adorm unul câte unul. Demonstraţia se pierde, dar esenţa a ceea ce a vrut să spună atunci filosoful grec se găseşte în piesele de teatru scrise de Anton Pavlovici Cehov.

Cehov scrie “Pescăruşul” cu ocazia sărbătoririi unei actriţe celebre; este o piesă despre criza vieţii interioare a artistului şi condiţia lui în artă, care rupe tradiţia şi desfiinţează genurile dramatice, o piesă cu multe paradoxuri, cu “discuţii despre literatură, puţină acţiune şi cinci laturi despre iubire”, pe care chirurgul stărilor sufleteşti o numeşte “comedie”. Un personaj se împuşcă şi moare, la final.

Când regizorul Nemirovici Dancenko îi cere o prezentare despre piesa amintită, dramaturgul îi răspunde: „Sunt gata să răspund cu capul, de toate dramele lăuntrice ale fiecărui personaj, iar o montare iscusită şi lipsită de banal, va cuceri sala”. La premieră spectacolul a fost un eşec, autorul piesei devine depresiv şi îşi promite că se lasă de scris teatru. N-a făcut-o.

Un spectacol cu un text scris de A.P. Cehov este greu de montat şi de jucat, pentru că e greu de adus pe scenă o criză interioară marcată de banalitatea vieţii de zi cu zi, iar – pentru actor – orice situaţie din text este o adevărată capcană. Marea surpriză este că regizorul Yiannis Paraskevopoulos înţelege toate paradoxurile dramaturgului rus şi face la teatrul craiovean un spectacol proaspăt şi viu, în care ideea scenică are rigoare şi coerenţă.

Invitat pentru a patra oară să monteze pe scena Naționalului craiovean, după ce a regizat spectacolele „Romeo și Julieta” (2005), „Medeea” (2006) și „Lysistrata” (2013), actor și regizor de teatru din 1995, Yiannis Paraskevopoulos s-a născut în Germania în 1971 şi în prezent locuieşte în Salonic, Grecia. A absolvit Studiile Superioare de Artă Dramatică de la Teatrul Naţional al Greciei de Nord, în 1993, iar în 1996 a fondat Organizaţa Teatrală „Nees Morphes”, la Salonic.

Regizorul alege ca centru de greutate al spectacolului cele două cupluri de artişti, cei doi scriitori (Treplev şi Trigorin) şi cele două actriţe (Nina şi Arkadina). Nina Zarecinaia (Iulia Colan) apare la moşia Arkadinei (Cerasela Iosifescu) „atrasă de lacul ăsta [al moşiei] ca un pescăruş”, unde îl întâlneşte pe Trigorin (Sorin Leoveanu) şi se îndrăgosteşte de scriitorul sătul de celebritate, despre care se spunea că “după Tolstoi şi Zola nu-ţi mai vine să-l citeşti pe Trigorin”.

wBtDyrl2N6j8vFhXiZ17M2Ya5JvemhlaN5s5OtpC2x0,HVpwOdFUIBW1Y0yCTLFhoHmCxJlOSHEfXjaqoY0NrlY

 

Kostea Treplev (Vlad Udrescu), fiul Arkadinei, scriitor în devenire (care o iubea pe Nina Zarecinaia), pentru că nu are nicio bucurie de a trăi şi se simte neiubit, în final se împuşcă.

Personajele cehoviene vorbesc mult, mănâncă, joacă cărţi, trăiesc între două lumi, văd un spectacol de teatru, care este de fapt e o improvizaţie marcată de “rutină şi prejudecăţi”. Doi actori rostesc textul cu tot cu didascalii, pauze și numele personajelor, în timp ce alţii joacă. Scenele cu Trigorin (Sorin Leoveanu) şi Arkadina (Cerasela Iosifescu), sunt exemplar interpretate, cu atenţie mare la nuanțe. Pe Cerasela Iosifescu o ştim de la Teatrul “Nottara” din Bucureşti, unde a fost prea puţin distribuită. O actriţă de mare vitalitate scenică, iar în rolul Arkadina are o strălucire aparte pe scenă.

Montarea de o mare bogăţie a expresiei este completată de rafinamentul scenografiei Liei Dogaru care optează pentru puţin decor. Este folosită o turnantă ce se învârte în timp ce actorii joacă; în partea a doua a spectacolului, devine masa unui salon.

“Pescăruşul” este un spectacol despre un teatru nou, cu actori tineri, unde urmăreşti acţiunea cu bucuria descoperirii, aşteptând deznodământul fără să te plictiseşti. Efortul creator al realizatorilor este demn de stimă.

FOTO: Bogdan Dănescu

09
/09
/16

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Toronto, „Fixeur” este cel mai complex film al lui Adrian Sitaru. O operă de maturitate artistică, în care experimentele extravagante sunt abandonate în favoarea unei regii mai subtile, pusă în slujba relevării sensurilor multiple ale unei naraţiuni provocatoare.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

09
/09
/16

Premiul "Ștefan Iordache" - Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, a fost acordat în Gala de închidere, actorului Alexandru Voicu, în vârstă de 23 de ani, absolvent în 2015 al UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana. La secțiunea individual, cea mai bună actriţă a fost desemnată Alina Laura Rotaru, absolventă a UNATC București, la clasa prof. univ. dr. Valeria Sitaru, promoția 2012.

09
/09
/16

Într-o zi de 9 septembrie se năşteau Lev Tolstoi, autorul romanelor "Război şi pace" şi "Anna Karenina" şi actorul britanic Hugh Grant, cunoscut în special pentru rolurile din "Patru nunți și o înmormântare", "Notting Hill" şi "Jurnalul lui Bridget Jones". Tot pe 9 septembrie se stingea din viaţă Toulouse-Lautrec, unul dintre cei mai mari pictori ai perioadelor postimpresioniste şi art nouveau.

09
/09
/16

Kepler - 438b, realizat în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, este un spectacol multimedia care foloseşte şi o instalaţie video de procesare şi transmisie live dintr-un spaţiu adiacent sălii de spectacol. Prima reprezentație va avea loc pe 17 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, în prezența autorului.Următoarele reprezentații sunt programate pe 18.19, 24 si 25 septembrie.

08
/09
/16

Colaborarea dintre cineastul Pablo Larraín și actrița Natalie Portman la filmul Jackie a fost primită cu entiziasm la Festivalul de Film de la Veneția. Lungmetrajul despre viața lui Jackie Kennedy în momentele și zilele ulterioare morții soțului ei se află în competiție pentru marele premiu.

08
/09
/16

Fundația “Baia Mare 2021”, echipă care a formulat strategii culturale pe termen lung și care așteaptă, alături de celelalte orașe candidate, evaluarea finală în vederea acordării titlului de Capitală Culturală a Europei în 2021, continuă programele culturale de înaltă ținută în Baia Mare, cu șase evenimente aflate la start pentru luna septembrie.

08
/09
/16

Doi muzicieni excepţionali, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, entuziasm, energie şi dorinţa de a duce muzica mai departe, aceastea ar putea fi pe scurt cuvintele ce definesc Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

07
/09
/16

Actorul Daniel Craig, în vârstă de 48 de ani, ar fi refuzat o ofertă de 99 milioane de dolari pentru un nou rol în următorul film din seria ”James Bond”. Compania Sony Pictures este dispusă să urce suma până la 150 de milioane de dolari pentru a-l avea pe Craig şi în următoarele două filme ale francizei cinematografice. Pentru ”Spectre” în 2015, starul britanic a primit doar... 65 de milioane de dolari.