„Pescăruşul“: un spectacol care se uită uşor sau o creaţie reuşită?
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-un-spectacol-care-se-uita-usor-sau-o-creatie-reusita/

„Pescăruşul“, cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, în regia lui Claudiu Goga, a avut premiera la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Ziarul Metropolis vă prezintă două texte care analizează acest spectacol şi care ajung la concluzii diferite

Un articol de Adina Scorţescu, Judy Florescu|21 mai 2013

„Pescăruşul“, cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, în regia lui Claudiu Goga, a avut premiera la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Ziarul Metropolis vă prezintă două texte care analizează acest spectacol şi care ajung la concluzii diferite.

Un spectacol care se uită uşor

de Adina Scorţescu

În caietul-program al spectacolului, regizorul Claudiu Goga spune că, la Cehov, „nici victoria, nici înfrângerea nu au măreţie, ceea ce nu înseamnă că pasiunile şi conflictele nu ating cele mai înalte temperaturi. Dimpotrivă…“.

Dacă citeşti rândurile de mai sus la timp, s-ar putea să nu te mai mire discrepanţa dintre Nina, cea din primul act (fetiţa inocentă, plină de speranţă) şi acelaşi personaj, la finalul spectacolului – o apariţie cu ochii bulbucaţi şi faţa slinoasă, mai degrabă grotescă decât tristă.

Emilia Popescu şi Ştefan Bănică, în spectacolul Teatrului de Comedie

Într-adevăr, pasiunea pare să fi atins cea mai înaltă temperatură. Dar evenimentul pare să dăuneze ecologiei piesei. Sfârşitul Ninei este atât de spectaculos, încât o transformă în personaj principal, punându-i partenerii într-un con de umbră: pe Trigorin, scriitorul adulat de public (Ştefan Bănică), pe Irina Arkadina, actriţa cea plină de sine (Emilia Popescu), pe Treplev, scriitorul neînţeles, îndrăgostit de Nina.

Multe personaje, dar puţină viaţă

La prima vedere, decorul minimalist pe fundal negru ajută la actualizarea piesei: natura umană are aceleaşi suişuri şi coborâşuri, indiferent de locul în care e plasată – un mic orăşel de provincie, în Rusia secolului al 19-lea sau o metropolă din Uniunea Europeană, în zilele noastre.

Însă, pe măsură ce spectacolul se derulează, ai impresia că această concentrare pe dialog şi pe sentimente, în loc să infuzeze personajele cu viaţă, le seacă şi le pune ca într-un fel de insectar: una bucată femeie îndrăgostită şi nefericită, una bucată bărbat aparent puternic, în realitate vanitos şi laş, una bucată actriţă între două vârste, cu fumuri la cap etc.

Actorii ajung să joace, să reprezinte, în loc să fie, să trăiască (aşa cum zicea Stanislavski, citat în caietul-program). Dar sunt şi câteva excepţii: Alexandru Pavel (în rolul lui Treplev), Vladimir Găitan (Evgheni Dorn).

De la stânga la dreapta: Dragoş Huluba, Anca Dumitra, Mirela Oprişor, Florin Dobrovici, Vladimir Găitan şi Emilia Popescu

După spectacol, s-ar putea să rămâi doar cu amintirea unor imagini frumos construite. Ca de exemplu scena picnicului: Maşa (Mirela Oprişor), pe jumătate-beată, îmbrăcată în negru stă întinsă pe trunchiul gri-alb al unui copac care se curbează pe fundal (şi el tot negru). Un pahar de şampanie, aproape gol, e aşezat pe o ramură a copacului, aproape de tălpile Ninei. Scena are o frumuseţe picturală, care te scoate din timp.

E o pauză care-ţi prinde bine, ca să mai poţi răbda încă vreo două ore de teatru.

 

O creaţie reuşită a emoţiilor 

de Judy Florescu

Fundalul piesei „Pescăruşul“ conţine acea fascinantă nuanţă tantalică, foarte aproape de spiritul lumesc de astăzi, deşi piesa lui Cehov datează din 17 octombrie 1896.

Densitatea subtextuală a lui Cehov cere o anumită rigoare, o anumită profunzime a portretizării personajelor, dar regizorul Claudiu Goga a optat pentru o punere în scenă actuală, fără să fie extramodernă, plecând în primul rând de la text pe care l-a retradus Maşa Dinescu pentru a-l poziţiona cât mai bine în peisajul vieţii anilor noştri.

Interpretări nuanţate

Piesa este o creaţie reuşită a emoţiilor – care nu îl slăbesc o secundă pe spectator. Te regăseşti în replica unui personaj, apoi în starea lui, apoi în situaţia evidenţiată. „Pescăruşul“ prezintă file din viaţa unor suflete care, deşi caută desăvârşirea prin dragoste, îşi găsesc această dragoste niciodată împărtăşită, ci doar pribegită. Piesa este montată într-un stil tonic, revigorant şi compact.

Emilia Popescu şi Alexandru Pavel, în „Pescăruşul“

Fiecare personaj are povestea lui. Abia ce se termină o dramă interioară şi începe o dramă de familie; continuă drama socială, apoi satira la adresa poziţiei celebrităţii în societate şi fiecare personaj pare să aibă dreptate. Interpretările sunt bogate, nuanţate şi îţi captează atenţia şi gândurile de la primele replici – „De ce te îmbraci mereu în negru?“/ „Port doliu după viaţa mea“.

Speranţă şi autodistrugere

Rareori îţi este dat să vezi fragmente din viaţă atât de diferite şi atât de puternic corelate: de la decorul simplist realizat de Lia Dogaru, la costumele concepute de Liliana Cenean la ilustraţia muzicală aleasă de Claudiu Goga pentru a intensifica momentele construite de actori.

Personajul Ancăi Dumitra portretizează cel mai bine situaţia tinerilor în zilele noastre – toţi au vise multe şi măreţe, dar nu sunt deloc încurajaţi să şi le îndeplinească, fiind în mare parte ignorate apoi descurajate prin neîncredere. În cele din urmă Nina devine cine îşi doreşte, dar nu şi în ochii iubirii vieţii ei, ceea ce o împinge la autodistrugere.

Alexandru Pavel este Costea, un scriitor al cărui talent este pus la îndoială de toţi din preajma lui, inclusiv de propria mamă. Peste ani, scriitura lui ajunge să fie apreciată, dar nu şi înţeleasă. Încearcă prin orice fel să obţină dragoste de la cei din jur, dar cele mai importante femei din viaţa lui – prima iubire şi mama erau fascinate de acelaşi om – Trigorin.

Anca Dumitra şi Ştefan Bănică, în „Pescăruşul“

Iar Trigorin (Ştefan Bănică), un scriitor a cărui celebritate nu îi alină defel freamătul sufletesc, recunoaşte că nu a avut putere niciodată să aleagă în viaţa lui şi că nu îşi dă seama de ce femeile sunt atrase de asta.

În personajul Mirelei Oprişor, Maşa, regăsim urmele înstrăinării sociale, depărtarea de sine şi suferinţa din cauza lipsei apartenenţei. Singura cale de exprimare este prin dependenţă.

Doctorul Evgheni, interpretat de Vladimir Găitan, este un fel de vraci sufletesc, singurul încrezător în talentul de scriitor al lui Costea. Niciodată nu-i arată asta făţiş, lăsându-l să alunece în agonia neîmplinirii ce îl împinge spre sfârşit.

Complexitatea interpretărilor actoriceşti ne deschide lumi aparte, în care sunt pictate tablouri de singurătate veşnică, dorinţe neîmplinite, visuri otrăvitoare şi pasiuni nestăvilite, toate expuse pe peretele vieţii, aşa cum o descria Cehov la 36 de ani.

INFO

Teatrul de Comedie, Bucureşti

„Pescăruşul“, de A. P. Cehov

Regia: Claudiu Goga
Decor: Lia Dogaru
Costume: Liliana Cenean
Distribuţie: Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Vladimir Găitan, Florin Dobrovici, Carmen Tănase, Gheorghe Dănilă, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Anca Dumitra, Alexandru Pavel

Rating: Adina Scorţescu ●●●○○
Rating: Judy Florescu     ●●●●●

Foto: Mihaela Marin

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

În perioada 27 mai-3 iunie 2017, Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalul Absolvenților „Galactoria”. În cele 8 zile vor avea loc spectacole de teatru susținute de absolvenții școlii și workshopuri conduse de invitații Galei.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, este în plină desfășurare.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.