„Pescărușul“: zbor de recunoaștere deasupra noului val al teatrului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-zbor-de-recunoastere-deasupra-noului-val-al-teatrului-romanesc/

Câteva idei despre „Pescăruşul“, în regia lui Eugen Jebeleanu, spectacol montat pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Dan Boicea|16 mai 2022

☑ Spectacolul poate reprezenta pentru scena contemporană românească un moment de reset de o forță similară cu „Trei surori“, montat de Radu Afrim în 2003, la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. Dacă atunci Radu Afrim a fost un fenomen oarecum izolat și a dus o bătălie cu autosuficiența din teatrul românesc de cele multe ori singur, „Pescărușul“ lui Jebeleanu poate reprezenta un imbold pentru o aliniere mai vizibilă, sistemică, a perspectivelor teatrului românesc contemporan la rigorile, expresivitatea și imprevizibilitatea teatrului european, după modelul noului val românesc în cinema. Sunt regizori tineri pentru care un asemenea reper de calitate vine exact la fix, acum când poate că au ezitări, abia sunt la primele montări și riscă să își abandoneze prea repede idealismul

☑ „Pescărușul“ lui Eugen Jebeleanu are un aer foarte proaspăt, occidental, care aduce aminte de teatrul german și în special de Thomas Ostermeier, prezent de mai multe ori în selecția Festivalului Național de Teatru. E un spectacol românesc foarte integrabil pe afișele marilor festivaluri internaționale

☑ Remarcabilă în „Pescărușul“ e întrepătrunderea reglată fin a momentelor de tip manifest artistic, care problematizează arta, teatrul, cu o anumită tensiune a relațiilor dintre personaje. Scenele sunt sparte înainte să capete o încărcătură falsă sau melodramatică, prin obiectivizare față de actul artistic și ironie la adresa greutății/importanței pe care ar putea-o căpăta personajele

☑ Prima parte a spectacolului vine deja cu acel aer de teatru cosmpolit, prin spargerea barierelor lingvistice (se vorbește în română, maghiară, spaniolă, ucraineană, germană), prin dinamismul dat de montajul video și printr-o imediată dinamitare a convențiilor. În același timp, regizorul își supraexplică prin prea mult text abordarea față de piesă (lucru pe care probabil l-a considerat necesar ca să nu apară pericolul ca totul să devină mult prea abscons), însă asta implică un efort de acomodare din partea spectatorului

☑ A doua parte își echilibrează mijloacele și reușește să își livreze mult mai clar și mai dozat mesajul. Spectacolul te ține în priză de la început până la final, nu neapărat prin ruperile de ritm sau prin acumularea de informație în planurile secunde, ci prin luciditatea cu care regizorul lasă să se descopere propria viziune asupra artei. Pentru el, Cehov nu mai este un titan intangibil care îl constrânge prin text și indicație dramaturgică, ci un partener de dialog, un om, un intelectual cu care are o conversație vie

☑ Prin cheia dramaturgiei lui Cehov, Jebeleanu își deschide cutiuțele interioare în care găsește formulate răspunsuri despre rolul artistului, despre diverse problematici politico sociale actuale și chiar tehnologie de ultima oră pentru lupta cu demonii interiori

☑ Jebeleanu pare să spună că pentru el și pentru artiștii ca el (să sperăm că mulți vor căpăta curaj să își facă propria artă fără să se autojudece prea mult, după ce vor vedea acest spectacol) și Cehov poate deveni plictisitor, dacă nu este integrat în peisajul lor mundan, în care trăiesc, creează, iubesc, dau rateuri și cunosc gloria, inspirați de muzica lui Max Richter sau a Lanei del Rey

☑ Pescărușul mai are:

🔶 actori care nu se mai iau în serios și care tocmai din acest motiv reușesc să se scuture de praf și să sondeze chiar mai mult, psihologic, în intimitatea personajelor lor, descoperind bucuria unor schimburi de idei și de perspective
🔶 o coloană sonoră de vis, care subliniază fără excese patetice momente mai lirice sau erotice
🔶 un regizor care se raportează foarte corect la propriul manifest artistic prin ceea ce arată pe scenă

☑ Iar în ceea ce privește formele noi, și ideea că trebuie să vii cu forme noi cu orice preț în artă pentru că altfel moare arta, există și aici un nivel foarte sincer de înțelegere a propriilor idei și a modului în care Eugen Jebeleanu le dă formă pe scenă. Cumva, chiar regizorul își domolește entuziasmul pentru formele noi și se pune singur la respect, înțelegând că forma nouă există doar pentru acele câteva secunde de spontaneitate, după care, după ce a fost văzută, devine instantaneu rutină, se învechește și își pierde inerția inițială

☑ Concluzia: un spectacol excelent, care te ține în priză timp de două ore și jumătate, un mare candidat la premiile criticii de specialitate, o posibilă locomotivă care poate da o tracțiune pentru ceva ce poate deveni, după modelul succeselor filmelor de la Cannes, noul val al teatrului românesc (sau poate se naște chiar o formulă mai fericită) o categorică surpriză de conținut pentru o anumită categorie de public care poate veni la Sala Mare din obișnuința de a vedea „montări grele“ cu clasici ruși.

☑ Forme noi sau forme vechi, cert este că „Pescărușul“ se joacă cu ambele, și exact așa trebuie să fie, arătându-ți exotismul ideilor care nu bat pasul pe loc, dar și frânturi din melancolia teatrului de samovar – cu umor, cu îndrăzneală, știind că, indiferent de ce ar fi, de ce ar zice o tabără sau alta, artistul trebuie să își facă arta lui și să meargă înainte. Orice ar fi. Nimic scandalos aici.

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Teatrul Național „I.L. Caragiale“ București

Sala Mare – Ion Caramitru

Pescărușul – de A.P. Cehov
Traducere: Raluca Rădulescu
Regie: Eugen Jebeleanu
Scenografie: Velica Panduru
Director de imagine: Marius Panduru
Muzica originală: Rémi Billardon
Regia tehnică: Adrian Ionescu

Distribuție:

Trigorin: Alexandru Potocean
Sorin: Istvan Teglas
Dorn: Emilian Oprea
Șamraev: Richard Bovnoczki
Polina: Florentina Ţilea
Arkadina: Irina Movilă
Medvedenko: Ciprian Nicula/ Emilian Mârnea
Mașa: Ada Galeș
Treplev: Niko Becker
Nina: Sara Cuncea/ Eva Cosac

Durată spectacol Pescărușul: 2 h 30 min

Foto: Irina Arteni

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.