Peste 42.000 de vizitatori, în primele trei zile ale Târgului Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-42-000-de-vizitatori-in-primele-trei-zile-ale-targului-gaudeamus/

Peste 42.000 de vizitatori au participat la evenimentele desfăşurate în primele trei zile ale celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care a debutat miercuri, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va încheia duminică.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2014

Partener privilegiat al ediţiei din 2014 este, şi în acest an, GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia – Bruxelles în România.

Astfel, vineri, Bursa de Contacte din incintă a fost gazda celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizat de Radio România. La ediţia din acest an au participat şase elevi din întreaga ţară, câştigătorii etapelor zonale ale concursului, organizate de Studiourile regionale ale Radio România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Câştigătorii primelor trei locuri au fost Monica Litră (locul I), elevă a Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova, Marius-Alexandru Teodorescu (locul II), elev la Liceul de Informatică „Tiberiu
Popoviciu” din Cluj-Napoca, şi Ştefan Ciocioi (locul III), elev al Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanţa.
Premiile, constând în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg, au fost oferite de Radio România.

Pentru a doua oară la această ediţie, Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost prezent, vineri, în incinta Târgului Gaudeamus, de această dată în calitate de invitat special la lansarea volumului „Tranziţia. Primii 25 de ani”, semnat de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian şi apărut la Editura Polirom.

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2014 are loc până duminică, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul XXI, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.

Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în poziţia de lider în industria evenimentelor de acest tip din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru tombola Gaudeamus.

Ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial – educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Foto: Facebook Gaudeamus

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”