-->

Peste 8.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-8-000-de-copii-din-cantus-mundi-canta-pentru-ora-pamantului/

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată ţara şi vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri şi evenimente muzicale, sub deviza „Dăruieşte naturii din energia ta!”

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2023

La a șaptea ediție Ora Pământului by Cantus Mundi, copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 64 de localități din 34 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului by Cantus Mundi 2023, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

În București, Ora Pământului by Cantus Mundi va fi celebrată printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Aproximativ 500 de copii și tineri din 18 coruri invită publicul din capitală să îi susțină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare si responsabilitate față de natură.

La Baia Mare, în Piața Cetății, se va reuni cel mai numeros grup muzical. Peste 1.000 de copii din peste 50 de coruri și ansambluri Cantus Mundi vor susține de la ora 20:30 recitaluri corale și mini-concerte dedicate planetei.

Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth, muzician și Ambasador Earth Hour în România, va călători la Bacău, unde va susține un concert la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”. Alături de percuționiștii Young Beats, Ora Pământului va fi marcată și de Ansamblul de percuție și Corul Colegiului Național de Artă „George Apostu”, coordonator Mihai Bălan și dirijor Elena Boambă.

Lista evenimentelor Ora Pământului by Cantus Mundi din toată țara va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.