Petru Dumitriu. ”Un răsfățat al regimului comunist”
https://www.ziarulmetropolis.ro/petru-dumitriu-%e2%80%9dun-r%c4%83sf%c4%83%c8%9bat-al-regimului-comunist%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor şef, director de editură şi n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră, unde şi-au găsit moartea sute de condamnaţi ai regimului comunist.

Un articol de Georgeta Filitti|6 octombrie 2017

În 1960, când i s-a părut că n-are destule privilegii, după ce primise o mașină Buick, ”ca să se plimbe prin Europa”, a părăsit țara cerând azil politic în Occident. Pentru regimul comunist a fost o lovitură teribilă: de la o zi la alta a fost scos din manuale, cărțile sale au intrat la ”fond special”, adică au devenit inaccesibile majorității cititorilor. I s-a intentat un proces de fraudă financiară iar copilul i-a fost reținut în țară vreme de cinci ani.

Cu asemenea bagaj P. D. s-a considerat disident și până la sfârșitul vieții s-a justificat public cât de mult au intervenit politrucii în substanța cărților sale, ”deși alta era în sufletul său”. Afirmația privea în primul rând Cronica de familie, unde boierimea era prezentată ca o clasă ticăloșită, plină doar de păcate, e adevărat într-o formă narativă extrem de atrăgătoare. Cu același oportunism pe care l-a manifestat și în țară, P.D. a scris Întâlnire la Judecata de Apoi, Incognito, Omul cu ochi cenușii unde, dincolo de talentul literar, n-a ezitat să-și prezinte foștii tovarăși în culorile cele mai negre (pe  Georgeta Horodincă, Mihai Beniuc, Leonte Răutu, Miron Constantinescu). Criticii din Occident s-au lăsat înșelați socotindu-l ”un Saint Simon român” ori l-au comparat cu rusul Boris Pasternak.

Ba și unii membri ai exilului românesc au văzut în lucrările scrise după fuga din RPR adevărată materializare a unui ”drum al Damascului”. Permanenta încercare de răscumpărare, de justificare a făcut-o prin texte care, privite în sine, rămân interesante: un eseu despre literatura română după 1945, o antologie de scriitori români (1967), romanul Odihna sau Asia interioară (1969). Mai mult, își anunță și un proiect grandios – nematerializat – de elaborare a unor monografii consacrate istoriei noastre (Traian și Decebal, Evul mediu românesc, Noi) căci nu mai putea suporta ”afirmațiile rău intenționate făcute la adresa românilor”. Pentru documentare s-a adresat Securității de la București.

După 1989, când s-ar fi impus evaluarea comportamentului fiecăruia dintre noi, printr-o lustrație adevărată, P.D., revenit în țară, a fost făcut membru al Academiei Române. Într-un fel, autoritățile au cauționat atunci oportunismul, tranzacționismul atât de lăudat azi – adică lipsa de verticalitate morală ca preț al parvenirii sociale cu orice preț. Lui Petru Dumitriu i se potrivește proverbul românesc ”brânză bună în burduf de câine”.

Foto: revista Flacăra



09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

30
/04
/14

Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”. Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.” Discret cu lumea sa personală, zgârcit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În 40 de ani de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa.

23
/04
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Vânătoarea de vulpi“ (1980), unul din filmele nedreptăţite şi mai puţin cunoscute ale lui Mircea Daneliuc, trebuie redescoperit urgent şi discutat aplicat. Pentru că este o bijuterie ascunsă a cinematografiei române.

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.

07
/04
/14

“Cam ăsta era tata, un om foarte vesel care făcea bancuri și pe scenă, şi la televizor, şi acasă; N-a vrut deloc să fac această meserie, spunea că este o meserie de câine, de umilință; Mă oprește lumea pe stradă și îmi zice - ne e dor de el” - Oana Pellea despre Amza Pellea, artistul care ar fi împlinit, astăzi, 83 de ani.

Pagina 30 din 35« Prima...1020...2829303132...Ultima »