Ernest Maftei: viața în Paradisul lui Bădia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ernest-maftei/

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

Un articol de Monica Andrei|18 Octombrie 2015

Ernest Maftei s-a născut în 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău și a decedat în 19 octombrie 2006, la București. A urmat Școala Normală din Bacău. Tatăl său dorea ca să fiul lui să devină învăţător, dar Ernest își dorea să devină popă. Elev fiind, publică versuri în revista „Liliacul”, împreună cu patru colegi. Mai târziu constată: “Numai că pe mine mă trăgea către teatru. Încercasem şi cu pictura şi toţi ziceau că am să ajung pictor, dar se vede că nu mi-a fost chemarea“.

A absolvit Academia de Muzică şi artă Dramatică din Iaşi, în 1944. „Am făcut şi vioara vreo patru ani. Tata n-a fost prea încântat când a auzit că mă fac actor. «Vrei să ajungi la circ?», zicea. La el nu era tocmai limpede cum e cu teatrul ăsta… Teatrul îmi plăcea. Jucasem eu dintr-a cincea până-ntr-a opta, şi la şcoală. Am jucat Alecsandri. Roluri de femei… În «Dezertorul», îmi aduc aminte, eram fată”…

După absolvire, a jucat doi ani la Iaşi în spectacole regizate de Victor Ion Popa, de la care a învăţat meserie. Îşi dă seama că nu e uşor cu actoria: „E o treabă pe care-o ai în tine din naştere, pe urmă o înveţi pe drum, îi înveţi tehnica, ştiinţa ei, dar, dacă n-o ai, n-ai făcut nimic”.

Un dosar şi zece ani de puşcărie

Un dosar de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial tulbură mult timp imaginea actorului. Povestea începe la 17 ani, când, elev la liceu fiind, se alătură tinerilor legionari. Este închis în lagărul de la Vaslui în 1938, cinci luni, pe timpul lui Armand Călinescu. E deţinut politic în închisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată. La un moment dat fusese apărat de strălucitul avocat și scriitor Ionel Teodoreanu.  După război, prin anii ’50 este şomer, hărţuit politic, închis și apoi liberat. Zece ani din viață a stat prin pușcării. În 1989 a luptat la Hotelul “Intercontinental” din Bucureşti, apoi, în 1990 a fost bătut crunt de mineri în Piața Universității. S-a însănătoşit într-un mod miraculos, s-a întors la film și a jucat până a murit, la 86 de ani.

A jucat pentru muncitori şi pentru ţărani

Prin 1945 s-a înfiinţat Teatrul Poporului, unde a jucat. “Era cel mai frumos lucru din câte puteau exista. Un teatru de turnee. Am bătut toată ţara: sate, târguri, oraşe. Jucam pentru muncitori. Jucam pentru ţărani. Patru ani. Tare frumos a fost timpul acela”. Făcuse destulă puşcărie. Dosarul atârna greu. Hotărăşte ca pe afiș să apară cu pseudonimul Erma Valahul. Pentru rolurile jucate i se conferă Meritul Cultural clasa I, la care renunţă, pentru a nu se deconspira.

ernest-maftei-212195l

Din 1949 până în 1952 joacă la Teatrul de Stat din Ploieşti, apoi ajunge în Bucureşti la Teatrul Tineretului. “După ce am absolvit Institutul la Iași și am venit în București, luam la mine agheasmă, pentru că auzeam numai prostii. În primul turneu, artistele din București m-au văzut că sunt un țăran blând, m-au întrebat dacă am pupat vreodată o femeie peste tot locul. Repede m-am dus și am înghițit o gură de agheasmă. Eram de o pudoare până la Dumnezeu”.

Paradisul de la ţară

Ernest Maftei avea o casă la țară unde făcea agricultură și o garsonieră “de burlac”, aşa cum îi plăcea  să-și numească locuința din Bucureștii Noi. La 22 de km de Bucureşti, pe malul lacului Buftea, în comuna Samurcaş, o casă cu o curte largă, boltită toată în viţă de vie plină cu trandafiri înfloriţi vara, cu un umbrar care adăpostea un puţ, era paradisul unde actorul Ernest Maftei se retrăgea între filmări şi făcea gospodărie.

„Eu, bre, am făcut oaza asta din pasiune. Şi cu mâinile mele, ca să dau exemplu în sat. Tot ce-i turnat, betonul, l-am turnat cu Gheorghiţă, fiul meu. Şi îmi zice Stela Popescu într-o zi: <<Bădie, eu am strâns nişte cronici de prin reviste, să le aibă băiatul, să ştie că dumneata eşti actor, nu ţăran. Actor, şi încă unul de valoare>>. Zic eu, o să afle oricum. Că rolurile imprimate pe peliculă rămân, nu se pierd, aşa ca la teatru”.

Oamenii din sat îi spuneau “Nea Actoru”… Mic de înălțime, cu barba căruntă şi coama zburlită, ochii vii, cu o poftă de viaţă de viaţă şi un limbaj savuros aduce a personaj de poveste, când îl privești.

În serile răcoroase de vară scria poezii. „Greu e să fii în plină forţă şi să nu faci nimic. Înainte de răsăritul soarelui sap, cosesc iarba, curăţ trandafirii, culeg coacăza, pe urmă, gata! Stau la masă, mă scald, pe urmă iar la normă pe răcoare, aşa, m-apuc să smulg buruiana, fiindcă nu-mi place să văd niciun un fel de buruiană. Şi-n timpul ăsta, personajele sunt cu mine, personajele pe care trag nădejde să le mai joc. Mă trag la umbră şi scriu poezii. Când stau cu ochii închişi, aşa parcă merg cu mine toate personajele. Ele mă duc pe mine”. (Sursa: Eva Sârbu – Actorii noştri)

„Bădie, ia dumneata rolul ăsta și umanizează-l”

În 1952 debutează în filmul „Răsună valea”. “Am avut emoţii. Mă uitam să văd unde este aparatul, ca nu cumva să mă scape din vedere. La premieră, i-am invitat pe toţi ai mei să mă vadă, dar nu m-a văzut nimeni. E adevărat că a trecut prin film unu’ cu o ladă în loc de cap… Eu eram… Ca să vezi ce înseamnă lipsa de experienţă”.

Cu şarmul său devine un actor popular, iar unde juca filmul devenea de neuitat. „Bădie, ia dumneata rolul ăsta și umanizează-l”, îi spuneau regizorii de film. Cu harul său se apuca temeinic să facă minunea… A jucat cam în opt filme pe an, în peste 200 de filme, dintre care, în 50 are rol principal. “Meandre”, “Reconstituirea”, “Crucea de piatră”, “Modigliani”, “Drumul oaselor”, “Păcală se întoarce ”, “Brâncuşi”, “Dumbrava minunată”, “Crucea de piatră – ultimul bordel”, “Iarba verde de acasă”, “Tusea şi junghiul”, “Cireşarii”, “Ultima noapte de dragoste”, “Muşchetarii în vacanţă ” sunt doar câteva filme unde a jucat “Bădia”.

„Filmul se face cu oameni care-l iubesc – spunea adesea –  de la electrician până la regizor  toţi trebuie să-l iubească. Numai aşa iese el, ce e de fapt: viaţa înşăşi. În viaţă, oamenii trăiesc, se iubesc, se bucură, suferă, plâng, se luptă. Noi ne lăsăm imaginea în filmele astea şi din ce lăsăm trebuie să se vadă lupta noastră”.

Alături de Colea Răutu și de alți actori a înființat Uniunea Cineaștilor din România. A colaborat la realizarea emisiunii „Ferma”, specializată pe teme din viaţa rurală şi agricultură, transmisă pe canalul TVR 2.

“Bre! Arta trebuie să emoţioneze întreaga fiinţă. Trebuie să ardă. Dacă nu arde… degeaba! Două lucruri bune în acelaşi timp, nu se poate. Adică, să ai în aceeaşi zi şi un rol greu pe scenă şi un rol greu de filmat, nu merge. La unul din ele sigur nu dai ce poţi. Şi mai este o treabă: am observat eu că sunt mai bun pentru film decât pentru teatru. Diferenţa este că pelicula măreşte defectele şi calităţile de zeci de ori. În film, personajul trebuie să fie de acolo. Omul pe care-l interpretezi trebuie să fii tu, una cu tine”.

Dacă nu făceam sex, nu puteam să dorm

Și-a cunoscut soția în primul an de facultate. Deși a fost un mare admirator al femeii, a fost căsătorit doar o dată și a avut un fiu legitim, pe Gheorghe Maftei, un artist plastic cunoscut astazi; și un fiu nelegitim, care este inginer în America.

Ernest Maftei a avut succes la femei dintotdeauna, și a iubit femeile foarte frumoase: “A fost o epocă în care, dacă nu făceam sex, nu puteam să dorm. Aşa îmi era firea. Nevasta-mea mă trimitea şi la alte femei. Câştigam 40.000 de lei pe film şi veneam acasă, de la femei, fără nici un leu. De îmbătat nu m-am îmbătat niciodată, dar n-am mai băut apă de 50 de ani”. Soția sa a fost bolnavă zece ani și a îngrijit-o până la deces.

„Ştii ce-i mai greu de dus? Ruşinea. Tot ce-am făcut în viaţa mea, am făcut aşa, ca să nu-mi fie ruşine. Ca actoria, mai dai de belea. Te mai faci de râs. O mai fac şi unii de râs! Că nu ajunge să ai pasiune pentru ea. Trebuie şi ştiinţă…  E ca-n dragoste. Nu-i greu să te îndrăgosteşti. Uite-aşa: o scânteie. Totul e dacă iei foc de la scânteia aia”.

“Sfatul cel mai preţios pe care l-am primit şi pe care l-am urmat toată viaţa a fost acela al tatălui meu, de a evita urâtul în calea mea şi de a urma iubirea şi frumosul. Nimic nu mă amuză mai mult şi nu mă şi înfurie mai tare decât prostia lustruită. Dacă ar fi să mă definesc ca om, aş spune aşa: «Eu vin de departe, de demult,/ Desculţ pe drumuri de jar,/ Abia că mai pot să ascult/ Cum sfârâie zgura ce-o duc în desagă,/ Povara întreagă îşi cată altar»”

  • În 1958 scrie piesa de teatru “Răzeşii lui Bogdan”, an în care a avut loc şi premiera.
  • În 1994 publică volumul de poezii “Autografe”.
  • În 1995 a devenit membru al partidului „Pentru patrie”, alăturându-se camarazilor săi împreună cu care luptase şi suferise în închisori.

Figurează în “Enciclopedia epigramiştilor romani” a lui Giuseppe Navarra cu epigrama „Înţelepciune” – Învăţăm de mii de ani/ Şi tot nu luăm aminte, /Prostul plânge după bani / Şi deşteptul după minte.



11
/05
/18

Doina Cornea vorbește despre: credinţa sa, religie, refacerea morală a societăţii româneşti, cum a fost arestată de Securitate, plecarea forţată a Regelui Mihai, Ceauşescu, corespondenţa cu Radio „Europa Liberă“, cum a rezistat bătăilor şi opresiunii securiste, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234