Vasilica Tastaman: „E o profesie în care, dacă ai succes, n-ai voie să nu ai succese”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vasilica-tastaman-e-o-profesie-in-care-daca-ai-succes-n-ai-voie-sa-nu-ai-succese/

MEMORIA CULTURALĂ Doamna Bulandra i-a pus o mână pe umăr şi i-a spus direct: „Eşti actriţa mea.” Vasilica Tastaman s-a născut pe 6 octombrie 1933, la Brăila. A devenit cunoscută prin filmele „Veronica”, „Păcală”, „Nea Mărin miliardar”, „Brigada Diverse în alertă!”, “Trandafirul Galben”.

Un articol de Monica Andrei|5 Octombrie 2015

La 14 ani, Vasilica Tastaman a rămas orfană. Nu avea cine-i plăti cursurile pentru a urma studii în domeniu, dar a fost ajutată în drumul ei spre teatru. Elvira Petreanu (soţia lui Ion Aurel Manolescu, nepotul poetului Ion Manolescu) îi dă lecţii de dicţie, ca să-şi corecteze accentul uşor moldovenesc, îi arată cum să fie în scenă, cum trebuie să meargă, să dea replica.

A debutat în teatru de mică, în oraşul natal, Brăila: “Prima doamnă care m-a cules dintr-o mână de copii de la şcoală a fost Nety Enciu. Ea se ocupa de Conservatorul din Brăila, unde învăţai dans clasic, poezie… era acolo un profesor care studiase la Paris, Nicki Marratti, un grec de familie bună”. Avea 12 ani. La 18 ani era deja actriţă la Teatrul Giuleşti din Bucureşti, graţie doamnei director de atunci, doamna Elena Deleanu, cea care l-a adus în Bucureşti şi pe Ştefan Mihăilescu Brăila.

„Am venit la Giuleşti. Moni Ghelerter tocmai punea în scenă “Familia Covaci”. Şi el era un regizor care lucra după vechile canoane ale teatrului, potrivit cărora tinerii trebuiau să fie tineri, iar frumoşii, frumoşi.”

„Un an am dormit la Teatrul din Giuleşti pe patru scaune… şi aveam un reşou. Când se jucau spectacole clasice, o duceam mai bine; în decor apărea câte o sofa şi maşiniştii mă întrebau dacă vreau să o lase pe scenă ca să dorm pe ea”.

„Am jucat pe Lipscani, în sala Rapsodia, şi a venit toată protipendada teatrului românesc, şi, bineînţeles, doamna Bulandra. Şi-mi amintesc că, după spectacol, uşa cabinei mele s-a dat de perete, şi am auzit un glas puternic: «Unde-i aia mică?» Era doamna Bulandra, care mi-a pus o mână pe umăr, o mână zdravănă de prieten, şi mi-a spus: «Eşti actriţa mea». Şi a plecat. ”

La Teatrul Municipal (actualul Teatru „L.S. Bulandra”) o vreme am dormit în cabina de la coafură. Când a aflat, doamna Bulandra m-a dus la primul secretar, şi, ajungând în faţa lui, a căzut în genunchi. Îmi amintesc că era îmbrăcată superb, cu o pălărie enormă. L-a întrebat dacă ştie cine sunt, şi, evident, el nu ştia. Atunci ea i-a spus: «e cea mai talentată actriţă a mea. Ultimul meu copil. N-are casă». Eu m-am speriat. Am crezut că i s-a făcut rău şi am vrut să o ridic. Mi-a dat un cot şi mi-a şoptit să o las în pace. Am fost trimisă la procurorul general şi mi-a dat o garsonieră în Piaţa Romană, unde cineva se extinsese prea mult. Erau vremuri grele, dar doamna Bulandra era foarte dreaptă. Exigenţa ei era de multe ori considerată răutate.

Doamna Bulandra spunea mereu: «Să nu veniţi la teatru neraşi, fără cravată. Să nu veniţi cu pantofii nefăcuţi, îmbrăcaţi neglijent. Să nu aud că intraţi în cârciumi şi vă trageţi de şireturi cu toată lumea. Voi sunteţi elita, actorii. Şi oamenii trebuie să vă vadă pe scenă, nu prin cârciumi». Ştiam că nu e rea. Am iubit-o şi eu. Am jucat în «Nebuna din Chaillot» şi în «Mamouret». Era o profesionistă şi fidelă rolului. Nu schimba un gest, o vorbă”.

La Comedie am învățat secrete de la Beligan

În 1961, Radu Beligan a fondat Teatrul de Comedie. Printre actorii pe care i-a ales erau Ştefan Ciubotăraşu, Mircea Şeptilici şi Vasilica Tastaman.

„Îmi amintesc, că am jucat în «Burghezul gentilom», primul spectacol, cu Birlic. Eu eram subreta, Nicole. A urmat piesa unui scriitor, Galan, de care nu auzisem. Am citit piesa şi rolul meu era cam aşa: spuneam două-trei cuvinte şi erau puncte puncte, iar două- trei cuvinte, iar puncte, puncte. Domnul Beligan m-a încurajat: «Lasă, că pe punctele alea ai să bagi tu ce ştii, dulceţurile tale. N-ai nevoie de text».

În acel spectacol am jucat cu Ciubotăraşu. Eu eram Pix. Aveam 23 de ani, dar personajul meu avea 14. A fost un spectacol de succes şi am luat un premiu. La teatrul de Comedie am avut un director minunat, pe domnul Beligan. Am învăţat de la el mari secrete, pe care ne sugera să le furăm. Îmi spunea: «Vasile, nu cu colegii de teatru. Cu cei de vizavi, nu din teatru». Şi l-am ascultat. Întotdeauna colegii mei de teatru au fost fraţii mei”.

Actriţa, care a fost de neuitat într-un mic rol din “Prietena mea, Pix”, a jucat în “Preşul” (spectacol care s-a jucat 12 ani), apoi în “Un Hamlet de provincie”, “Trei surori” de Cehov etc.

Din lumea radioului, în lumea filmului

Moni Ghelerter “m-a chemat să joc într-o piesă minunată, senzaţională, cu o distribuţie genială. Eram cu Octavian Cotescu, jucam un cuplu de îndrăgostiţi; mai erau: Manolescu, Vraca, Ciprian, doamna Filotti, Ninetta Gusti, Radu Beligan. Când am intrat în sala de repetiţii, inima mea era ca o pasăre disperată după care aleargă un glonţ.

Aveam senzaţia că nu voi putea respira, şi, timidă, m-am aşezat pe un colţ de scaun. Am jucat în Caleaşca de aur şi a avut un succes enorm. Aşa, că Moni, ori de câte ori mă întâlnea pe stradă, îmi spunea graseind: «Dragă, eu te-am lansat.»”

A debutat în film 1952, în „D’ale Carnavalului”. “Am întâlnit-o pe Tamara Buciuceanu care dădea probă pentru Miţa Baston. Văzându-mă acolo, regizorul m-a pus să dau probă pentru Didina Mazu. Era nevoie de machiaj, că aveam o feţişoară de copil, iar Didina era o vampă. Am dat proba şi mi s-a spus că rolul e al meu. E primul film şi pentru Birlic, Giugaru şi Lucian”.

Joacă la Teatrul din Malmö, Suedia

În 1981 s-a stabilit în Suedia. A fost căsătorită cu fostul antrenor de fotbal Emerich Jenei și cu actorul Dan Tufaru. Din prima căsnicie are un băiat, Călin Jenei. “Am plecat la aproape 50 de ani din România. Muncisem mult, câştigam un salariu şi jumătate, aşa că am putut să-mi ajut toată familia; am cununat, am botezat.

În lumea în care am ajuns am văzut ce înseamnă libertatea, demnitatea, informaţia… Am muncit în România 40 de ani şi am o pensie. Am muncit în Suedia 6 ani, care după ce treci de 50 de ani înseamnă dublu. Am jucat teatru şi acolo, la Teatrul din Malmö şi am condus un club al românilor.”

În 2003, reîntoarsă în România, actriţa urma să joace intr-un spectacol de la Comedie: “Audiţia”, de Al. Galin, în regia lui Mircea Cornişteanu. Dar o hemoragie digestivă i-a curmat visul de a fi din nou pe scenă.

Între teatru şi film, a preferat dintotdeauna teatrul pentru că, aşa cum spunea, „teatrul e mai fierbinte şi-ţi dă o satisfacţie mult mai mare. Pe scenă trăieşti clipa, trebuie să te concentrezi tare ca să convingi publicul. Şi atunci vine dedublarea aia care te termină, te sfârşeşte. E o profesie în care dacă ai succes, n-ai voie să nu ai succese.”

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Vasilica Tastaman a decedat pe 30 martie 2003, la București.

(Sursa: Monica Patriciu – Portrete paralele)

11
/05
/18

Doina Cornea vorbește despre: credinţa sa, religie, refacerea morală a societăţii româneşti, cum a fost arestată de Securitate, plecarea forţată a Regelui Mihai, Ceauşescu, corespondenţa cu Radio „Europa Liberă“, cum a rezistat bătăilor şi opresiunii securiste, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234