Philip Roth pune capat carierei de scriitor
https://www.ziarulmetropolis.ro/philip-roth-pune-capat-carierei-de-scriitor/

Prolificul scriitor american Philip Roth, ale cărui volume explorează viaţa modernă a evreilor americani, a declarat pentru o publicaţie franceză că nu mai vrea să scrie cărţi, pentru că şi-a pierdut pasiunea pentru acest lucru.   Autor al unor volume precum „Pastorala americană”, pentru care a primit premiul Pulitzer, a făcut acest anunţ luna trecută, […]

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2012

Prolificul scriitor american Philip Roth, ale cărui volume explorează viaţa modernă a evreilor americani, a declarat pentru o publicaţie franceză că nu mai vrea să scrie cărţi, pentru că şi-a pierdut pasiunea pentru acest lucru.

 

Autor al unor volume precum „Pastorala americană”, pentru care a primit premiul Pulitzer, a făcut acest anunţ luna trecută, într-un interviu pentru revista franceză Les Inrocks.

Vineri, editorul său, Houghton Mifflin, a confirmat decizia. „Mi-a spus că este adevărat”, a declarat Lori Glazer, director executiv al editurii care îi publică romanele lui Roth.

Scriitorul în vârstă de 79 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi autori din lume, al cărui nume a fost frecvent vehiculat printre propunerile la premiul Nobel pentru literatură, a spus că nu a mai scris nimic de trei ani.

„«Nemesis» va fi ultima mea carte”, a spus scriitorul pentru Les Inrocks, referindu-se la nuvela publicată în 2010.

Roth a mai declarat că întotdeauna i-a fost dificil să scrie şi că nu mai vrea să aibă de a face „cu cititul, scrisul sau vorbitul despre cărţi”.

El a mai spus că a recitit volumele sale preferate, de autori precum Ernest Hemingway, I. S. Turgheniev, Feodor Dostoievski, şi apoi a recitit cărţile sale.

„Voiam să văd dacă mi-am pierdut timpul scriind”, a explicat el. „După aceea, am decis să nu mai scriu”, a mai spus el.

„Mi-am dedicat viaţa romanului: am studiat, am predat, am scris, am citit – excluzând aproape orice alt lucru (din viaţă, n.r.). E destul. Nu mai simt acest fanatism de a scrie pe care l-am experimentat toată viaţa. Ideea de a încerca să scriu din nou este imposibilă”, a adăugat Roth.

Ultimele cărţi ale lui Roth – „Everyman”, „Indignation”, „The Humbling” şi „Nemesis” – au fost lucrări scurte, adesea concentrate pe temele îmbătrânirii, declinului fizic, depresiei şi morţii.

Roth a mai spus că şi-a petrecut ultimii ani din viaţă pregătind materiale pentru biograful său, Blake Bailey. El a spus că, dacă ar fi după el, nu ar exista o biografie a sa, dar cum este sigur că se vor găsi oameni care să scrie despre el, vrea să se asigure că biografia va fi corectă.

Roth a mai spus că le-a cerut executorilor săi literari şi agentului său să îi distrugă arhiva personală după decesul lui. „Nu vreau ca documentele mele personale să fie împrăştiate peste tot”, a explicat el.

Opera narativă a lui Philip Roth aparţine marii tradiţii literare americane, urmând linia trasată de Dos Passos, Scott Fitzgerald, Hemingway, Faulkner, Bellow şi Malamud. El este considerat scriitorul cel mai reprezentantiv din ceea ce se numeşte Şcoala Evreiască din literatura americană.

Născut în oraşul Newark, din statul american New Jersey, în anul 1933, Philip Roth a debutat la vârsta de 26 de ani cu romanul „Goodbye, Columbus”. Printre operele sale se numără romanul „Pastorala americană” / American Pastoral” din 1997, pentru care scriitorul american a fost recompensat cu premiul Pulitzer. În 1969, Philip Roth a lansat controversatul roman „Complexul lui Portnoy/ Portnoy’s Complaint”, graţie căruia a devenit celebru pe plan mondial, printr-o descriere aproape grafică a sexualităţii personajelor sale.

Romanul său „Pata umană/ The Human Stain”, din 2000, a fost adaptat pentru marele ecran şi i-a avut în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.

În 1998 i-a fost decernată, la Casa Albă, Medalia Naţională pentru Arte/ National Medal of Arts, iar în 2002, Medalia de Aur pentru Ficţiune/ Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincţie a Academiei Americane, decernată anterior unor autori precum John Dos Passos, William Faulkner şi Saul Bellow. A câştigat National Book Award, de două ori, precum şi PEN/Faulkner Award şi National Book Critics Circle Award. În 2005, volumul său „Complotul împotriva Americii” a primit premiul Societăţii Istoricilor Americani şi a fost declarat cel mai bun roman al anului de New York Times Book Review, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek.

În Marea Britanie, „Complotul împotriva Americii” a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, ocazie cu care Roth a devenit primul scriitor din istoria de 49 de ani a acestui premiu care îl câştigă pentru a doua oară. Philip Roth este, de asemenea, cel de-al treilea scriitor american în viaţă a cărui operă va fi publicată într-o ediţie completă şi definitivă de Library of America. Ultimul dintre cele opt volume este prevăzut să apară în 2013.

Printre cele mai cunoscute volume scrise de Philip Roth se numără: „Viaţa mea de bărbat”, „Umilirea”, „Fantoma iese din scenă”, „Pastorala americană”, „Indignare”, „Operaţiunea Shylock”, „Povestea lui Orisicine”, „Sânul”, „Complotul împotriva Americii”, „Animal pe moarte”, „Complexul lui Portnoy”, „M-am măritat cu un comunist”, „Pata umană”.

 

 

Sursa: Mediafax

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

10
/06
/17

Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat în forță azi, cu expoziții, ateliere pentru actori și dansatori, seminarii și conferințe. Astfel, Facultatea de Litere şi Arte, Teatrul Gong, Primăria Municipului Sibiu, Hotelul Împăratul Romanilor, Muzeul de Artă Contemporană, Casa de Cultură a Studenților și Librăria Habitus au găzduit lucrări de artă decorativă, pictură și fotografie, iar Dorte Lena Eilers - editor al revistei „Theater der Zeit” - s-a aflat în dialog cu Octavian Saiu.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

09
/06
/17

Teatrul Metropolis prezintă în luna iunie spectacolul „Secretul doctorului Honigberger” după Mircea Eliade, în regia lui Dragoș Galgoțiu, spectacol ce va face parte din seria teatrală „Misterele Bucureștiului”. Premiera spectacolului va avea loc miercuri 14 iunie 2017,de la ora 19:00.

09
/06
/17

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidlvine la TIFFcu cel mai nou film al său.Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

09
/06
/17

De Staat este o trupă olandeză de rock alternativ, ce a debutat în 2009 cu albumul „Wait for Evolution” și, la scurt timp după aceea, a fost prezentă pe toate scenele importante din Olanda și la festivaluri precum Lowlands și Pinkpop, iar la nivel internațional, la festivalurile Sziget și Glastonbury. În 2013 au lansat albumul „I_CON”, care a primit premiul Edison, cel mai prestigios premiu în materie de muzică din Olanda.

09
/06
/17

CINEPUB prezintă la TIFF Proiecția Specială Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), oferă Premiul Publicului în cadrul Zilelor Filmului Românesc și sprijină secțiunea Umbre-Scurtmetraje (Shadows Shorts) prin conceptul creativ al campaniei de promovare si producerea video-ului de promovare.