Poeta Cornelia Maria Savu, găsită decedată, în locuinţa sa din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/poeta-cornelia-maria-savu-gasita-decedata-in-locuinta-sa-din-bucuresti/

Poeta Cornelia Maria Savu a fost găsită moartă sâmbătă dimineaţă în locuinţa sa din Bucureşti, cauzele decesului urmând să fie stabilite în zilele următoare de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală (IML), a declarat pentru Mediafax scriitorul Dan Mircea Cipariu.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2014

Cornelia Maria Savu avea 60 de ani. „Cu mare regret, vă anunț moartea Corneliei Maria Savu! Am procedat la deschiderea ușii cu poliția și Ambulanța. Așteptăm IML-ul pentru a afla cauza morții. Dumnezeu să o ierte!”, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Cornelia Maria Savu s-a născut la 4 septembrie 1954 la Vatra Dornei, judeţul Suceava. Aceasta a absolvit cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română (secţia română-engleză) a Universităţii Bucureşti în 1977.

A semnat volumele de versuri „Totem în alb”, Editura Albatros 1973, „Uraniu, forme şi oameni de zăpadă”, Editura Eminescu, „1978, Emblema”, Editura Eminescu, 1980, „Aventuri fără anestezie”, Editura Eminescu, 1983, „Semne de viaţă”, Editura Eminescu, 1987, „Roman cu sertare”, Editura Vinea, 2005, 2009, Editura Dacia XXI, 2012.

A fost profesoară de limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, şef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul naţional şi la revista Cultura.

De asemenea, Cornelia Maria Savu a primit premiul Nicolae Labiş pentru poezie, dar şi premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România (USR), premiul pentru jurnalism cultural al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editorilor din România (APLER) şi premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis.

Totodată, aceasta a primit distincţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer conferit de preşedintele României şi premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul „Roman cu sertare”, (2005).

Foto cu Cornelia Maria Savu – Catia Maxim

28
/03
/21

Luni, 29 martie, la ora 19.00, are loc lansarea online a volumului 2 al antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei (1945-1989), coordonate de Alina Purcaru și Paula Erizanu, cu fotografii de Lucia Lupu.

26
/03
/21

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului.

26
/03
/21

Conferințele „Despre lumea în care trăim“, ediția a patra: Radu Paraschivescu despre iluziile și mecanismele deformării, Valentin Naumescu despre criza de încredere în democrația liberală, Ioana Pârvulescu despre librarii exemplari de ieri și de azi, Sorin Ioniță despre tranziția postcomunistă și ce ne desparte de o Românie normală.

22
/03
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București are onoarea de organiza aniversarea uneia din cele mai importante personalități culturale și, totodată, un reper de atitudine morală și civică: scriitoarea Ana Blandiana.

21
/03
/21

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopți albastre” de autoarea americană Joan Didion și zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărțile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

12
/03
/21

Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.