Porţi deschise la Comisia Naţională a României pentru UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/porti-deschise-la-comisia-nationala-a-romaniei-pentru-unesco/

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2016

Expoziţia artistului Mihail Gavril, intitulată „Arhipelagul UNESCO din România”, alcătuită din picturi monumentale pe panouri, va fi deschisă până pe 9 decembrie şi are ca centru tematic obiective din patrimoniului românesc din cadrul UNESCO: bisericile fortificate din Transilvania, mănăstirile din Moldova, bisericile de lemn din Maramureş, Mănăstirea Horezu, oraşul Sighişoara şi Delta Dunării.

Expoziţia fotografică “Culorile Deltei Dunării”, semnată Helmut Ignat, cuprinde imagini reprezentative din acest areal geografic şi va fi deschisă până pe 15 decembrie. Delta Dunării este înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi în lista Rezervaţiilor Biosferei UNESCO.

helmut-ignat4

În ziua de 7 decembrie, între orele 10.00 – 12.00, va avea loc dezbaterea “Pentru o agendă privind egalitatea de gen 2017 – 2020” şi între orele 14.00 – 16.00 Forumul Geoparcurilor din România, co-organizator Universitatea Bucureşti.

mihail-gavril-2

 

„În 1956, România, alături de alte state ale fostului lagăr comunist, devenea membru cu drepturi depline al UNESCO, în condiţiile adâncirii Războiului Rece. UNESCO devenea astfel, şi pentru România, o platformă de redeschidere a dialogului între culturi, sisteme educaţionale sau de ştiinţă puse în slujba unei păci durabile. Acestor idealuri li se vor asocia, chiar din primii ani, mari personalităţi ale culturii, ştiinţei şi educaţiei româneşti, printre care Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Athanase Joja, Valentin Lipatti  sau Mircea Maliţa şi, mai apoi, Dan Hăulică, Răzvan Teodorescu, Eugen Mihăescu sau Nicolae Manolescu. Acum, la aniversarea a şase decenii de existenţă a României în cadrul UNESCO, prin aceste acţiuni dorim să rememorăm cu respect tot ceea ce s-a înfăptuit şi se înfăptuieşte în UNESCO, cu sentimentul unei imense datorii pe care o avem, pentru a ne ridica la înălţimea înaintaşilor noştri”, a declarat domnul Ani Matei, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Joi 15 decembrie va avea loc “Gala România – UNESCO: 60 de ani”, în cadrul căreia se va lansa cartea cu acelaşi titlu, ce conţine o prezentare a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi a principalelor momente din activitatea acesteia de şase decenii. Lansarea va fi urmată de o ceremonie de înmânare a unor trofee şi diplome de excelenţă unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea şi promovarea valorilor în educaţie, cultură, ştiinţă. Evenimentul va fi completat de un moment artistic susţinut de Cvartetul Cameratei Regale şi de un dineu la care vor participa personalităţi marcante din viaţa publică, precum şi colaboratori care sprijină activitatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. 

DESPRE CNR UNESCO 

În urma cu 60 de ani, pe 27 iulie 1956, România a devenit stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO – al cărei principal obiectiv, stipulat în actul constitutiv, era acela de a dezvolta solidaritatea morală şi intelectuală a omenirii, drept mijloc de consolidare a păcii mondiale. Această dată a marcat un important pas pentru România, întrucât i se recunoştea participarea la efortul de evoluţie în sferele educaţiei, ştiinţei şi culturii în cadrul comunităţii internaţionale. Aderarea la UNESCO a fost succedată de înfiinţarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO – CNR UNESCO – parte din arhitectura constituţională a Organizaţiei ce acţionează pentru a asigura legătura între organele guvernamentale şi non-guvernamentale în materie de educaţie, ştiinţă, cultură, comunicare, pe de o parte, şi activitatea organizaţiei UNESCO, pe de altă parte. Primul Secretar General al CNR UNESCO, în 1957, a fost marele critic, istoric literar, poet şi filosof Tudor Vianu.

DESPRE ARTIŞTII EXPOZANŢI 

Helmut Ignat este fotograf National Geographic România şi National Geographic Traveller din 2009, cu numeroase articole pe subiecte internaţionale (Antarctica, Masai Mara, Veneţia, Tailanda, Singapore, Croaziera pe Mediterana) şi locale (Delta Dunării, Parcul Natural Văcăreşti, Parcul Herăstrău), cu expoziţii precum Delta Dunării”(la Muzeul Ţăranului Român), Antarctica – Dincolo de capătul lumii (TIFF Cluj), Delta Dunării şi mica deltă a Bucureştiului (Paris, Institutul Cultural Român), Parcul Natural Văcăreşti (Piaţa Universităţii, Palatul Parlamentului, Parcul Ioan Cuza, Art Safari) şi fotografii apărute în publicaţii internaţionale (The Guardian, Nature, Abitare, Magazyne Polska, etc).

helmut-ignat1 

Mihail Gavril, pictor şi restaurator, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici, absolvent atât al secţiei de Pictură, Universitatea de Artă din Bucureşti (1996, clasa maestrului Teodor Moraru), cât şi al secţiei de Artă monumentală (1998, clasa maestrului Ion Grigore). Are peste 40 de expoziţii personale în România şi în străinătate şi a participat la peste 70 de expoziţii de grup, tabere de creaţie şi stagii de documentare în străinătate. Expoziţii permanente: Château de Melamar (Normandie), Casino Sinaia (Cabinet Regina Maria), Art Gallery – Atileşti. Lucrările sale se regăsesc în colecţii publice şi particulare din Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, România, Spania, Suedia, SUA, etc. Lucrările sale de artă monumentală (frescă, sgrafitto, mozaic) se găsesc în Liege (Belgia), Tulcea, Târgovişte, Suceava, Antileşti.

mihail-gavril-1

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.