Portret In memoriam Mircea Albulescu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-in-memoriam-mircea-albulescu-la-tvr-2/

În 8 aprilie 2017, se va implini 1 an de la dispariţia marelui actor Mircea Albulescu. După o viaţă dăruită artei spectacolului, Mircea Albulescu lasă în urmă o operă artistică de neuitat. Portretul, difuzat în această seară, de la ora 20.10, la TVR 2, aduce la lumină fragmente din teatru şi film în care îndrăgitul actor a fost protagonist. Momentul “In memoriam Mircea Albulescu” va fi urmat de spectacolul “Patima de sub ulmi”, de Eugen O’Neill, cu Mircea Albulescu în distribuţie.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2017

Portret – „In Memoriam Mircea Albulescu”. Despre Mircea Albulescu au mărturisit actorii Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Marius Bodochi, Dan Tudor, Ovidiu Cuncea, regizorul Alexa Visarion.

Mircea Albulescu a fost într-un pariu cu rămânerea sa în istorie. S-a dăruit marelui public şi a lăsat în urma sa o importantă operă teatrală şi cinematografică. Iorgu Constantin Albulescu (n. în 4 octombrie 1934, în București – d. în 8 aprilie 2016, Bucureşti) a fost  profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucureşti, în 1956 la clasa profesoarei  Aura Buzescu. În cele şase decenii de carieră artistică a realizat sute de roluri pe scenele teatrelor bucureştene – Teatrul Municipal, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional din Bucureşti.

A realizat peste 100 de roluri în filme semnate de cei mai importanţi regizori din România. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice.

Patima de sub ulmi

Patima de sub ulmi

Autor a numeroase volume de versuri, a obţinut  de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii printre care şi Ordinul Cultural Steaua  României în grad de Comandor. Din anul 2011, are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităţilor.

* * *

„Patima de sub ulmi”

În distribuție: Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Florin Piersic jr., Valentin Teodosiu, Constantin Cotimanis.

Adaptare: Dinu Cernescu, Traducere: Petre Comărnescu, Ilustrația  muzicală: Lidia Danciu, Scenografia decor: Dumitru Georgescu, Scenografie costume: Eugenia Botănescu, Imaginea: George Grigorescu, Redactor: Ioana Prodan, Regia: Dinu Cernescu

Program de difuzare:

TVR 2: luni, 3 aprilie, de la ora 20:40, TVR 3: sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 20:00, TVR MOLDOVA: sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 15:50

Foto:  Mircea Albulescu – tvr.ro

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.