Porumboiu, Ujică, Caramitru şi Iliescu, în programul dedicat Revoluţiei, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/porumboiu-ujica-caramitru-si-iliescu-in-programul-dedicat-revolutiei-la-tvr/

Telespectatorii TVR vor putea urmări o serie de programe dedicate Revoluţiei române, postul public difuzând emisiuni cu invitaţi precum Ion Iliescu, Mircea Dinescu şi Ion Caramitru, dar şi documentare despre evenimentele din 1989, realizate de regizori ca Andrei Ujică şi Corneliu Porumboiu.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2014

Momentele importante ale Revoluţiei din 1989, evenimentele ce au marcat istoria României vor fi reflectate în programele TVR în acest final de decembrie. Alături de proiectul maraton „După 25 de ani”, proiect ce se derulează la TVR 1 şi online, pe TVR+, pe o durată mai lungă de timp, în perioada 16 – 23 decembrie, telespectatorii TVR pot urmări şi alte programe dedicate Revoluţiei române.

Astfel, ediţiile emisiunii „Vorbeşte liber!”, din 16, 22 şi 23 decembrie, difuzată de la ora 21.00, la TVR 1 şi pe TVR+, sunt dedicate momentului de cotitură din istoria recentă a României. În 22 decembrie, invitatul emisiunii „Vorbeşte liber!” va fi Ion Iliescu, iar, pe 23 decembrie, printre cei care vor vorbi despre Decembrie ’89 şi despre transfomările prin care a trecut România se vor număra Ana Blandiana, Mircea Dinescu şi Ion Caramitru, notează Mediafax.

Porumboiu

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 22.50, TVR 1

De asemenea, sâmbătă, de la ora 22.50, TVR 1 difuzează documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, în regia lui Andrei Ujică.

Filmul este realizat exclusiv din imagini de arhivă, de la TVR şi de la Arhiva Naţională de Filme. Pentru realizarea documentarului au fost vizionate peste o mie de ore de înregistrări.

Pe 21 decembrie, de la ora 21.10, este programată prima parte a filmului „Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, de Ioana Uricaru, Hanno Hoffer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, cu Ioan Sapdaru, Virginia Mirea, Gabriel Spahiu,

„Amintiri din Epoca de Aur 2: Dragoste în timpul liber”, de Cristian Mungiu, cu Vlad Ivanov, Tania Popa, Diana Cavallioti, poate fi urmărită în aceeaşi zi, de la ora 23.10.

Luni, de la ora 22.50, Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu au rolurile principale în drama „Stare de fapt”, de Stere Gulea, iar pe 23 decembrie, tot de la ora 22.50, telespectatorii TVR 1 pot urmări filmul „A fost sau n-a fost?”, semnat de Corneliu Porumboiu.

Foto: Porumboiu, A fost sau n-a fost, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu –

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.