Pourquoi les „Cahiers du cinéma”?
https://www.ziarulmetropolis.ro/pourquoi-les-cahiers-du-cinema/

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este şi în prezent cea mai celebră publicaţie dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influenţa de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 Iulie 2018

Cunoscută mai ales pentru trecutul său, şi în special pentru perioada Nouvelle Vague-ului, pentru politica de a promova ideea de autor și pentru întreținerea unei cinefilii rafinate, „Cahiers du cinéma” este și astăzi o revistă dinamică, antrenantă, cu un conținut substanțial.

O revistă în care comentarea actualității cinematografice (în special filmele noi și festivalurile) se combină spectaculos cu idei de teorie de cinema, cu recupererea vie a istoriei filmului și cu reflectarea celor mai la zi forme de exprimare vizuală (de la seriale la clipuri de pe YouTube).

De aceea, am enumerat şapte motive pentru care „Cahiers du cinéma” este o revistă ce merită (re)descoperită și citită număr de număr, cu atât mai mult în România, unde discursul critic despre film, cu câteva excepții fericite și notabile, este, din păcate, mult prea des afectat de impresionism, tematism, laxism, ideologizare, atunci când nu este de-a dreptul plicticos.

1.Nonconformismul – Este o revistă care și-a făcut o adevărată politică editorială din a surprinde cititorul, rămânând în același timp fidelă principiilor sale. Și asta se vede cel mai bine în stabilirea dosarului și a coperții din fiecare număr, care pot fi dedicate, alternativ, unui mare cineast (regizor sau actor), unui film sau unui grupaj de filme, Festivalului de la Cannes, muzicii, imaginii sau scenariului de film, unei teme, teoriei sau tehnicii de cinema, topului de final de an, unui moment istoric sau oricăror altor idei nonconformiste legate de cinema (cum este și numărul din vara lui 2018 – un ghid de călătorie cu locuri celebre din filme).

Unghiuri neașteptate de receptare a filmelor. O privire întotdeauna proaspătă asupra cinema-ului, văzut ca o artă profundă şi demnă de cel mai mare respect, dar mereu vie, mereu conectată la transformările lumii din jur, mereu relevantă.

2.Politica autorilor – Revista își continuă tradiția de a promova în primul rând autorii de cinema, din trecut şi din prezent, și de a descoperi posibilii autori ai viitorului, fiecare cu propria viziune originală. Publicaţia este deseori criticată că ar elogia unii regizori favoriți indiferent de filmele pe care le-ar realiza, însă acuzația nu este decât parțial justificată, cel puțin în ce priveşte echipa editorială din ultimii ani. Sunt numeroase cazurile în care filmele noi ale unor autori lăudați altădată sunt primite cu răceală. Principiul lor este de a judeca fiecare film în parte.

Din paginile revistei nu lipsesc, bineînțeles, texte sau interviuri cu actori, directori de imagine, scenariști, monteuri, sunetiști, istorici şi critici de cinema sau curatori de festivaluri, însă accentul este întotdeauna pus pe specificul meseriei lor şi pe limbajul cinematografic înţeles ca rezultat al unei viziuni auctoriale.

3.Estetica pe primul plan – Deși a avut și perioade apăsat politice și ideologice de-a lungul deceniilor (de pildă, intervalul maoist din anii `70), în prezent revista pune accentul în primul rând şi într-o măsură covârşitoare pe estetica cinematografică, pe limbajul filmic, pe transformările stilistice prin care trece cinema-ul. Textele nu sunt ideologice şi politice, cel puţin nu direct. Acest lucru nu înseamnă că, în subtext, nu se observă o înclinaţie spre stânga. Însă asta nu doar că face parte din tradiţia revistei, dar cinema-ul este, intrinsec, o artă mult mai atentă la social, la politic, la istorie. În formele ei cele mai reuşite, este, în fond, o artă avangardistă şi anti-conservatoare.

Însă „Cahiers du cinéma” nu face nici din estetică zeul suprem. Revista promovează un cinema liber, poetic, deschis spre lume, anti-calofil, curajos dar nu în mod gratuit, care eliberează spectatorul de clişee în felul de a vedea şi de a gândi. Astfel, filme multipremiate sau lăudate în întreaga lume ajung deseori să fie desfiinţate în revistă, exact pe motiv că sunt exemplificarea unui cinema intimidant, oportunist, cinic, fals-politic şi fals-ambiţios (dintre cele mai recente exemple, „Pătratul”, de Ruben Östlund, sau „Uciderea cerbului sacru”, de Yorgos Lanthimos, au avut parte de receptări dure).

4.Atitudinea critică – Pe cât de elogioşi pot fi cu filmele şi autorii care le plac, pe atât de duri (unii ar spune nedrepţi) pot fi cu titlurile şi regizorii pe care îi consideră a fi în afara tipului de cinema pe care ei îl susţin. Nu există ierarhii prestabilite şi star system, nu contează selecţiile, nominalizările sau premiile, nu înseamnă nimic gălăgia jurnalistică şi PR-istică din jurul câte unui titlu – cel mai titrat film dintr-un anume moment (de pildă, anul trecut, „Forma apei”, de Guillermo del Toro) poate primi doar câteva rânduri, şi acelea extrem de critice. Iar filme aparent obscure sau necunoscute pot fi discutate în cronici ample şi laudative.

În fond, este una din misiunile esenţiale ale criticii de film – de a nu se lăsa influenţată de zgomotul din jur, de a contextualiza, de a face descoperiri, de a impune gusturi, de a avea curajul propriilor opinii, chiar şi atunci când sunt surprinzătoare sau controversate, atât timp cât sunt susţinute de argumente şi de o scriitură solidă.

De pildă, pe cât este de elogiat de cronicarii din ţară sau de diverse publicaţii din lume, pe atât de detaşat şi de critic este privit Noul Cinema Românesc în „Cahiers du cinéma”. Puţine sunt filmele româneşti din ultimii ani (şi multipremiate) care i-au entuziasmat cu adevărat pe criticii revistei, iar regizorul român pe care ei îl apreciază cel mai mult este Corneliu Porumboiu, în timp ce receptarea filmelor unor Cristi Puiu sau Cristian Mungiu este moderată.

5.Raportarea la festivaluri – Cannes-ul este de departe festivalul căruia revista îi dedică cea mai mare atenţie: este tratat pe larg în fiecare an în 3-4 numere consecutive. Asta în timp ce alte festivaluri mari, cum sunt cele de la Berlin sau Veneţia, au parte doar de câte o relatare, în care selecţia este criticată dur şi sunt remarcate doar câteva titluri (discutate apoi mai pe larg la lansarea lor în cinematografele franceze). Se observă un uşor snobism şi o oarecare mândrie franceză în această abordare.

Totuşi, nici Cannes-ul nu este ferit de critici tăioase. În ultimii ani, competiţia principală, care stârneşte cel mai mare interes, a fost atacată pe motiv că promovează numeroase filme care par făcute cu gândul la această selecţie şi la eventualele premii, aşa-numitele filme de festival, şi că nu încurajează mai mult descoperirile şi cineaştii îndrăzneţi dar mai puţin cunoscuţi.

Revista se concentreză foarte mult şi pe toate celelalte secţiuni paralele ale festivalului, de unde apar deseori mult mai multe filme pe care le consideră demne de semnalat decât competiţia oficială.

Iar celebrele gale de premiere (Globurile de Aur, Oscar, Cesar) sunt consemnate printr-o simplă ştire.

6.Reflectarea istoriei cinema-ului – Istoria filmului este la fel de importantă pentru revistă ca actualitatea cinematografică. Filme şi autori de cinema din trecut, consacraţi sau mai puţin ştiuţi, sunt discutaţi în texte ample.

Dar cea mai importantă este abordarea: cinema-ul de altădată nu este privit ca ceva prăfuit, învechit, depăşit. Dimpotrivă, filmele reuşite din orice epocă sunt analizate ca fiind extrem de actuale şi de relevante. În revistă, trecutul, prezentul şi posibilul viitor al filmului se întrepătrund şi sunt puse pe acelaşi nivel, într-un permanent dialog cu cititorul despre esenţa cinema-ului.

7.Stilul cronicilor – Indiferent dacă eşti sau nu de acord cu opiniile despre un film sau altul, stilul în care sunt scrise cronicile şi eseurile este mai mereu fermecător. Niciodată didactic şi plictisitor şi foarte rar convenţional. Academic sau jurnalistic doar rareori, în doze mici. Erudiţia nu este epatantă şi se contopeşte mereu într-o scriitură densă, ancorată atât în istorie şi teorie, cât şi în cele mai noi direcţii ale cinema-ului mondial.

Mirajul facil al discutării tematicilor sau a subiectului este evitat cu abilitate: astfel de informaţii sunt distribuite subtil şi discret pe ici-colo în texte. Şi asta pentru că ceea ce primează sunt observaţiile despre regie, despre estetică, despre limbaj, despre tonul general şi despre ideile evidente sau subînţelese dintr-un film sau altul.

 

 

 

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

15
/07
/19

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” invită spectatorii, cu mic, cu mare, să se bucure de o paletă diversă de filme româneşti de succes. Intrarea este liberă la proiecţiile în aer liber, din Piațeta Centrului Civic. Înscrieţi-vă în agendă fiecare seară din perioada 15-21 iulie, ora 21.00.

15
/07
/19

A şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! se deschide joi la Timişoara cu filmul de epocă „Domnişoara Paradis”, în prezenţa cunoscutei actriţe germane de origine română Maria Drăguş. Timp de patru zile, publicul cinefil va putea să aleagă dintre cele 30 de titluri incluse în selecția acestei ediţii, care are ca temă filmul „noir”.

13
/07
/19

Serialul documentar spaniol „El Pionero/Pionierul” despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

12
/07
/19

A intrat în cinematografele din țara noastră filmul artistic italian „Notti magiche” (regia Paolo Virzi). Specialiștii - și aici putem lăsa un hohot binefăcător de râs – îl descriu „comedie întunecată”.

12
/07
/19

Vești bune pentru cinefili: vara aceasta, Paramount Channel  aduce filme clasice în fiecare început de săptămână pe terasa  Fabrica Gastropub. În perioada 15 iulie – 2 septembrie,  poți viziona lungmetraje celebre proiectate de Paramount Channel în aer liber, în fiecare luni, începând cu ora 21:00. Intrarea este gratuită.

12
/07
/19

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.

12
/07
/19

44 de filme de scurt-metraj fac parte din selecția Filmul de Piatra #12 – Camp Edition! Dintr-un număr-record de 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima și directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecționat cele mai bune filme de scurtmetraj din România și Republica Moldova ale ultimului an.

09
/07
/19

Distribuită de Vertical Entertainment, filmul de acțiune „ANNA, regizat de Luc Besson, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 19 iulie.

Page 1 of 24112345...102030...Last »