Poveste de Craciun, cel mai mare spectacol de sărbători din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/poveste-de-craciun-cel-mai-mare-spectacol-de-sarbatori-din-bucuresti/

Felicia Filip, Cristi Minculescu & IRIS, Monica Petrică & Răzvan Mazilu, Mihai Mălaimare & Teatrul Masca, Ducu Bertzi & Friends, Luiza Zan & Snaps Vocal Band şi Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijată de Ciprian Teodoraşcu. Toţi aceştia şi mulţi alţii, vineri, 18 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Polivalentă, în cel mai mare eveniment de sărbători din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2015

Producție în premieră a Operei Comice pentru Copii, “ Poveste de Craciun” este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu.

Programul evenimentului include colinde românești și din repertoriul internațional, interpretate de peste 400 de artiști, între care se numără Corurile Poveste de CraciunCantus Mundi București, alături de soliștii Operei Comice pentru Copii, precum și momente de balet și gimnastică ritmică, susținute de Școala de Balet „Jaqueline” și Lotul de Gimnastică Ritmică al UNEFS București, împreună cu Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii.

Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice), cea mai mare acțiune de colectare a jucăriilor din București, cu scopul de a fi donate de către artiștii OCC copiilor defavorizați de la mai multe școli speciale, centre de plasament și orfelinate.

Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8 și 22, până pe 18 decembrie.

După ce a prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” opera “Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, Opera Comică pentru Copii pregătește în această stagiune trei noi producții:

  • Mam’zelle Nitouche” (operetă, premiera în luna februarie),
  • Viva la mamma” (musical, premiera în luna martie)
  • Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie).

Foto: Poveste de Craciun – Opera Comica pentru Copii

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.