Pozitia copilului: echipa filmului răspunde la acuzaţiile deputatului Victor Cristea
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-echipa-filmului-raspunde-la-acuzatiile-deputatului-victor-cristea/

Deputatul PSD Victor Cristea a criticat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, premierea filmul „Pozitia copilului”, arătând că în acest film sunt folosite expresii triviale şi poate a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român. Echipa filmului i-a răspuns deputatului.

Un articol de Corina Vladov|25 septembrie 2013

Deputatul PSD Victor Cristea a criticat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, premierea filmul „Pozitia copilului”, arătând că în acest film sunt folosite expresii triviale şi poate a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român.

„Am fost la filmul «Pozitia copilului» şi încă de la început am vrut să ies din sală, erau folosite numai expresii triviale, înjurături. Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în film sunt numai obscenităţi, trivialităţi. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român? Noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să ne denigreze, să ne facă inculţi?”, a spus în plen deputatul PSD.

El a adăugat că „un film, o poveste nu se face cu înjurături la adresa părinţilor din partea propriilor copii” şi că „nu trebuie premiat ce denigrează poporul român”. Cristea a făcut aceste critici la dezbaterea proiectului privind exercitarea profesiei de artist care avea raport de respingere din partea comisiei de specialitate.

Lungmetrajul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.

Echipa filmului „Pozitia copilului“ lămureşte lucrurile

Echipa filmului Pozitia copilului a răspuns la declarația deputatului Victor Cristea, printr-un comunicat de presă. Publicăm integral răspunsul echipei.

„Poziția deputatului PSD de Vaslui Victor Cristea, exprimată în timpul unei dezbateri referitoare la o lege prin care se reglementează Ordinul Artiştilor, reflectă, din păcate, o atitudine des întâlnită în rândul politicienilor și instituțiilor din România, aceea că arta și cultura, în general, trebuie controlate mai atent de către stat, și demonstrează o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă actul artistic.

Citiţi şi: BREAKING NEWS „Poziția copilului” a câștigat premiul criticii internaționale la Festivalul de la Berlin

Invocând „cuvintele urâte” din filmul „Pozitia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, deputatul Victor Cristea susține: „Cred că trebuie mai multă atenție. Eu știu că în Constituție este dreptul de exprimare, dar dreptul de exprimare prin muncă, prin roadele muncii”.

Declarația vine și în contextul schimbărilor din ultimii ani, în care instituții de cultură foarte active au fost afectate de decizii politice, iar finanțările pentru proiecte culturale s-au diminuat semnificativ. Lipsa unui sprijin coerent și pe criterii solide din partea statului se resimte în toate domeniile culturii, inclusiv în cinematografie, cel mai bun ambasador pe care l-a avut România în ultimii ani.

pozitia copilului

O scenă din filmul Pozitia copilului

Filmul Poziția copilului nu a fost premiat pentru că „se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru”, ci pentru merite artistice reale, la fel ca toate celelalte filme românești multi-premiate în ultimii ani. De altfel, retorica unei „conspirații mondiale” ar fi putut fi ignorată dacă nu ar fi fost expusă de un deputat al României cu putere de decizie în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport.

„Faptul că declarația vine din partea unui deputat care face parte din Comisia de Educație arată în ce fel este poziționată cultura, cum este înțeles statutul artistului și al produselor culturale în procesul de educație din România. Nu ne interesează ce promovează produsul cultural, ne interesează să analizăm cu știință și fără știință în conținut”, declară producătoarea filmului, Ada Solomon.

„S-au scris sute de pagini despre Poziția copilului în presa mondială, dar niciodată nu s-a făcut referire la limbaj. S-a remarcat, într-adevăr, calitatea dialogurilor, realismul de o profunzime rar întâlnită în scriitura acestui film. Ba, mai mult, s-a menționat performanța extraordinarei Luminița Gheorghiu, care a fost catalogată drept una dintre cele mai mari actrițe în acest moment pentru performanța ei din Poziția copilului”, adaugă Ada Solomon.

„Poziția copilului” este primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin și a fost desemnat să reprezinte România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Filmul a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menținându-se pe primele poziții în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema și încasări de circa 1,25 miloane de lei.

Filmul are distribuitor în peste 20 de teritorii, inclusiv Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Australia și Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Grecia, Franța, Benelux, Italia, Spania. Distribuitorul internațional Beta Cinema negociază în prezent pentru Statele Unite, China și țările din Orientul Mijlociu. Recent, „Poziția copilului” a fost lansat pe DVD și poate fi găsit în magazinele de specialitate din țară.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.