„Poziția copilului” se lansează pe DVD
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-se-lanseaza-pe-dvd/

„Poziţia copilului”, cel mai de succes film românesc din ultimul deceniu, în regia lui Călin Peter Netzer, va fi disponibil pe DVD începând de joi, 19 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|17 septembrie 2013

Poziția copilului”, cel mai de succes film românesc din ultimul deceniu, în regia lui Călin Peter Netzer, va fi disponibil pe DVD începând de joi, 19 septembrie.

Lansarea oficială va avea loc la World Trade Center – Hotel Pullman / Sala New York, pe 19 septembrie, de la ora 19.00. La eveniment vor lua parte regizorul Călin Peter Netzer, actorii Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia, Natașa Raab, producătoarea Ada Solomon și membri ai echipei.

DVD-ul primului lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, desemnat să reprezinte România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, conține un making of al peliculei, scene inedite, care nu au rămas în varianta finală, precum și înregistrarea ceremoniei de decernare a premiilor de la Berlin.

DVD-ul va putea fi găsit în rețeaua de librării Cărturești, Humanitas, Librarium Bastilia, precum și la Librăria „Anthony Frost” din Capitală.

Poziția Copilului – succesul cinematografului românesc

„Poziția copilului” a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menținându-se pe primele poziții în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema și încasări de 1.241.939 lei.

Filmul are distribuitor în peste 20 de teritorii, inclusiv Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Australia și Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Grecia, Franța, Benelux, Italia, Spania. Distribuitorul internațional Beta Cinema negociază în prezent pentru Statele Unite, China și țările din Orientul Mijlociu.

Pozitia Copilului

„Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, va fi disponibil pe DVD începând de joi, 19 septembrie.

Recent, „Poziția copilului” a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, în secțiunea Contemporary World Cinema, în prezența regizorului Călin Peter Netzer și a producătoarei Ada Solomon.

 Povestea dramatică a unui accident

Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov și Tania Popa.

 Info:

Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

Foto credit: Cinemagia

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.