Premiaţi la Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi: Dan Grigore şi Sofia Vicoveanca
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiati-la-gala-premiilor-uniunii-muzicienilor-interpreti-dan-grigore-si-sofia-vicoveanca/

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

Un articol de |2 octombrie 2012

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti.

La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti.

Astfel, au fost decernat premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi operetă Cornel Stavru şi Constanţa Câmpeanu, pianistului Dan Grigore, flautistului Ioan Caţianis şi interpretei de folclor Sofia Vicoveanca.

De asemenea, artiştii Marius Budoiu, Radu Ion şi Andrei Ioniţă au fost premiaţi pentru actul artistic susţinut în stagiunea 2011-2012.

Pe de altă parte, actorul Marin Moraru, academicienii Răzvan Theodorescu şi Nicolae Breban şi preşedintele UNART, Ion Antonescu, au fost distinşi cu titlul de Membru de Onoare UNIMIR.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii, UNIMIR a lansat şi programul de Burse pentru tinerii muzicieni. Pe parcursul întregului an şcolar/ universitar, cinci tineri selectaţi de către Consiliul Director al uniunii vor primi o bursă în bani, cu valoare simbolică de 200 de lei. Suma este asigurată din veniturile colectate de UNIMIR din cotizaţiile membrilor uniunii.

Primii cinci bursieri UNIMIR sunt violonista Mihaela Mitrofan (clasa a VI-a, Liceul George Enescu, prof. Olivia Papa), oboista Felicia Greciuc (anul I master – Universitatea Naţională de Muzică, Conf. Univ. Dr. Florenel Ionoaia), pianistul Szocs Botond (clasa a X-a, Liceul de Artă Plugor Sandor din Sfântu Gheorghe, prof. Irma Rakoczi), flautista Oana Leonte (anul IV, UNMB, Lector Univ. Dr. Cătălin Opriţoiu) şi soprana Tatiana Caisân (anul III, UNMB, Prof. Maria Slătinaru).

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România este o organizaţie nonprofit şi nonguvernamentală, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. Preşedintele UNIMIR este Miltiade Nenoiu.

 

Sursa: Mediafax

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești