Premiera la Opera Comica pentru Copii cu musicalul Micuta Dorothy
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-la-opera-comica-pentru-copii-cu-musicalul-micuta-dorothy/

Luna februarie aduce o nouă premieră pe scena Operei Comice pentru Copii, musicalul Micuţa Dorothy, de Marius Țeicu, în regia Antoanetei Cojocaru, pe libretul Silviei Kerim. Premiera are loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 17:00, şi duminică, 12 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2017

Inspirat din celebrul roman Vrăjitorul din Oz, de Lyman Frank Baum, musicalul reunește o echipă tânără și energică, care transmite multă bucurie. Dorothy este o fetiță care locuiește la o fermă din Kansas, dar își dorește întotdeauna ceva mai bun.Micuta Dorothy

Am acceptat cu bucurie propunerea Operei Comice pentru Copii, în special pentru că este un teatru tânăr și viu. Îi felicit din toată inima pentru evoluția din acești ani și pentru munca depusă ca cei mici să cunoască pe lângă sport, excursii și alte activități, arta, care îi va sprijini infinit mai mult în viață, precum cărarea galbenă care o însoțește pe Dorothy. –  Antoaneta Cojocaru, regizoarea spectacolului.

“Copiii sunt cei mai iscusiți creatori de vise. Imaginația, curajul și inteligența lor îi ajută să depășească orice limită și să creeze lumi noi, în care cei mari au acces doar dacă știu parola. Micuța Dorothy ne dezvăluie o asemenea lume, pe care vă invit s-o privim cu ochi de copil și s-o simțim cu inima plină de iubire și bucurie. Exemplul ei ne inspiră pe fiecare dintre noi să ne transformăm propriul Kansas într-un palat de smarald”, spune, la rândul său, Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 13 spectacole în premieră. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Foto: Micuta Dorothy – facebook

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.