Premiera „Visul unei nopţi de vară” jucată la Teatrul ”Anton Pann” cu casa închisă
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-visul-unei-nopti-de-vara-jucata-la-teatrul-anton-pann-cu-casa-inchisa/

Premiera piesei „Visul unei nopţi de vară”, jucată duminică seară la Sala Mare a Teatrului de Stat ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, a fost un succes, a declarat Adrian Roman, biletele epuizându-se cu o săptămână înaintea spectacolului. ”Acest nou spectacol, a cărui avanpremieră a avut loc pe 12 mai, propune o distribuţie în care apar […]

Un articol de |22 octombrie 2012

Premiera piesei „Visul unei nopţi de vară”, jucată duminică seară la Sala Mare a Teatrului de Stat ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, a fost un succes, a declarat Adrian Roman, biletele epuizându-se cu o săptămână înaintea spectacolului.

”Acest nou spectacol, a cărui avanpremieră a avut loc pe 12 mai, propune o distribuţie în care apar câteva modificări faţă de avanpremieră, scene noi şi o mişcare coregrafică lucrată de Attila Bordas. Regizorul spectacolului, Botos Balint, asistat de Ana Cucu Popescu şi de coregraful Attila Bordas semnează acest spectacol, care marchează şi debutul profesionist al regizorului. Noua premieră a teatrului propune şi două nume proaspete, doi tineri actori care se vor alătura trupei: Ana Şuşcă şi Vlad Bîrzanu, absolvenţi ai Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj, promoţia 2012″, a precizat Roman.

De altfel, regizorul spectacolului Botos Balint a declarat pentru AGERPRES că alegerea piesei a avut la bază „intuiţia”.

 

„Multă lume mă întreabă de ce Shakespeare. Am avut o intuiţie, nu o viziune, ci pur şi simplu am ales una dintre cele mai jucate piese pentru că am zis eu că mi se potriveşte. Al şaselea simţ, intuiţia şi uite că nu am greşit judecând după reacţia sălii. Aici la Vâlcea este un teatru splendid, oameni cumsecade şi e plăcerea să joci. Mai mult, aici la Vâlcea este un public de teatru, l-am simţit şi l-am văzut, e o onoare să debutezi la Vâlcea”, a spus Botos Balint.

„Visul unei nopţi de vară” este a doua premieră pe scena Teatrului ”Anton Pann”, după ce stagiunea a fost deschisă cu piesa „Caragiale”, piesă care s-a bucurat de un real succes la Berlin în luna septembrie.

Sursa:Agerpres

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.