Premierele şi evenimentele TNB în 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/premierele-si-evenimentele-tnb-in-2015/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti va oferi publicului în 2015 – pe lângă cele 35 de spectacole din repertoriul current – piese de actualitate şi poveşti nemuritoare citite în cheie contemporană, întâlniri cu marea dramaturgie în viziuni de referinţă, cu piesa românească şi cu spectacolul de autor.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2015

Premierele şi evenimentele TNB în 2015 / Evenimente teatrale și para-teatrale vor veni să completeze lista programelor și proiectelor anunțate la începutul stagiunii.

Cel mai important dintre acestea este, fără îndoială, Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015 care se va desfășura sub acoperișul noului TNB între 28 august și 6 septembrie 2015, cu titlul generic Față în față cu Balcanii: Teatrul-erou al timpului prezent.

Unul din cele mai așteptate momente este premiera ce va inaugura Sala MARE, complet refăcută în cadrul amplei acțiuni de reabilitare și reconfigurare a Naționalului bucureștean: spectacolul cu „Înșir-te mărgărite” de Victor Eftimiu, unul din cele mai frumoase basme ale românilor, recitit scenic într-o viziune modernă de Dan Puric, va putea fi văzut în curând la Sala MARE, cea mai spațioasă sală a teatrului, cu o scenă ce dispune de posibilități uimitoare.

Următoarea premieră de la această sală ne va prilejui reîntâlnirea cu Shakespeare și „Visul unei nopți de vară”, într-o viziune menită de asemenea să valorifice posibilitățile speciale ale scenei mari – cea a regizorului Petrică Ionescu.Premierele

Pentru prima dată cu o montare la Sala STUDIO, altă sală cu o scenotehnică specială, regizorul Alexandru Dabija revine la TNB cu piesa „Recviem” de Matei Vișniec, bine-cunoscut dramaturg român care ne va dezvălui viziunea lui poetică asupra vieții și a morții.

La Sala PICTURA, una din cele mai admirate săli nou apărute în geografia teatrului, regizorul Bobi Pricop va pune în scenă „O întâmplare ciudată” de Mark Haddon şi Simon Stephens. Mult-premiatul roman a lui Mark Haddon – „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” a fost adaptat pentru teatru de Simon Stephens în emoționanta piesă pe care o veți putea vedea în cea de-a doua parte a stagiunii.

Acestor proiecte repertoriale li se vor adăuga noi producții în cadrul Programului 9G, consacrat tinerei generații de creatori din teatrul românesc, la Sala MICĂ – sală destinată cu precădere acestui program.

Primul spectacol nou din această serie va fi „Dragoste în 4 tablouri” de Lukas Baerfuss, în regia Elenei Morar (premiera în 18 ianuarie 2015).

Spectacolul de la Sala PICTURA – „Allegro, ma non troppo” de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa – care va avea premiera oficială în datele de 16 și 18 ianuarie – inaugurează Noul An 2015 la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Foto: premierele – florin ghioca, tnb.ro

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.