Premii pentru Daniela Vladescu, Alice Barb si Smaranda Oteanu Bunea
https://www.ziarulmetropolis.ro/premii-pentru-daniela-vladescu-alice-barb-si-smaranda-oteanu-bunea/

Solişti de operă, operetă şi musical, dar şi regizorii unor spectacole care au făcut senzaţie în ţară şi în străinătate, au fost premiaţi luni seara, pe scena Operei Naţionale, în cadrul Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical. Printre câştigătorii secţiunii „Operă” se numără Cristian Mogoşan, solistul Operei Naţionale din Bucureşti şi al Operei din […]

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2012

Solişti de operă, operetă şi musical, dar şi regizorii unor spectacole care au făcut senzaţie în ţară şi în străinătate, au fost premiaţi luni seara, pe scena Operei Naţionale, în cadrul Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical.

Printre câştigătorii secţiunii „Operă” se numără Cristian Mogoşan, solistul Operei Naţionale din Bucureşti şi al Operei din Cluj, care a primit premiul pentru „cel mai bun solist”. Premiul „Cea mai bună solistă” a fost câştigat de Madeleine Pascu, solistă a Operei Naţionale Bucureşti. „Cea mai bună regie” la secţiunea Operă i-a revenit italianului Mario de Carlo, cel care a pus în scenă la Opera din Timişoara piese precum „Liliacul”, „Bărbierul din Sevilla” sau „Boema”.

La secţiunea Operă şi Musical, premiul pentru „Regie Musical” i-a revenit lui Alice Barb în timp ce premiul pentru „cel mai bun solist” i-a fost înmânat lui Alexandru Agarici, iar cel pentru „cea mai bună solistă” Dianei Ţugui.

Soprana Daniela Vlădescu a primit premiul pentru „cel mai bun spectacol de musical” graţie interpretării din „My fair Lady”.

Premiile au fost înmânate de artişti de renume ai operei şi operetei precum Ozana Barabancea, Beatrice Rancea, Cornel Patrichi, dar şi de nume consacrate ale muzicii româneşti precum Ovidiu Lipan Ţăndărică sau tânăra actriţă Cosmina Stratan, cea care a jucat în filmul lui Cristian Mungiu, „După Dealuri”.

La festivitatea de premiere a fost şi politicianul Raluca Turcan care a oferit din partea Ministerului Culturii premiul pentru „promovarea imaginii României în lume” criticului muzical Smaranda Oţeanu Bunea, director-fondator al Operei Comice pentru Copii.

Gala Premiilor VIP a fost prezentată de actorul Eusebiu Ştefănescu şi soprana Irina Iordăchescu.

Evenimentul a fost realizat de revista VIP şi Fundaţia Amfiteatru, iar premiile au fost decernate în cadrul „Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical” care are drept obiective promovarea spectacolelor de operă, musical şi balet, dar şi a personalităţilor ce activează în domeniul artelor lirice.
„Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical” este un eveniment organizat în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti, Opera Comică pentru Copii, Opera Naţională Română Iaşi, Opera Română Timişoara şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu spirjinul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Proiectul cultural a fost finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Sursa: Agerpres

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.