Premii pentru Întreaga Activitate la Gala Gopo 2018: actrița Sanda Toma și directorul de imagine Ion Marinescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/premii-pentru-intreaga-activitate-la-gala-gopo-2018-actrita-sanda-toma-si-directorul-de-imagine-ion-marinescu/

În cadrul celei de a 12-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 27 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, actriţa Sanda Toma şi directorul de imagine Ion Marinescu vor fi omagiaţi cu Premiul pentru Întreaga Activitate. Gala va fi transmisă live pe TVR 2, Cinepub şi premiilegopo.ro începând cu ora 20.00.

Un articol de Liliana Matei|20 martie 2018

Născută pe 27 octombrie 1934, în București, Sanda Toma a urmat cursurile Institutului de Teatru “I.L. Caragiale”, la clasa profesoarei Aura Buzescu, iar în anii terminali, la clasa profesorului Nicolae Băltățeanu.

Deși în adolescență visa să ajungă geolog, iar pentru câteva săptămâni a urmat cursurile facultății de  „Constructii de mașini agricole”, Sanda Toma a absolvit Institutul de Teatru “I.L. Caragiale”. Prima experiență cinematografică a venit în 1960, cu rolul Luciettei din “Bădăranii”, filmul spectacol turnat după piesa lui Carlo Goldoni, iar adevăratul debut pe marile ecrane s-a întâmplat doi ani mai târziu, în “Celebrul 702”, în regia lui Mihai Iacob. Un rol de excepție, rămas în memoria cinefililor, este cel din filmul Letiției Popa, “Zestrea”, unde Sanda Toma joacă alături de Margareta Pogonat și Victor Rebengiuc.

În teatru, Sanda Toma a desfășurat o bogată activitate, jucând la Teatrul Național din Craiova, Teatrul de Comedie din București și Teatrul Național din București.

Pentru cariera sa impresionantă, actrița Sanda Toma va fi omagiată în 2018 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Premiul este oferit de Apa Nova București.

De asemenea, organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda Premiul pentru Întreaga Activitate directorului de imagine Ion Marinescu.

Ion Marinescu s-a născut în 1948 la Ghergani, Dâmbovița, și a făcut parte din promoția 1970 a Institutului de Teatru “I.L. Caragiale”, alături de Mircea Veroiu, Dan Pița, Stere Gulea, Dinu Tănase și Nicolae Mărgineanu. Este considerat unul dintre cei mai prolifici directori de imagine din România, semnând imaginea a peste 90 de filme, și a colaborat cu renumiți regizori români și străini: Mircea Daneliuc (Proba de microfon”), Mircea Moldovan (“Pintea”), Elisabeta Bostan (“Saltimbancii”, Ma-ma”, Promisiuni”), Mircea Mureșan (“Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”), Dinu Cocea (“Stejar – extremă urgență”), Mircea Moldovan (“Iarna bobocilor”), Radu Gabrea (“Mănuși Roșii”), Raúl Ruiz (“The Lost Domain”, “A Place Among The Living”) sau Gérard Cuq (“Țăcăniții”). La începutul anilor ’90, Ion Marinescu a înființat casa de producție Atlantis Film. A produs, în calitate de producător executiv sau asociat, mai multe filme românești și franceze.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediția a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Național București, Babel Communications și Ministerului Culturii și Identității Naționale.

07
/10
/20

TVR 1 a început luna octombrie în forţă, cu Angelina Jolie şi Antonio Banderas în Păcat originar, şi promite să aducă la fiecare început de săptămână, în fiecare luni de la ora 22.10, filme tari cu distribuţii pe măsură: Secretul de la Cold Creek Manor, cu Sharon Stone şi Christopher Plummer, Revolver, cu Jason Statham şi Ray Liotta, Un oraş violent, cu Charles Bronson, Telly Savalas şi Jill Ireland, G.I.Jane, cu Demi Moore, Viggo Mortensen şi Anne Bancroft, Calea Misterelor, cu Nick Nolte şi Melanie Griffith şi multe alte filme de acelaşi calibru.

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).

05
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanșa o campanie prin care să atragă atenția asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează și în cinema, cu documentarul independent „30 de ani și 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant și senzaționalist.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

02
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Este suficient un protagonist atipic, un profesor de matematică ușor extravagant, pentru a duce în spate un întreg documentar? Este miza pe care o propune „Profu`” (2019), filmul de debut al regizorului Alex Brendea, acum în cinematografe.

29
/09
/20

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate.

25
/09
/20

A XII-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie – 11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii.

25
/09
/20

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de peste 20 de ani filme independente de referință, anunță datele de lansare pentru titlurile din portofoliu care vor intra în circuitul cinematografic până la finalul anului 2020.