Presa franceză, fermecată de spectacolul românesc „Solitaritate“
https://www.ziarulmetropolis.ro/presa-franceza-fermecata-de-spectacolul-romanesc-solitaritate/

Spectacolul „Solitaritate” a primit cronici elogioase în publicaţiile franceze, la Festivalul de la Avignon.

Un articol de Liliana Matei|22 iulie 2014

Spectacolul regizat de Gianina Cărbunariu, prezentat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în selecția oficială a Festivalului de la Avignon, s-a bucurat de un imens succes de public încă de la primele reprezentaţii.

Biletele la toate spectacolele programate până pe 27 iulie s-au epuizat. Spectacolul este însoțit de o expoziție ce poartă semnătura lui Dan Perjovschi, intitulată „Ziarul Vertical”, parte a proiectului „Moving Cities/Oraşe în mişcare”.

Nu numai publicul, ci şi criticii de teatru prezenţi au reacţionat după vizionarea spectacolului, mai multe cronici elogioase apărând în cele mai importante publicaţii franceze.

Cotidianul „Libération“ titrează în mod sugestiv sub semnătura lui René Solis – „La Roumanie des grandeurs“ şi salută forţa dramatică a acestui spectacol, care este „un portret al României, dar şi o oglindă a Europei“. „Totul este de vânzare în Solitaritate, începând cu locurile din teatru“, notează autorul, care apreciază şi umorul spectacolului, în care bancurile pe tema capitalismului par sǎ le continue pe cele de altădată din vremea comunismului.

René Solis are cuvinte de laudă pentru „acuitatea privirii politice“ a Gianinei Cărbunariu şi pentru jocul celor nouă actori din distribuţie, cu accent pe prestaţia actriţei Ofelia Popii.

Actori excelenți

Agenţia France Presse scrie că „noii demoni ai României sunt prezenţi pe scena de la Avignon“, într-un spectacol care vorbeşte despre „marginalizarea romilor, despre individualismul galopant şi despre corupţie“. AFP o citează pe Gianina Cărbunariu, care spune că această piesă nu pretinde să salveze lumea, ci invită în fiecare seară o comunitate să vină la spectacol, să reflecteze şi să-şi împărtăşească ideile. „Dacă nu încercăm să trăim împreună, atunci riscăm să murim cu toţii!“, subliniază autoarea.

Magazinul de actualitate culturală les Inrocks titrează: „Solitaritate, un portret nemilos al societăţii româneşti“. „Tratate cu o ironie cu atât mai eficace cu cât sunt exprimate de actori excelenţi, toate temele abordate de Gianina Cărbunariu se referă la evenimente reale. Punând accent exact pe lucrurile care ne dor, umorul său devastator ne aminteşte de propriile noastre contradicţii de europeni privilegiaţi“.

Până acum, România a mai fost invitată în secţiunea oficială a Festivalului de la Avignon în anul 1996, când Silviu Purcărete a prezentat „Danaidele“. Au mai fost spectacole invitate în secţiunea OFF, însă după 18 ani are loc a doua invitaţie a unui spectacol din ţara noastră în secţiunea IN (oficială).

„Solitaritate” este o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu și Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe și Le Festival d’Avignon 2014. O producție originală pentru ORAȘE PE SCENĂ – CITIES ON STAGE, proiect finanțat cu sprijin din partea Comisiei Europene. Un spectacol finanțat cu sprijin din partea Ministerului Culturii din România. Turneul acestui spectacol este realizat, de asemenea, cu sprijin din partea Institutului Cultural Român.

INFO

DISTRIBUŢIA: Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac.

Decor, video şi light design: Andu Dumitrescu; COSTUME: Andrei Dinu; MUZICA: Bogdan Burlăcianu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu

Foto din spectacolul „Solitaritate“ – Paul Baila

 

27
/09
/17

INTERVIU Oana Răsuceanu și Asociația Culturală Control N invită liceenii să-și danseze poveștile, între 9 și 15 octombrie, în cadrul atelierului de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself. Iată despre ce e vorba!

27
/09
/17

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a câștigat premiul de regie la Cannes, „Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, laureat cu un Urs de Argint la Berlin, „Fixeur”, de Adrian Sitaru, propunerea României la Oscar, dar și „6,9 pe scara Richter”, noua comedie muzicală a lui Nae Caranfil, vor putea fi văzute la cea de-a treia ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chișinău.

27
/09
/17

După HABEMUS BEBE, Asociația Art No More revine în toamna aceasta cu un nou spectacol de teatru. Este vorba despre IDENTIC NATURAL, proiect teatral care exploatează una dintre cele mai discutate teme contemporane: ce mâncăm. Un spectacol despre lipsa de informare în domeniul alimentației, despre dificultatea de a alege dintre sute de produse de același tip și dificultatea de a discerne între miile de păreri contradictorii.

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

26
/09
/17

Sergiu Matiș, cunoscut artist român stabilit la Berlin, va prezenta publicului din București spectacolul NEVERENDINGS. Evenimentul va avea loc în cadrul eXplore festival #12, luni, 25 septembrie 2017, de la ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Național “I.L Caragiale” București.

26
/09
/17

Filmul „Tulip Fever / Febra Lalelelor” urmăreşte povestea unui artist, Jan Van Loos (Dane DeHaan), care se îndrăgoseşte de o tânără măritată, Sophia Sandvoort (Alicia Vikander), când i se comandă pictarea portretului ei în timpul Tulip maniei din Amsterdamul secolului al XVII-lea. „Tulip Fever / Febra Lalelelor”, distribuit de Forum Film România, rulează în cinematografele din toată ţara.

26
/09
/17

Won Won Myeong și Yutaka Nakata – doi dintre renumiții dansatori și coregrafi colaboratori ai Companiei Carolyn Carlson – revin în România în cadrul Festivalului Național de Teatru pentru a susține un workshop de dans contemporan. Workshop-ul, 20 – 26 octombrie, este dedicat dansatorilor, coregrafilor și actorilor români, cu vârsta de peste 18 ani.

25
/09
/17

Remarcabila rezistenţă în timp (12 ani) a proiectului de audiţii radiofonice cu public, organizate de redacţia Teatrului National Radiofonic (proiect iniţiat şi promovat de regizorul Mihai Lungeanu) se datorează unei strădanii susţinute de a descoperi şi comenta realitatea din spatele „cortinei sonore” cu care genul teatrului radiofonic îşi atrage şi provoacă ascultătorii.

25
/09
/17

Regizorul Martin Scorsese va preda un curs pe internet ce va fi dedicat artelor cinematografice. Inițiativa reprezintă prima incursiune a renumitului cineast american în domeniul cursurilor difuzate online. Cineastul american, câștigător al unui premiu Oscar, va debuta în calitate de profesor de arte cinematografice la începutul anului 2018 prin intermediul unui curs online difuzat de platforma educațională MasterClass.

25
/09
/17

Dakino Production anunță premiera în cinematografe a celui de-al 7-lea film de lungmetraj în regia lui Dan Chișu, ANIVERSAREA, ce va avea loc 10 noiembrie, la o zi distanță de data la care se sărbătorește căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârșitul regimului comunist în țările din Europa Centrală și de Est.

24
/09
/17

„UFO” (OZN – dar pe englezește) se joacă la Teatrul Național din București, în regia lui Bobi Pricop. Un spectacol cu: Ada Galeș, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu și Ion Caramitru.